Linkuri accesibilitate

Președinții Moldovei și Ucrainei vor să coopereze pentru continuarea parcursului european


Volodimir Zelenski și Maia Sandu la Kiev, 12 ianuarie 2021
Volodimir Zelenski și Maia Sandu la Kiev, 12 ianuarie 2021

Președinta Moldovei, Maia Sandu, a avut la Kiev întrevederi cu liderii ucrainieni, după o lunga perioada in care relația moldo-ucraineană a fost, practic „înghețată”.

In declarații făcute la Kiev, Maia Sandu a vorbit – la fel ca și omologul ei Volodimir Zelenski - despre „reluarea prieteniei”, o prietenie dorită, se pare, de liderii celor două țări deopotrivă.

Președinții Moldovei și Ucrainei vor să coopereze pentru continuarea parcursului european
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:03 0:00
Link direct

Principalele teme subliniate de Maia Sandu și Volodimir Zelenski cu prilejul vizitei la Kiev a șefei statului moldovean au fost intensificarea cooperării pentru continuarea drumului european, iar acum, pe fundal de pandemie, și pentru obținerea vaccinului anti-covid-19 și, în cel de-al doilea rând, întărirea securității celor două state vecine, ambele cu statut de asociat la UE și ambele confruntate cu conflicte teritoriale sprijinite de Rusia.

Maia Sandu a pus accent și pe dezghețul relațiilor bilaterale după patru ani tensionați de mandat Dodon: „Mă bucur să mă aflu la Kiev în calitate de președinte pentru a relua prietenia între țările noastre la cel mai înalt nivel, ” a spus ea. „În ultimii ani, dialogul moldo-ucrainean la nivelul șefilor de stat a fost practic suspendat,” a mai spus șefa statului moldovean.

Sandu, care a ales Kievul pentru prima sa vizită în străinătate în calitate de președintă, acasă se confruntă cu dificultatea că trebuie să lucreze cu un guvern devenit semi-funcțional după demisia premierului numit de socialiștii lui Igor Dodon și a unui parlament ostil, controlat de aceeași forță politică care va rămâne în funcție atât timp cât tentativa sa de forțare a anticipatelor nu va avea succes.

Am decis să constituim consiliul președinților R. Moldova și Ucrainei

Tocmai acesta este contextul în care cei doi președinți au anunțat azi despre lansarea unui nou format de cooperare: „Am decis să constituim consiliul președinților R. Moldova și Ucrainei, ca un nou format permanent de colaborare la nivel înalt. Acest mecanism de interacțiune permanentă ne va ajuta să elaborăm politici și strategii și să contribuim la soluționarea problemelor de pe agenda bilaterală…”, a precizat Sandu.

Vlodimir Zelenski a fost, alături de președintele roman Klaus Iohannis, printre primii lideri de state care au salutat victoria pro-europenei Sandu asupra pro-esticului Igor Dodon din prezidențialele moldovene și i-a lansat acesteia invitația pentru vizita curentă imediat după scrutinul din noiembrie. Într-un interviu ce a precedat călătoria, Zelenski și-a explicat simpatia pentru noul președinte moldovean prin faptul că are o poziție mult mai clară referitoare la Ucraina și războiul din Donbass, comparativ cu predecesorul ei care, așa cum se știe, a făcut declarații contradictorii în privința apartenenței la Rusia sau Ucraina a Cremieii. „Îmi place Moldova cu un astfel de lider și îi doresc o dezvoltare democratică. Moldova o merită ”, a spus Zelensky despre victoria Maiei Sandu, iar azi, în prezența acesteia, a adăugat: „Nu-i este frică (Maiei Sandu) să numească Crimeea ucraineană.”

În mesajelor celor doi referitoare la continuarea drumului european a reapărut un element mai vechi, lăsat însă în umbră în ultimii ani marcați de instabilitate politică la Kiev și Chișinău – cel al urmăririi obiectivului final de aderare la UE: „Statul de membru al UE este un obiectiv strategic și abordările noastre în acest sens sunt comune. Considerăm important Parteneriatul Estic, acum și pentru obținerea vaccinului – am discutat acest subiect cu Maia Sandu. Considerăm că statele Parteneriatului estic trebuie să acorde o atenție ridicată privind procedura de aprovizionare cu vaccin.”

Cei doi și-au anunțat și intenția de a lansa un amplu proiect de infrastructură rutieră – o șosea care să facă mai facilă conexiunea între Kiev și Chișinău și, prin consecință, a acestor două capitale cu restul Europei.

În ceea ce privește chestiunea transnistreană, Sandu a părut să nu-și asume obiective prea ambițioase în timpul scurtului său mandat de premier din vara lui 2019. Ideea pe care a insistat atunci ea era că, dacă oricum nu se poate face acum, reglementarea transnistreană poate fi apropiată totuși, prin măsuri de combatere a corupției, în particular a contrabandei – o chestiune în care Chișinăul a părut să se bucure de sprijin din partea Kievului.

Din mandatul de președintă, însă, Maia Sandu va trebui să meargă mai departe, spun analiștii, de exemplu să încerce să definitiveze demarcarea și controlul comun la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean – un proces început de mai multă vreme, dar care nu prea a avansat.

Aceeași analiști avertizează însă că, deocamdată, acest lucru este de neimaginat, date fiind relațiile tensionate de acum între Sandu și celelalte două instituții ale puterii de la Chisinău, care ar trebui să pună în practică înțelegerile la care ar putea, eventual, să ajungă cei doi președinți.

Previous Next

XS
SM
MD
LG