Selfiurile au devenit parte din viața de zi cu zi a fiecăruia. Le trimitem prietenilor și familiei. Exploatându-și sexualitatea, adolescenții din ziua de azi, postează și selfie-uri cu tentă sexuală. O infracțiune? Și da, și nu.
Convenția Lanzarote, document paneuropean produs de Consiliul Europei și ratificat de 46 state membre, este instrumentul legislativ pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor. Evoluția tehnologiei informației, care a culminat cu folosirea pe scară largă a telefoanelor inteligente (smartphone), a adus cu ea și pericolele asociate cu expunerea necontrolată informațiilor și imaginilor personale. „Fără să își dea seama, copiii care postează selfie-uri cu tentă sexuală pe internet sau pe platformele sociale devin potențiale ținte pentru pedofili sau predatorii sexuali”, spune pentru Europa Liberă președinta Comisiei Lanzarote, Christel de Craim. Este extrem de important să îi facem conștienți de asta pe copii și să le explicăm că trebuie să se gândească de două ori înainte de a trimite pe internet imagini sau filme cu ei. Mai ales că în lume grupuri de interese fac presiuni ca pedofilia să fie scoasă de sub incidenta legii și să fie considerată doar o dereglare psihică sau pur și simplu o opțiune sexuală. Adulții care se simt atrași de copii, dacă au consimțământul acestora, ar trebui să nu fie pedepsiți de lege, sunt de părere membrii organizației Pedofilii Virtuoși, de exemplu. „Conștientizarea și educația cuprinzătoare joacă un rol crucial în prevenirea unui astfel de comportament riscant de către copii. Dacă imaginile sexuale sunt transmise de la un copil la altul, aceasta nu se poate defini drept pornografie infantilă. Dar dacă un copil a primit de la un altul o fotografie cu tentă sexuală pe care nu a solicitat-o și dacă un alt copil intervine și trimite mai departe, atunci totul se poate transforma într-o activitate infracțională. Nu vei fi pedepsit, ca copil, dar ar trebui să ceri ajutor de specialitate, pentru a putea înțelege că ceea ce a făcut nu este în regulă, este imoral și în afara legii”, spune De Craim.
Europa Liberă: Doamnă de Craim, ați organizat de Ziua europeană împotriva exploatării copiilor (18 noiembrie) un webinar despre riscurile la care se supun copiii atunci când își postează selfie-uri pe internet. Pe scurt, aceste imagini, de multe ori cu tentă sexuală, pot conduce la exploatarea sexuală a copiilor.
Christel De Craim: „Comitetul Lanzarote este corpul de experți al Consiliului Europei care monitorizează aplicarea Convenției Lanzarote, cadrul legislativ care protejează copiii împotriva abuzului sexual și a exploatării sexuale. Încă de acum cinci ani LC a început să urmărească efectele pe care internetul și platformele sociale le au asupra copiilor, din această perspectivă. Copiii generează fotografii sau înregistrări video pe care le postează în internet. Uneori e vorba de fotografii oarecum inocente, fotografii cu copii semi-dezbrăcați, dar care pot deveni material pentru pornografia infantilă.
Noi vrem să protejăm copiii, dar nu dorim să intervenim în dezvoltarea identității lor sexuale...
Pentru că pozele sunt făcute chiar de copii, aceste materiale devin sub aria de competență a LC. Pentru că noi vrem să protejăm copiii, dar nu dorim să intervenim în dezvoltarea identității lor sexuale. Am analizat legislația din statele membre ale Consiliului Europei și am remarcat că aproape niciun stat nu are prevederi legale pe această temă- cea a imaginilor sexuale generate de copii pe internet. Ce am observat însă este că în anumite state membre în școli există hotlines specializate pe educație sexuală. Copiii fac aceste fotografii fără vreo intenție sexuală, poate pentru a le trimite prietenilor sau iubiților (deși vorbim de copii sau de adolescenți). Dar nu trebuie să uităm că așa cum e nevoie doar de un click pentru a trimite aceste poze prietenilor, tot de un click este nevoie pentru ca aceste poze să ajungă la intreaga clasă sau pretutindeni pe glob, prin intermediul internetului. Copiii trebuie să fie conștienți de acest risc. Iar noi încercăm să determinăm dacă școlile și celelalte autorități sunt conștiente, la rândul lor, de aceste riscuri.”
