Linkuri accesibilitate

Marcela Dedin: Oprește, Doamne, această teroare! Fără să vrei, te gândești: „Cine urmează!?"


Marcela Dedin

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu jurnalista Marcela Dedin.

S-a născut la 25 septembrie, 1981, în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul. În 2005 a absolvit facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. Iar în 2014 a obținut titlul de master în Științe ale Comunicării, specializarea „Talk-show-ul radiotelevizat". A debutat la Radioul Public Național în 2002, când fiind încă studentă la jurnalism, a fost angajată în funcția de redactor-prezentator știri. Ulterior a colaborat cu posturile Radio Noroc și Kiss FM Chișinău. În televiziune a debutat în 2008 la postul DTV, unde a prezentat jurnalele de știri. Are și experiența de reporter TV, fiind angajată în această funcție la posturile TV7 și ProTV Chișinău. În 2010 a fost angajată editor-prezentator știri la Jurnal TV, iar din 2013 a activat la Publika TV, unde a prezentat jurnalele amiezii, dar și emisiuni precum "Publika Report", sau "În prim plan". Din 2018 este în concediul de îngrijire al celui de-al doilea fiu al său. Iar în prezent este însărcinată cu al treilea copil.

Luni

Dimineața. M-a trezit dintr-un coșmar sărutul soțului. Pleacă deja la serviciu. Vacanța de 4 zile i s-a încheiat. Ah, de-ar mai fi durat un pic! Când e acasă mă simt mai liniștită. În scurt timp mă ridic din pat să-i pregătesc micul dejun fiului mai mare, Radu. Revine la ore. Și vacanța lui s-a terminat. În mod obișnuit, ar fi trebuit să revin si eu la muncă. Dar munca mea de aproape trei ani e să am grijă de cel mai mic fecior, Daniel-Timotei.

Televiziunea mai poate aștepta, copilul- acum are nevoie de mama aproape, cât e mic

Deși mi-era și îmi este încă un dor nebun de job, de televiziune, pandemia ne-a cam schimbat planurile. Am decis să petrec și al treilea an din concediul de îngrijire a copilului alături de el, de puiul meu mic, pentru că nimeni nu ar fi avut grijă de el mai bine ca mine. Televiziunea mai poate aștepta, copilul- acum are nevoie de mama aproape, cât e mic.

Radu a plecat deja la școală, cel mic încă doarme. Citesc repejor un articol despre fericire și liniște sufletească și cum starea de toxicoză persistă, decid să mai profit de somnul micului și mă cuibăresc lângă el încă puțin.

A treia sarcină, cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu de curând, a fost o surpriză pentru familia noastră. O surpriză la care nu visam și nici nu îndrăzneam să ne gândim. Dimpotrivă, când simțeam că în sfârșit văd luminița de la capătul tunelului și foarte curând îl voi da la grădinită pe Daniel-Timotei, hop, și marea veste! Încă odată mă conving că planurile noastre nu coincid mereu cu planurile lui Dumnezeu. Prima reacție a fost de șoc, frică, neîncredere. Cum să mai faci un copil în aceste condiții de pandemie și când abia de ți-ai revenit moral și fizic după cea de-a doua cezariană!? Chiar și așa, de un lucru eram sigură: Eu darul de la Dumnezeu nu îl întorc înapoi! Chiar dacă acum e greu, va veni și timpul când bucuria va fi deplină!

Ora 9. Micul căpitan s-a trezit și cere să fie hrănit. Noroc că mai aveam o felie de tort, ceaiul e gata în 5 minute, și piticul e fericit.

Azi e ziua surorii mele mai mari, Valentina. Diferența dintre noi e de 14 ani. Mi-a fost și dirigintă și profesoară de limba română. Acum e primar în satul nostru de baștină, Slobozia Mare, și e mândria noastră! Cât timp mă pregătesc să o telefonez, să-i spun La Mulți Ani, descoper pe rețelele sociale o știre-șoc! Covid-ul a răpus o voce de aur: marele prezentator de la Radio Moldova, Alexei Revenco, nu mai e printre noi. Cum, Doamne?! Cum e posibil!? Am avut onoarea să prezint știri la Radio Moldova, încă studentă fiind, alături de Alexei Revenco: un munte de talent, profesionalism și omenie. Am învățat de la domnia sa, în emisie directă, dicție, pronunție corectă, arta de a pune accente logice. Regret că nu am reușit să-i spun la timp mulțumesc! Mulțumesc, maestre! Drum lin către îngeri! Radioul din Moldova va fi mai sărac fara vocea inconfundabilă a dvs.!

