În această lună, doi foşti preşedinţi ai RM-ului, Snegur şi Lucinschi, au împlinit câte 81 de ani. O vârstă frumoasă, venerabilă, frumoase aniversări şi îi felicităm pe cei doi, dorindu-le multă sănătate. Poate din cauza pandemiei, poate din altă cauză, aceste aniversări nu au mai avut anvergura de altădată. Eu însă m-am întrebat ce moştenire ne-au lăsat Snegur şi Lucinschi şi ce-au însemnat ei în istoria Republicii Moldova.
Îmi amintesc de anul 1996, de vara acelui an în care lupta pentru fotoliul prezidenţial dintre Snegur şi Lucinschi atinsese apogeul. Era o mare agitaţie, o vânzoleală nemaipomenită, o încleştare pe viaţă şi pe moarte între echipele celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte. Tabăra lui Snegur îl prezenta pe Lucinschi ca pe un om al Moscovei şi ne avertiza că înfrângerea lui Snegur ar însemna o înfrângere a valorilor naţionale. Pe de altă parte, echipa lui Lucinschi îl prezenta pe Snegur ca pe un reprezentant al stagnării şi ne îndemna să alegem înnoirea şi primenirea lui Lucinschi. Şi ambele tabere descriau posibila înfrângere a propriului candidat ca pe o mare tragedie pentru popor şi ţară. Câtă energie s-a consumat în vara aceea, câte sloganuri au fost rostite cu îndârjire!
Ei bine, de la înălţimea anului 2021, se vede că, în fond, deosebirea dintre Snegur şi Lucinschi era ca cea dintre hârb şi oală spartă. Ambii erau nişte oameni modelaţi în perioada sovietică, iar înfrângerea unuia sau altuia nu era în nici un caz o Apocalipsă, tot aşa cum victoria unuia sau altuia nu putea să fie o mare izbândă a poporului.
Ce moştenire ne-au lăsat Snegur şi Lucinschi? Păi, nu e prea bogată. Mai curând, e vorba de nişte învăţăminte utile. De pildă, acela că în politică distanţa dintre sloganuri şi fapte e uriaşă. Că esenţa şi aparenţa nu e totuna. Că vânzoleala politică, oricât de zgomtoasă ar fi, nu vizează de multe ori cotidianul simplilor muritori. La mulţi ani, domnilor Snegur şi Lucinschi!
