Linkuri accesibilitate

Stela Untilă: „Tot așa, între două ședințe de parlament și una de guvern, între declarații și replici la replici, trece viața pe lângă noi”


Iarna, la Chișinău

Născută pe 22 februarie 1988 la Chișinău. A absolvit Universitatea de Stat, FJSC. A obținut un masterat la FRISPA în Analiză Politică. A lucrat la Publika TV și la Vocea Basarabiei TV, editor. În prezent, este știrist și editor la portalul NewsMaker.md.

Luni

E Covid. Nu-i Covid?

Dimineața a început prost. M-am trezit cu o senzație neplăcută de usturime în nas. Și în gât, parcă, mă doare. E Covid! Îmi amintesc, brusc, toate rugăciunile pe care le-am învățat cândva. Imaginația mea o ia la goană cu 300 km/h. De unde puteam să-l iau, mai că nu am ieșit din casă? Stai, am fost săptămâna trecută la medic pentru examenul citologic (eu sunt printre cei pe care îi convinge campaniile Ministerului Sănătății!). Și soțul merge la serviciu, el putea să aducă virusul. Dar nu are simptome. Dar dacă e asimptomatic? Inima îmi bate nebunește, panica bate la ușă.

Din fericire, se trezește soțul și mă calmează: „Hai să mai așteptăm. Ia niște antivirale și vedem cum va fi pe parcursul zilei. Mai sunt și viroze”. Ce om deștept, bine că m-am măritat cu el.

Iau câteva pastile, fac spălături nazale cu soluție fiziologică și gargara. Febră nu am. Încep munca. Din martie lucrez de acasă, așa că doar pornesc computerul și intru în chatul de lucru.

Stela Untilă
Stela Untilă

Ziua a fost liniștită. Spre seară, secretariarul parlamentului confirmă că a recepționat programul de guvernare și actele privind echipa premierului desemnat. Toată lumea-și dă cu părerea. Iar baricade.

Eu nu am nicio părere. Acum câțiva ani, probabil, eram mai deșteaptă, altfel nu-mi explic cumde aveam păreri despre orice. Acum, la aproape 33, îmi face plăcere să nu am nicio opinie despre unele lucruri. Uit de „Covid” până seara. Termometrul oscilează între 36.00 și 37,2. Îmi amintesc că am citit că, în infecția Covid, temperatura corpului, uneori, scade și asta e și mai periculos. Parcă mi-e greu și să respir. Sau e un semn de atac de panică? Îmi amintesc că, acum cinci ani, la câteva luni după naștere, am început să am atacuri de panică. Am mers la un psiholog.

„ - De ce ți-e cel mai frică când vin aceste stări, m-a întrebat doamna psiholog.

- Că o să mor. Și dacă mori, ce?

- Păi ce-o să facă ai mei dacă mor, am răspuns eu indignată (iar în minte am scăpat și o înjurătură – pentru asta te plătesc eu cu 400 de lei?)

- Păi, uite. Dacă mori – asta e. Vor plânge vreo 3, hai 5 oameni după tine. Apoi își vor aminti că trebuie să hrănească copilul, trebuie să plimbe cățelul, trebuie să plivească grădina... Stai liniștită, că nu se oprește lumea-n loc dacă mori”.

Am ieșit de la ea aproape trântind ușa. Dar atacuri de panică nu am mai avut. De atunci, când vine panica, îmi amintesc de psiholoaga mea. Apropo, mâine am liber și am stabilit o ședință online cu un psiholog (a doua din viața mea). De data asta o să pun întrebări despre educația copilului.

Mă bag în pat și dorm destul de bine până dimineața. Nu-i Covid.

Marți

Zi liberă. Ședință online cu psihologul

Astăzi am avut zi liberă de la serviciu. Jumătate de zi am făcut curat: dat cu aspiratorul, spălat pe jos, călcat haine. Și nu am citit nicio știre. Tare util pentru minte.

Am așteptat ziua de marți și pentru că am stabilit o ședință online cu un psiholog. Am vrut să cer niște sfaturi (sau confirmări?) despre educația copilului. Face în curând 5 ani și e atât de minunat. Dar cresc fobiile mele: oare nu greșesc? Pedepsim sau nu? Cum impun reguli? Trebuie să le impun? Care reguli?

A fost util. Mi-am confirmat că el e bine și că e bine și că eu îmi pun întrebări. Tare calmant să primești confirmări din când în când. Am descoperit că e ciudat să formulez cu voce tare gândurile pe care nu le-am spus nimănui. Într-un cuvânt, trăiască psihologii, mi-a plăcut!

Miercuri

Zi nebună

De dimineață, am mers la Consulatul României, să reînnoim pașaportului copilului. Rezolvat tare repede, mai greu cu așteptarea. Ne-am programat acum două luni. Pandemia, bat-o vina.