Deși mi-am propus să evit în sarcină știrile despre Covid, pentru a omite emoțiile negative, cum să eviți o astfel de știre!? In fiecare zi, cineva își deplânge un apropiat răpus de virusul nemilos. De parcă am trăi un coșmar care nu se mai sfârșește. Mi-aș dori să mă trezesc într-o bună dimineață și să văd pe toate canalele media posibile, o singura știre: virusul Covid 19 a fost învins. Avem leacul! Felicitări tuturor! Pericolul a trecut!

Deocamdata, realitatea e alta și e cruntă.

Revin la rutina mea zilnică. Am de pregătit prânzul si cina pentru flăcăii mei. Printre treburi, Daniel -Timotei își revendică atenția dorită: vrea joacă, vrea să petrec timp cu el, vrea la plimbare, iar eu sunt deja epuizată. Această toxicoză mă stoarce de puteri si îmi dă o stare continuă de somnolență. Ah, cine a zis că e ușor să fii mamă!? Abia aștept să revină "badea" Radu de la ore și să i-l încredințez pe Daniel-Timotei pentru un scurt moment de liniște. Dar, badea e la vârsta adolescenței și își respectă deja timpul său liber, așa că prea mult timp nu pot să profit de odihnă.

Salvarea vine seara de la soț, când revine de la serviciu. E bucuria mezinului când ajunge tata acasă și el devine mica vedetă a casei. Știe cum să ne strângă pe toți în jurul lui și reușește să ne șteargă urmele de oboseală ale zilei cu dragostea lui inocentă.

Marți

Toxicoza și grețurile matinale persistă. Azi am programare la medic. Vizitele la policlinică în perioada de pandemie, dar necesare în sarcină, sunt un motiv de îngrijorare în plus, mai ales când auzi zilnic noi cazuri de decese printre medici. Eroi la datorie. Dumnezeu să-i odihnească în pace.

Urmează să mă consult cu doamna doctor Tatiana Anghel, referitor la amniocenteză. Mi s-a recomandat acest test, care stabilește dacă fătul are anumite boli genetice, sau anomalii cromozomiale. De obicei procedura este indicată femeilor trecute de 35 ani. Pentru că este invazivă și cu un risc mic pentru făt, dar totuși risc, am decis să refuz. Am ales să gândesc pozitiv și să merg înainte, cu gândul la Dumnezeu. Doamna doctor m-a susținut. Până la urmă este dreptul meu să decid.

Fac câteva cumpărături și revin acasă fuguța. L-am lăsat pe cel mic în grija fratelui mai mare, care are astăzi lecții online. Sper că a reușit să fie prezent și online, iar frățiorul nu l-a încurcat prea tare.

Am revenit acasă. Totul e bine. După prânz am și reușit să urmăresc în direct declarațiile președintelui Maia Sandu și ale omologului său ucrainean, Volodymyr Zelensky, după întâlnirea oficială de la Kiev. Îți zâmbește inima de bucurie, când vezi cu câtă noblețe ne reprezintă țara Maia Sandu. Îi trimit un gând bun și îmi văd mai departe de treburile casnice. În mod obișnuit, ar trebui să îl adorm la amiază pe mezin, dar nu mai am puteri și adorm eu înaintea lui.

Bucuria întâlnirii cu puiul tău compensează toată greutatea

Se spune că sarcina nu este o boală. Dar stările de somnolență, de slăbiciune, grețurile matinale ce-or fi oare!? Nu, nu mă plâng. Mă întreb și eu retoric. Știu că bucuria întâlnirii cu puiul tău, compensează toată greutatea . Așa că, rabdă inimă și taci! Avem o misiune miraculoasă, iar complice este însuși Dumnezeu! Credința în Dumnezeu mi-a ajutat mereu în viață. Iar încercările vieții nu au fost puține.

Seara, bucuria în familie este întregită de întoarcerea soțului de la serviciu. Ce bucurie mai mare poate fi, decât să auzi cum un copil de doi ani și 10 luni îi spune tatălui: „Tata, mă bucur să te văd! Ești grozav!" Totuși, relația tată-fiu nu poate fi înlocuită de nimic. Și este atât de important ca familia să fie întreagă!

Miercuri

Mă trezesc cu o durere de cap intensă. Nu, nu e Covid. Sper. Probabil iarăși toxicoza. Cred că și vârsta își spune cuvântul. Și primele sarcini nu au fost ușoare, dar acum slăbiciunea și somnolența sunt la cote maxime.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru o nouă zi din viața mea