Europa Liberă: Când vorbim despre copii, ne referim la copii de până în 18 ani?
Christel De Craim: „Da, copii până la vârsta de 18 ani. LC a adoptat o opinie despre imaginile autogenerate de copii, în care spunem că nu este acceptabil ca cei foarte tineri, copiii sub o anumită vârstă (18 ani) sau care au dizabilități să posteze din proprie inițiativă pe internet selfieuri cu tentă sexuală.”
Europa Liberă: Trăim în era selfiurilor. Totul a început cu dorința de a împărtăși lumii momentele frumoase, bucuriile, vacanțele, descoperirile noastre. Lucrurile au ajuns însă într-o zonă problematică. Se poate spune că această lume multimedia în care trăim a devenit un pericol pentru copiii noștri?
Christel De Craim: „Nu trebuie să exagerăm. Acum mai ales, în timpul pandemiei, copiii au putut învăța online, au căutat informații, au putut ține legătura cu colegii. Dar trebuie să fim conștienți că atunci când, de exemplu, un baiat se joacă în rețea pe calcultator cu cineva care pretinde că este tot un baiat din țara X, de fapt, nu știe cine este de partea cealală. Trebuie să fie atent ce turnură ia discuția, dacă cumva partenerul îi cere fotografii, iar în cazul acestea, să se gândească de două ori înainte de trimite fotografii, înainte de a se întâlni în viața reața sau a-i da informații despre familie, reședință etc.
Europa Liberă: Este o adevărată provocare zilnică pentru părinții din ziua de azi să le impună copiilor limite în folosirea internetului sau platformelor sociale. Ce ar putea face părinții și școala pentru a-i proteja pe copiii de pericolele care vin din utilizarea internetului?
Christel De Craim: „Școlile ar trebui să îi avertizeze pe copii cu privire la riscurile social media. Însă ce am observat este că la școală profesorii vorbesc despre biologie, dar nu despre sentimente. Și eu sunt mama a trei copii și trebuie să vorbesc cu ei și despre sexualitate. Poate fi jenant, atât pentru noi, ca părinți, cât și pentru copii. Dar și pentru profesori este delicat. Dacă părinții nu se simt confortabil să vorbească cu părinții sau profesorii despre sex, atunci ar trebui să se adreseze unor servicii specialitate. Pentru că, cred ca le este mai ușor să discute și să se confeseze unui specialist dacă au trimis o poza cu tentă sexuală și se simt vinovați pentru asta. Sau dacă colegul căruia i-au trimis poza au trimis-o și colegilor de clasă.”
Europa Liberă: Este un lucru când un copil trimite fotografii colegilor și un altul când trimite fotografii cu tentă sexuală unui adult. Ce părere aveți de inițiativele care doresc să propună scoaterea pedofiliei de sub incidența legii penale și considerarea ei drept o dereglare psihică? Există în comunitatea științifică astfel de opinii, chiar prestigioasa publicație New York Times a publicat un articol pe această temă, făcând trimitere chiar la o pagină de internet a unei organizații care se numește Pedofilii virtuoși, care face lobby pentru dreptul pedofililor de a fi considerați normali pentru că își doresc relații sexuale cu minori. Ce părere aveți despre această abordare?
Christel De Craim: „Este o întrebare foarte dificilă. Există diferite tipuri de infractori sexuali. Îi avem pe de o parte pe aceia care fac bani din asta. Pe traficanți. Aici este clar. Apoi îi avem pe pedofili, cei care sunt atrași de copii de diferite vârste, de fetițe, de băieți etc. Nu sunt specialist, este o dereglare mentală, este o atracție sexuală, poate amandouă? Dar dacă pedofilii sunt consțieni că sunt atrași de copii, ar trebui ajutați, ar trebui să ceară ajutor de specialitate. Dacă cauți pe internet imagini sexuale cu copii, dacă abuzezi sexual copii, îmi pare rău, dar asta este o crimă, o infracțiune și ar trebui pedepsită de lege. Dacă încă nu ai comis această crimă, dar ești conștient de această problemă și ți-e teamă că vei comite această crimă, ar trebui să ceri ajutor și să intri într-un program de specialitate.”