Am revenit la știri. Toată lumea vorbește despre guvernul Gavrilița. Face prognoze și scenarii. Iar buni și nebuni. Iar PSRM și PAS, alianțe „ascunse” dintre nu știu ce partide și presupuse dezvăluiri din umbră (înainte se numeau bârfe).

Eu nu sunt fana niciunuia dintre ei. Am fost la votare, ca tot omu`, dar nu am idoli și nici așteptări mari de la niciun politician. Degeaba așteptăm schimbarea de sus, nu va veni. Ei sunt dintre noi. Atâta timp cât noi nu ne schimbăm mentalitatea, nu dăm dovadă onoare (era să spun principii și valori, acum tre să-ți alegi cu grijă cuvintele, că acuș dai peste un slogan sau denumire de partid) o banală sinceritate și respect unii față de alții, nu se va schimba absolut nimic. Timp pierdut și vorbe goale.

Dar azi sunt supărată. Acum două săptămâni, NewsMaker a publicat un reportaj despre cum trăiesc rușii din Moldova, ce simt și de ce nu vorbesc română. Mamă, câte critici ne-am luat – că-s aberații, că-s prostii, că-i mâna Moscovei... Și asta pentru că pur și simplu nu le-a plăcut ce spun acei oameni. Toleranță? Nope. Mi-am vărsat și eu amarul într-un articol de opinie. Văleleu... încă mai mult gaz de foc. În public, cei de la care nu așteptam reacții - au criticat. Cei de la care așteptam – s-au abținut. Iar solidaritatea a venit, în mare parte, doar în mesaje private.

Apoi, colega mea, vorbitoare de rusă, a făcut un reportaj despre români - cum percep ei societatea, limba română vs. rusă, dezbinare. Iar ne-am luat-o în cap. Că trebuia să luăm alți invitați, că am tăiat din declarații, că despre ruși a fost mai lung. Unii s-au limitat la comentarii scurte: „oribil”. Sincer vorbind, le prefer pe astea, pierd mai puțin timp citindu-le. Alea lungi le citesc pe diagonală.

M-am enervat, am împușcat și eu replici. Și m-am oprit. Nu e criticat doar cel care nu face nimic. Mâine e zi lungă și cine știe ce ne mai așteaptă.

Joi

Zi și mai (ne)bună

Astăzi, în Moldova, au dispărut toate problemele și a existat numai politică. Ședința parlamentului a eclipsat toate evenimentele din țară, iar de știri externe am uitat cu desăvârșire. Ce să mai, am uitat și să mănânc. Ziua Z a venit. Premierul desemnat a venit în parlament ca să-și prezinte echipa și programul de guvernare și să le ceară deputaților să NU îi voteze. A fost cel mai intrigant film pe care l-am văzut în ultimul timp. A, scuze, nu era un film, e realitatea în care ne bălăcim. În timp ce Natalia Gavrilița răspundea la întrebările deputaților, PSRM și Igor Dodon anunță un alt candidat. Poftim? Poate că mințile luminate anticipau un astfel de plan, dar pe mine m-a lăsat mască. Ce scenariu, ce scenariu! S-au găsit și semnăturile necesare, s-a și dat citire, iar președinta a chemat fracțiunile la consultări și... a desemnat un alt candidat. Am râs cu poftă, cu mâinile pe burtă, drept că a cam semănat a isterie cheful meu. Cu alte cuvinte, un ping pong de declarații și decizii.

Am lucrat vreo 12 ore, cred, per total, dar nici măcar nu-l numesc lucru, fiindcă oricum nu m-aș fi putut abține să nu mă uit. Știi cum, ai intrat în horă, atunci joacă. Așa și eu cu știrile, ai început să scrii, rezistă pân se duc la culcare domnii deputați. Seara am ajuns în pat și am respirat ușurată. O zi cât o lună!

Vineri

Nu mai vreau știri

Azi e plictiseală. Toată lumea rumegă ultimele impresii din ziua de ieri, deputații mai comentează pe ici, pe colo. PSRM se duce la Curtea Constituțională, PAS se duce la Curtea Constituțională. Interesant, dar nu surprinzător.

Aflu că mătușa mea a fost testată pozitiv cu COVID-19 și mă înfior. Mă ia o stare de panică în timp ce o sun, iar neliniștea crește pentru că sună mereu ocupat. Vorbesc cu ea și mă mai calmez, dar inima tot cât un purice rămâne.

Și vine revelația: tot așa, între două ședințe de parlament și una de guvern, între declarații și replici la replici, trece viața pe lângă noi.

Azi îmi voi încheia programul la ora 17:00 și nu voi mai citi nicio știre, n-o să mă uit la niciun talk show politic. O să comand pizza și o să fac un puzzle cu copilul. Și fie ce-o fi!

XS
SM
MD
LG