În numai trei săptămâni de la preluarea mandatului prezidențial , Maia Sandu a avut două întâlniri care au vrut să marcheze ruperea cu politica externă a erei Dodon: pe 29 decembrie l-a primit la Chișinău pe președintele României, Klaus Iohannis iar pe 12 ianuarie 2021, a fost ea la Kiev, pentru discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Urmează pe 18 ianuarie o vizită la Bruxelles. Și astfel, Maia Sandu a pus, simbolic, jaloanele politicii externe pe care vrea să o ducă, între Bruxelles - București - Kiev, la care se va adaugă Washington.
Europa Liberă a stat de vorbă cu istoricul Gheorghe Cojocaru:
Gheorghe Cojocaru: „Ca o continuare a anului politic trecut, care s-a încheiat cu sosirea președintelui Klaus Iohannis la Chișinău, și noul an politic a debutat cu un eveniment de politică externă, vizita președintei Maia Sandu la Kiev marcând prima ieșire în străinătate a noului șef al statului. Ceea ce n-a reușit Igor Dodon în patru ani de președinție, Maia Sandu a reușit în a treia săptămână de la preluarea mandatului. Relansarea dialogului dintre Chișinău și Kiev la cel mai înalt nivel politic ar putea fi o premisă esențială pentru soluționarea numeroaselor probleme care s-au acumulat în sfera relațiilor bilaterale, începând cu problema proprietăților Republicii Moldova în Ucraina și încheind cu o abordare comună a diferendului transnistrean.”
Europa Liberă: Nici nu ne putem aștepta că rivalii sau adversarii Maiei Sandu vor primi cu însuflețire această vizită, rezultatele încă promise, dar o privire obiectivă ar trebui să observe un imbold sigur, s-au luat anumite decizii pentru a simplifica dialogul dintre cele două capitale, iată, instituindu-se acest format de coordonare prezidențială, Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, cu prim-ministrul ucrainean. Dacă v-aș întreba pe Dvs., în ce constă esențialul acestei vizite a Maiei Sandu la Kiev, dincolo de simbolistica pură?
Gheorghe Cojocaru: „Esențialul se poate desprinde din textul Declarației comune, din 12 ianuarie, a celor doi președinți, făcută publică la încheierea întâlnirii Maiei Sandu cu Volodimir Zelenski. La prima lor întâlnire ca șefi de stat, cei doi președinți au subliniat nu numai preocuparea pentru restabilirea și dinamizarea dialogului bilateral, dar și pentru crearea unor premise „pentru o cooperare strategică” a celor două state vecine. În declarație se reafirmă deschis „obiectivele strategice” ale celor două state, obiective care vizează obținerea statutului „de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”. În mod univoc, cei doi lideri au declarat, de asemenea, „sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional”. Cooperarea regională și strângerea raporturilor bilaterale în cadrul unor proiecte de interes reciproc – toate acestea n-au lipsit din declarația celor doi președinți.”
Europa Liberă: Întrebarea firească: va avea, oare, Maia Sandu și Volodimir Zelenski, la rându-i, instrumentele și resursele necesare pentru a pune în practică această cooperare strategică pe care au anunțat-o?
Gheorghe Cojocaru: „Da, întrebarea este inevitabilă. Având o majoritate parlamentară și un Guvern de aceeași culoare politică, președintele Volodimir Zelenski pare a fi într-o poziție mai bună, din perspectiva posibilităților instituționale, pentru a pune în aplicare cele convenite la recenta întâlnire de la Kiev. La Chișinău, Maia Sandu, din postura de președinte cu prerogative limitate, se confruntă cu o situație extrem de complicată nu numai de efectele pandemiei și crizei social-economice, dar și de raportul de forțe din Parlament, defavorabil cursului său politic, ca și de presiunea în plus a unui Guvern incert, rămas fără prim-ministru și fără mai mulți miniștri demisionați. În aceste circumstanțe, obiectivele fixate la Kiev vor putea fi susținute mai mult la nivelul politic al Președinției.”
Europa Liberă: Cineva ar putea spune că nu ține de foame sprijinul politic, în politica internă, deocamdată, Maia Sandu nu are cum să performeze la fel de bine cum a demarat în politica externă. Toată lumea a văzut că abia de a revenit Maia Sandu acasă, că i s-au făcut deja două „propuneri” pentru postul de prim-ministru, figurații ale lui Vladimir Voronin și Renato Usatîi, care să mimeze procedura de numire a cabinetului pe care să-l respingă Parlamentul. Dvs. cum v-ați uitat la această înscenare?
Gheorghe Cojocaru: „Surprinzătoare ambele aceste propuneri, mai ales a liderului comunist Vladimir Voronin, cel care a boicotat alegerile prezidențiale, ba chiar și invitația la ceremonia de inaugurare a noului președinte, sub motivul, pretins de el, al neconstituționalității alegerilor. Voronin a precizat totuși că se va mai sfătui cu tovarășii de partid înainte de a se pune la dispoziția Președinției. În fapt, cele două autopropuneri amplifică starea impasului politic în care s-a ajuns, ca și deficitul unor soluții viabile pentru depășirea crizei. Maia Sandu care caută o cale cât mai scurtă spre alegerile parlamentare anticipate are, probabil, de unde alege un prim-ministru, problema e că nu are certitudinea votului de respingere din Parlament.”