Dar, trebuie să mă ridic din pat, să găsesc puteri și să am grijă de copiii mei. Mi-am făcut un obicei de aprinde dimineața câte o lumânare. Îmi dă o liniște aparte. Dacă la biserică mi-e greu să merg acum, măcar atât pot face acasă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru o nouă zi din viața mea. Și le reiau pe toate de la capăt. Mic dejun pentru flăcăul mare, mic dejun pentru cel mic, spală, strânge prin casă, pregătește prânzul, joacă-te cu micul căpitan. Găsesc, totuși, puțin timp să trag cu ochiul și pe rețelele sociale, așa cum acestea au devenit sursa de informare nr.1. Practic toate publicațiile, sau posturile tv și radio își au paginile lor pe FB, unde se întrec să posteze fiecare primii. Dar, afli noutăți și direct de la surse, adică de la oameni. Din păcate, prima noutate care mi-a apărut pe FB a fost iarăși una îngrijorătoare. Doamna Valentina Ursu, jurnalista care mi-a propus să scriu acest jurnal săptămânal pentru Europa Liberă, este internată în spital cu Covid. Îi doresc însănătoșire grabnică și vreau să îi spun un mulțumesc aparte, nu doar pentru acest jurnal, ci pentru că acum 18 ani a avut încredere în mine. Fiind director de știri la Radio Moldova, m-a angajat în funcția de redactor-prezentator la știri, eu fiind abia studentă în anul doi la jurnalism. Vă dați seama cât avans de încredere mi s-a acordat!? Mi s-a încredințat emisia directă, alături de nume sonore în radiodifuziunea națională, precum Alexei Revenco... Doamna Valentina, n-o să uit niciodată acele câteva discuții în biroul dvs., în care, dincolo de exigența și rigurozitatea pe care le impuneați, sclipirea din ochii dvs.(pe care nu ați pierdut-o nici acum) mi-a dat curaj și optimism. Respect și recunoștință.

Seara, împreună cu soțul, privim un jurnal de știri. Mai discutăm impresiile de peste zi și, bineînțeles, ne jucăm. Cum fără joacă, dacă ai un căpitan în casă, care nu are încă trei ani împliniți!? În ultimul timp căpitanul adoarme tot mai greu. Nici povestea citită nu îl duce în lumea viselor. Deci, avem nevoie de strategii speciale pentru somn.

Abia noaptea târziu, după ce toți adorm, pot să scriu în continuare acest jurnal, la care m-am gândit de un milion de ori să renunț, întrebându-mă de ce ar interesa pe cineva bucuriile sau greutățile unei prezentatoare de televiziune, care al treilea an deja, in concediul de îngrijire a copilului, nu a mai prezentat nimic, decât povestea de seară copilului său mic... Dar, pentru că mi-am asumat acest angajament, îl voi duce până la capăt.

Acum, vorba Scripturii: „Ajunge zilei necazul ei, mâine e o nouă zi!"

Joi

Ca prin minune m-am trezit fără nicio durere de cap, fără grețuri matinale și cu un soare generos în fereastră. Să fi făcut sf. Vasile vreo minune cu mine!?

La Chișinău e sărbătorit astăzi Sfântul Vasile cel Mare. Sau, cum s-ar spune, Anul Nou pe stil vechi. Spun "La Chișinău", pentru că acolo unde m-am născut eu, la sudul Moldovei, în Slobozia Mare, dintotdeauna sărbările s-au ținut pe stil nou și toate amintirile copilăriei mele sunt legate de tradiții ținute pe stil nou. Dar, pentru că trebuie să te conformezi locului în care trăiești, respect pe cât e posibil și sărbătorile pe stil vechi, așa că i-am mulțumit sfântului Vasile pentru bucuria de a mă trezi într-o nouă zi, așa cum nu am mai făcut-o demult timp: cu nădejde, dragoste de viață și sănătate. De parcă aș fi fost în stare să zbor.

Tare mă îngrijorează calitatea acestor studii online!

Azi Radu are lecții online, deci e acasă. După vacanță au revenit la ore după un nou program: o zi la liceu, altă zi acasă, online. Ah, nu vreau să mă întristez acum, dar tare mă îngrijorează calitatea acestor studii online! Vă dați seama că jumătate dintre elevii clasei privesc de acasă online la ce se întâmplă în clasă. De fapt ei văd doar tabla, sau doar fereastra spre care este îndreptată uneori camera video. Încearcă și te concentrează jumătate de zi la astfel de lecții! Sper ca lucrurile să revină la normalitate cât de curând. Și așa elevii au pierdut foarte mult până acum!

Dar, să privim partea plină a paharului. Azi fac clătite pentru băieții mei, le adoră! Și le vor putea savura împreună, că de obicei iau micul dejun pe rând.

Nu am apucat bine să pregătesc clătitele și a sunat cineva la ușă. Semănătorii! Vecina Olga cu fetița ei, Nicoleta, au venit să ne "semene" de sf. Vasile! Ce tradiție frumoasă și ce vecini minunați avem!

Ziua a continuat armomios.

Am zis că la ce vreme frumoasă e afară, deși meteorologii promiteau ninsori puternice, ar fi păcat să nu-l duc la plimbare pe cel mic. Am ales parcul "Alunelul". E, și aici le-am trimis un sughiț bun celor care au lucrat la renovarea parcului. Toate bune și frumoase, chiar le mulțumim, doar că au uitat de intrarea în parc dinspre strada Ion Neculce. De mai bine de patru luni, ca să intri în parc trebuie să plonjezi prin pietriș, mai ales mamele care-și duc copiii în cărucioare. Poate dl.primar, Ion Ceban, nu este la curent de calitatea lucrărilor de renovare în parcul Alunelul, sau poate mai așteptăm câteva sute de mii de euro de la București, ca să fie, totuși, duse la bun sfârșit lucrările!?

Într-un final, ne-am bucurat de razele soarelui de ianuarie și am revenit acasă împliniți.

Cina în familie este momentul în care ne reunim toată familia. Și, ghici ce!? Mezinul este cel care insistă ca toți să fim prezenți la masă. Să-l vezi, așa mic cum e, cum ne invită pe fiecare la masă, mai ales pe "badea" care se lasă așteptat, îți înflorește inima. Poate uneori nu ne dăm seama, dar cred că ei, copiii, sunt cei care mențin unitatea și armonia în familie. Numai un zâmbet de copil în casă e ca un miracol! Când mă gândesc că în curând în casa noastră vă mai veni o astfel de minune, îmi dispare orice frică: frica de o a treia cezariană, frica de necunoscut, frica de a nu le reuși pe toate.

Și când părea că seara este perfectă, Covid-ul atacă din nou cu știri nemiloase: Autorul renumitului serial rusesc „Eralaș", răpus de Covid!" În ajun cunoscuta jurnalistă Lidia Bobână- la fel răpusă de Covid. Odihnește-i, Doamne, în pace și oprește, te rog, această teroare! Fără să vrei, te gândești: „Cine urmează!?"

Când scriu aceste rânduri este trecut de ora două noaptea, deja 15 ianuarie... Poate dacă ne-am ruga mai des și mai mulți, ar auzi Dumnezeu rugăciunile noastre și ar trimite mila Sa către noi. Poate prea mult ne-am îndepărtat de la cele sfinte și punem prea mare pret pe lucruri efemere... Cu siguranță, această pandemie este o lecție pentru noi, toți. Sper să o însușim și să facem concluziile potrivite! Doamne ajută-ne!

Vineri

Cum am adormit noaptea târziu, dimineața trezirea a fost grea. Până mi se mai dezlipesc pleoapele grele ca plumbul, încerc să parcurg „revista presei", sau mai bine zis "revista Facebook". Toată lumea îi aduce omagiu celui mai iubit poet român al tuturor timpurilor, Mihai Eminescu, postând fragmente din poeziile preferate. În ultimul timp fac tot mai rar postări pe FB, așa că îi aduc lui Eminescu omagiu în gând și în inimă. Eminescu mă duce cu gândul la profesorii mei de limba română, care mi-au insuflat dragostea față de poezia marelui poet. În deosebi doamna Dina Ianovici de la Colegiul Tehnologic din Chișinău, un suflet de poet ea însăși. Îmi amintesc mereu fragmentul din Scrisoarea I, pe care ni l-a dat să-l memorăm: „Poți zidi o lume- ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărână se depune." Iar acest fragment îl asociez cu Ecleziastul din Biblie, care spune: "Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune!" Doar că Ecleziastul concluzionează: " Și în final rămân acestea trei: credință, nădejdea și dragostea. Iar mai mare decât toate este dragostea!" Cam acesta ar fi rostul nostru pe pământ: Să credem, să nădăjduim și să iubim. Iar din iubire se naște continuitatea, se naște viața!

Îmi propun azi să-l citim pe Eminescu împreună cu micul Daniel-Timotei, care adoră poezia "Somnoroase păsărele" și pe care până nu demult îl adormeam, cântându-i "Pe lângă plopii fără soț"

După momentul de culturalizare a feciorului, îmi amintesc că aseară, în timp ce-l adormeam, m-a telefonat mama și nu am putut să vorbesc cu ea. O sun acum și aud cea mai caldă și cea mai dragă voce din lume: vocea mamei! Mama m-a încurajat mereu. Chiar și acest jurnal să-l scriu, tot mama m-a încurajat. Probabil știa că vă voi transmite gândurile ei bune și urările de sănătate. Dă-i, Doamne, și ei ani binecuvântați și multă sănătate!

Și uite așa se mai apropie de sfârșit o săptămână, iar eu m-am mai apropiat cu o săptămână de inimioara ce bate sub inima mea și am început să ne vorbim una alteia. Am intrat in trimestrul doi de sarcină, iar următoarea perioadă chiar va fi una în care voi număra cu emoție fiecare săptămână. Îi mulțumesc universului pentru acest miracol pe care îl trăiesc și vă trimit gânduri bune tuturor celor care citiți aceste rânduri. Fiți sănătoși și aveți grijă de voi și de cei dragi!

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG