Emisiune moderată de Lina Grâu. Din sumarul ediţiei:
Este sau nu gata regiunea transnistreană să primească vaccinurile anti-Covid, când ar putea acestea să ajungă în Republica Moldova și cum va avea loc campania de vaccinare? Revenirea fizică a elevilor în școli, după aproape un an de studii on-line și granturi promise de liderul de la Tiraspol. Șeful Delegației Uniunii Europene, Peter Michalko vorbește despre prioritățile în reglementarea transnistreană, iar Franak Viaciorka, consilierul președintelui ales al Belarusului, Svetlana ȚTihanovskaia, povestește despre implicarea tinerilor în lupta pentru debarcarea regimului lui Lukașenka.
***
Pentru început, o sinteză a principalelor evenimente ale săptămânii trecute.
Feribotul de la Molovata și-a reluat circulația peste Nistru duminică, după o suspendare provocată de vremea nefavorabilă, mai ales de vântul puternic. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de temperaturi foarte scăzute în perioada 12-18 februarie, ca și de pericol de ghețuș pe drumuri.
Administrația de la Tiraspol face declarații contradictorii privind disponibilitatea de a primi vaccinul Pfizer/BioNTech. „Nu suntem gata să depozităm vaccinul Pfizer. Nu avem instalații frigorifice care să asigure o temperatură de -70 de grade. Celelalte vaccinuri, care trebuie depozitate la între +2 și +8 grade, sau la -18 grade, suntem gata să le primim”, a declarat șefa departamentului de sănătate de la Tiraspol, Kristina Albul, într-o declarație pentru televiziunea transnistreană TSV. A doua zi, Vadim Krasnoselski a venit cu un alt mesaj, spunând că această declarație „nu corespunde realității”. „Transnistria este gata să se vaccineze. Vom primi orice ajutor și garantăm asigurarea condițiilor necesare pentru păstrarea atât a vaccinului Pfizer, cât și a altora”, a spus Krasnoselski. Acesta a anunțat la începutul anului că în regiune ar urma să vină 30 de mii de doze de vaccin rusesc Sputnik-V, iar prin platforma COVAX a OMS în stânga Nistrului vor ajunge vaccinuri din Occident pentru 20 la sută din populație.
Ministrul interimar al Sănătății, Tatiana Zatîc, a avertizat, vineri, 12 februarie, că se așteaptă înmulțirea cu 20% a cazurilor de infectare cu COVID-19, transmite IPN. „Reactivăm paturile care au fost dezactivate în luna ianuarie. Vineri am deschis suplimentar 130 de paturi în municipiul Chișinău și am redeschis Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie”, a mai spus Zatîc. La ședința de guvern, premierul interimar Aureliu Ciocoi a spus că dacă se înmulțesc cazurile de infectare, nu este exclusă reintroducerea unor restricții.
Regiunea transnistreană a beneficiat de asistență externă pentru combaterea pandemiei în valoare de 330 de mii de dolari...V.Ignatiev
Șeful departamentului de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, a spus că anul trecut regiunea transnistreană a beneficiat de asistență externă pentru combaterea pandemiei în valoare de 330 de mii de dolari. Ignatiev nu a precizat de unde au venit donațiile, însă din informațiile apărute în mass media anul trecut se poate constata că majoritate covârșitoare a donațiilor au venit din partea OMS-ului, a Delegației Uniunii Europene și a statelor occidentale. Ca donație din partea Federaţiei Ruse, presa a relatat despre câteva partide de teste și echipamente de testare.
Săptămâna trecută în regiunea transnistreană a ajuns un lot de ajutoare umanitare din partea Organizației Mondiale a Sănătății, constând din aparate de respirație asistată, măști, consumabile pentru concentratoarele de oxigen și pulsoxiometre. În presa din regiune evenimentul a fost menționat în treacăt, în schimb s-a vorbit pe larg despre faptul că compania monopolistă de telecomunicații InterDnestrCom a ajutat la transportarea echipamentelor pentru tratarea bolnavilor de Covid-19, iar firma Sheriff, cel mai mare monopolist din regiune, a cumpărat 20 de ambulanțe, modernizând practic jumătate din parcul auto al serviciului de urgență din regiune.
Cel puțin 155 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 au fost confirmate într-o închisoare din regiunea transnistreană, scrie presa din regiune, fără să precizeze la ce penitenciar a fost înregistrat focarul de coronavirus. Șefa departamentului de justiție, Alexandra Tumba, este citată cu declarația că majoritatea cazurilor sunt asimptomatice, iar în situații mai rare pacienții au febră sub 38 de grade. În cadrul penitenciarului a fost dislocat un spital mobil, iar pentru îngrijirea celor 155 de bolnavi au fost delegați trei medici. „Deținuții bolnavi primesc o alimentație mai bogată, au fost cumpărate medicamente anti-Covid și vitamine, iar la necesitate pacienții vor fi transportați sub escortă pentru a li se face tomografie computerizată”, a spus responsabila de la Tiraspol.
Rusia a lăsat de înțeles că ar putea îngheța relațiile cu Uniunea Europeană dacă Bruxellesul decide să impună noi restricții asupra unor susținători ai președintelui Vladimir Putin, în legătură cu întemnițarea opozantului Alexei Navalnîi. Primul avertisment a venit de la ministrul de externe Serghei Lavrov. Declarația vine după ce s-au înmulțit relatările că UE ar intenționa să impună noi sancțiuni, după expulzarea a trei diplomați europeni și persecutarea participanților la protestele pro-Navalnîi.
Autoritatea de stat a Federației Ruse pentru mass-media, Roskomnadzor, a ordonat câtorva organizații de presă, inclusiv departamentului rusesc al Europei Libere și televiziunii Current TV, să îndepărteze toate relatările despre planul unui protest împotriva întemnițării opozantului rus Alexei Navalnîi. Alte organizații de presă avertizate să nu relateze despre proiect sunt publicațiile pe net Meduza și Open Media, și agenția de știri TV-2 din orașul siberian Tomsk. Aliații lui Navalnîi au îndemnat oamenii din toată Rusia să lumineze cu lanterna mobilului spre cer timp ce 15 minute începând de la 8 seara, pe 14 februarie, și să posteze poze ale acestui protest pe rețele. Roskomnadzor consideră că informând oamenii despre acest plan, organizațiile de presă îi îndeamnă să participe la demonstrații neautorizate și dezordini în masă.
***
Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a participat la colegiul așa-numitului minister de externe de la Tiraspol. Evenimentul a avut loc în regim on-line, iar în discursul său ambasadorul rus a vorbit despre rolul decisiv al misiunii de pacificare conduse de Rusia în regiunea transnistreană pentru menținerea păcii pe Nistru. Și ambasadorul cu misiuni speciale de la Moscova, Serghei Gubarev, a transmis un mesaj la Tiraspol cu ocazia „zilei lucrătorului diplomatic”, în care spune că „din primele zile ale creării sale, ministerul de externe de la Tiraspol a luptat pentru sarcina cea mai importantă – apărarea intereselor și chiar a existenței republicii moldovenești nistrene”. „Sper că după pandemie va continua practica care s-a recomandat foarte bine a stagierii diplomaților transnistreni la Ministerul de Externe al Rusiei”, se mai spune în mesajul lui Gubarev, citat de presa de la Tiraspol.
Federaţia Rusă declară că susține integritatea teritorială a Republica Moldova, dar ambasadorul rus și numeroși oficiali de la Moscova participă constant la evenimentele organizate de conducerea separatistă de la Tiraspol, subliniind de fiecare dată susținerea pe care o acordă Rusia regiunii transnistrene. Oleg Vasnețov a participat și anul trecut la colegiul departamentului de externe de la Tiraspol. Atunci însă Ministerul de Externe de la Chişinău l-a convocat pe Vasnețov și a cerut diplomaților ruși acreditați în Republica Moldova „să se abțină” de la participarea la evenimentele organizate de administrația separatistă de la Tiraspol. În acest an Ministerul de Externe de la Chişinău nu a avut nicio reacție la acțiunile diplomaților ruși.
***
De luni, 15 februarie toți elevii și studenții din regiunea transnistreană au revenit în clase la ore, în format cu prezență fizică. Aceștia vor avea maxim cinci ore pe zi, restul materiilor vor fi predate în continuare în regim on-line.
Acum două săptămâni în regim de testare s-a încercat revenirea în școli a elevilor claselor primare și absolvente, precum și a studenților din ultinii anii. Administrația de la Tiraspol susține că numărul de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 nu a crescut, motiv pentru care s-a decis deschiderea din 15 februarie a tuturor școlilor, liceelor, colegiilor și universităților. Fiecare școală decide care dintre materii vor fi studiate în continuare on-line, precum și graficul acestor ore.
La universitatea de la Tiraspol, de exemplu, studenții nu vor mai merge în săli de curs diferite, ci vor avea o singură sală unde se vor schimba profesorii în funcție de materia predată. În plus, orele au fost organizate în două schimburi, astfel încât sălile să nu fie aglomerate peste limita stabilită de 65 la sută din capacitate.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul a stat de vorbă cu Svetlana, o tânără studentă revenită la ore încă acum două săptămâni, când a fost lansată faza de testare, pe care a întrebat-o cum a fost revenirea la formatul fizic de prezență la ore.
„Am simțit de parcă am revenit în casa natală. Este cu totul altceva să studiezi într-o sală de clasă. Când am revenit, parcă mi-a revenit și setea de viață – măcar ceva se întâmplă. Putem să-i auzim pe viu pe profesori. Pentru că înainte, pe Zoom, erau puțini care chiar veneau și predau orele, și nici dintre studenți nu se conectau toți.
Este adevărat că e nevoie de un pic de efort pentru a reveni la studierea în format off-line. Dacă e să fiu sinceră, în aceste două săptămâni încă nu am ajuns să-mi fac tema pentru acasă. Pentru că m-am dezobișnuit și este greu. Formatul pe care l-am avut când studiam „la distanță” pentru tema de acasă erau doar referatele. Dar și acum mai avem profesori care preferă să predea on-line, în special cei care sunt mai în vârstă și în continuare trebuie să le trimitem câte un referat pe zi. Dar în mare, dacă e să fiu sinceră, parcă viața a devenit mai ușoară. Când am venit la ore în prima zi totul mi se părea ciudat – din nou sala de clasă, din nou profesori, din nou studenți, pe care îi văd pe viu, și nu doar în fața calculatorului pe Zoom.”
În acest an, spre bucuria elevilor, vor avea examene doar clasele absolvente, iar ceilalți elevi vor fi trecuți în clasa următoare în baza mediilor notelor obținute pe parcursul anului.
***
Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a anunțat că din 15 februarie începe să primească cereri de granturi pentru realizarea unor proiecte inițiate de organizațiile neguvernamentale și grupurile de inițiativă. Vor fi acordate sume între 300 de mii de ruble transnistrene (aproximativ 18,4 mii dolari) și 900 de mii de ruble (55,2 mii dolari). Fondul de granturi este de trei milioane de ruble locale, sau 184 mii de dolari. Suma vine din bugetul transnistrean, unul care înregistrează an de an un deficit de aproximativ 50 la sută.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, comentează cu ironie că oferta liderului transnistrean „este deosebit de tentantă” în anul în care se închide Clubul 19, un club civic cunoscut, care a activat de opt ani ca proiect social și care era îndrăgit de mulți tineri din stânga Nistrului. Nu este de ignorat nici faptul că la sfârșitul acestui an vor avea loc alegeri așa-zise prezidențiale, unde Vadim Krasnoselski va merge pentru a lua un al doilea mandat.
În anunțul de oferire a granturilor se spune că nu vor primi bani de la Vadim Krasnoselski organizațiile necomerciale care au proiecte finanțate din străinătate, inclusiv din Rusia, din partea unor organizații internaționale, cum ar fi PNUD sau Organizația Mondială a Sănătății, sau de cetățeni străini.
Corespondenții noștri la Tiraspol și Bender i-au întrebat pe trecători dacă și pentru ce anume ar cere un grant liderului transnistrean?
Vox:
- Poate pentru deschiderea unui club pentru tineri, pentru cei de peste 20 de ani – să fie deschis un local cu intrare liberă, cu ceai, cafea, jocuri, cu săli de sport, ceva de genul acesta, un complex sportiv mare.
- Familiile trebuie să fie susținute, pentru că acum sunt pe cont propriu. Nu știu ce să vă spun mai mult, nici nu m-am gândit la asta.
- Oamenii la noi pleacă peste hotare pentru că acolo sunt mai multe posibilități. Și cum poți rezolva această problemă eu personal habar nu am.
- Pe lângă blocul 82 să ne facă un drum bun. Acum drumul este foarte rău. Și scara blocului e urâtă, cu tencuiala căzută. Noi vrem să ne tencuiască frumos acolo.
- Eu de exemplu aș deschide la școală un cerc sportiv de lupte – sunt pasionat de acest sport și aș vrea să fie predat în mai multe locuri, nu doar în complexele sportive, să fie instruiți și copiii mai mici, în școli.
- Am vrea ca orașul să fie amenajat mai bine. În centru au făcut frumos și noi aici, la periferie, vrem să fie la fel. Plus că stăm foarte prost cu transportul public, microbuze nu prea sunt, mai ales seara nu avem cu ce ajunge acasă.
- Nu știu… Poate că ar trebui totuși majorate pensiile la bătrâni, ca să poată trăi decent. Ar trebui să aibă nu mai puțin de 1500 de ruble un pensionar. Acum sunt unii care primesc și 700-800 de ruble.
***
Ambasadorul Peter Michalko, șeful Delegației UE la Chișinău, consideră că, pentru cetățenii din Republica Moldova, corupția continuă să fie o problemă de stringentă actualitate. Tocmai de aceea, spune oficialul european, reforma justiției trebuie să fie făcută credibil, încât să existe garanții pentru cetățeni că justiția lucrează în mod independent și echitabil și că toți sunt egali în fața legii. Diplomatul european s-a referit și la subiectul reglementării transnistrene, într-un interviu cu Valentina Ursu.
Europa Liberă: Vorbim și despre dosarul transnistrean. Uniunea Europeană face parte din formatul de negocieri „5+2”. Unii îl critică, alții îl laudă, spunând că mai bun mecanism nu a fost inventat deocamdată decât acest format de negocieri „5+2”. Cum vi se par Dvs. evoluțiile pe marginea acestui dosar privind reglementarea transnistreană?
Peter Michalko: „Formatul „5+2” este un format potrivit de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean. Uniunea Europeană a declarat de multe ori poziția noastră: susținerea soluționării conflictului este bazată pe principiul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Vom continua participarea noastră, vom continua și susținerea pe care o oferim prin programul nostru de măsuri de întărire a încrederii care eu cred că ajută.”
Europa Liberă: Republica Moldova pe calea integrării europene cu sau fără regiunea transnistreană?
Peter Michalko: „Aici nu există întrebare. Republica Moldova este partenerul nostru în întregime. Acordul de Asociere este aplicat pe întreg teritoriul Republicii Moldova și așa o să fie.”
Europa Liberă: Exporturile din regiunea transnistreană arată că cel mai mult au penetrat piața Uniunii Europene. Care este lămurirea?
Acordul de Asociere este aplicat pe întreg teritoriul Republicii Moldova și așa o să fie...
Peter Michalko: „Este importanța pieței europene, ca piața cea mai importantă și partenerul Republicii Moldova, inclusiv al cetățenilor și firmelor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.”
Europa Liberă: O relație bună și foarte bună a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană ar putea să supere Rusia? Atunci când a fost semnat Acordul de Asociere au fost mari pretenții din partea Moscovei, că aceste țări care au devenit membre ale Parteneriatului Estic vor încerca să se apropie cât mai mult de Uniunea Europeană.
Peter Michalko: „Republica Moldova este țară suverană și trebuie să aibă dreptul, care va fi respectat de către toți pe scena globală de a-și dezvolta cooperarea și relațiile cu alte țări, Uniunea Europeană în această privință, și modul în care Republica Moldova a fost tratată, inclusiv cu aceste sancțiuni pentru exporturi de către Federația Rusă...”
Europa Liberă: Vă referiți la embargourile pe care le-a impus Federația Rusă Republicii Moldova, după semnarea Acordului?
Peter Michalko: „După semnarea și aplicarea Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb a fost injust și nejustificat, și nu e bazat pe nimic real.”
Europa Liberă: Asistența oferită din partea UE se cifrează astăzi la cât?
Este susținere foarte mare din partea întregii Europe
Peter Michalko: „Trebuie să spunem în ce perioadă. În ultimii zece ani este mai mult decât un miliard de euro, deci, 20 de miliarde de lei, ceea ce privește granturi care au venit din fondurile bilaterale pentru Moldova, dar și regionale, acolo sunt încă resurse în plus, de exemplu, programul pentru primării și creștere economică este regional. Sunt programe transfrontaliere, mai mult cu România, care au adus așa de multă dezvoltare și de infrastructură și este vorba și de finanțarea care vine prin Banca Europeană de Investiții sau cu alți parteneri precum Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. De exemplu, Banca Uniunii Europene are pentru Moldova portofoliul de 850 de milioane de euro. Astea sunt proiecte de infrastructură, drumuri, aprovizionare cu apă sau sistemul de management al deșeurilor. Deci, sunt proiecte mari și plus împreună cu asta fiecare țară membru al Uniunii Europene vine cu un program bilateral cu care multe proiecte sunt realizate. Ieri am fost la Călărași și am văzut, împreună cu proiecte pe care le finanțează Uniunea Europeană, Germania a finanțat multe proiecte care sunt foarte apreciate de către oameni. Deci, este susținere foarte mare din partea întregii Europe.”
***
Organizația Mondială a Sănătății urmează să decidă săptămâna viitoare dacă își dă aprobarea de urgență pentru vaccinul contra COVID-19 al companiei Astra Zeneca, principalul vaccin pe care platforma internațională COVAX vrea să-l distribuie gratis țărilor mai sărace, inclusiv Republicii Moldova.
Principala comisie de experți a OMS a spus deja că vaccinul Astra Zeneca este și sigur, și eficace, în ciuda unor dubii exprimate de câteva țări. Republicii Moldova i-au fost promise de sute de mii de doze din acest vaccin. Primele doze urmează să sosească luna aceasta, împreună cu cantități mai mici din vaccinul mai pretențios Pfizer/ BioNTech. Autoritățile moldovene spun că au făcut toate pregătirile posibile pentru începerea campaniei de imunizare și așteaptă vaccinurile.
În regiunea transnistreană, șefa departamentului de sănătate de la Tiraspol, Cristina Albul, a declarat că Tiraspolul nu este gata să primească vaccinul Pfizer/BioNTech, în schimb, este gata să primească vaccinul rusesc Sputnic-V. „Nu suntem gata să depozităm vaccinul Pfizer. Nu avem instalații frigorifice care să asigure o temperatură de -70 de grade. Celelalte vaccinuri, care trebuie depozitate la între +2 și +8 grade, sau la -18 grade, suntem gata să le primim”, a spus Cristina Albul. A doua zi după această declarație, Vadim Krasnoselski a dezmințit-o, spunând că ea nu corespunde realității. „Transnistria este gata să se vaccineze. Vom primi orice ajutor și garantăm asigurarea condițiilor necesare pentru păstrarea atât a vaccinului Pfizer, cât și a altora”, a spus Krasnoselski, citat de postul de televiziune TSV de la Tiraspol.
Liderul de la Tiraspol a declarat încă la începutul acestui an că locuitorii din stânga Nistrului vor fi vaccinați cu vaccinul rusesc Sputnik-V. Krasnoselski a vorbit despre încheierea unui acord cu Federația Rusă privind furnizarea în regiune a unui lot de vaccin rusesc de 30 de mii de doze. Anunțul a fost făcut la începutul an, însă de atunci nu s-a spus nimic despre perioada în care vaccinul rusesc ar putea ajunge în regiunea transnistreană.
Ministerul Sănătății de la Chişinău a anunțat că se așteaptă peste 24.400 de vaccinuri Pfizer/BioNTech și peste 260 de mii de vaccinuri Oxford/AstraZeneca. O parte din aceste vaccinuri vor ajunge în regiunea transnistreană. Pe lângă platforma COVAX, Republica Moldova mai are promisiunea unei donații de până la 200 de mii de vaccinuri din partea României. Autoritățile sanitare moldovene declară că nu vor fi folosite decât vaccinuri omologate de OMS și Uniunea Europeană. Vaccinul rusesc Sputnik-V nu este aprobat în Republica Moldova, dar ar putea fi utilizat ca donație din partea Rusiei în regiunea transnistreană.
Și prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, i-a spus marți ambasadorului Federației Ruse, Oleg Vasnețov, că „Republica Moldova va utiliza un spectru larg de vaccinuri, fiind obligatorie omologarea acestora pentru țara noastră”, iar prioritatea va fi acordată vaccinurilor care au fost autorizate de către Organizația Mondială a Sănătății și comunitatea internațională.
***
Miercuri, Radio Europa Liberă organizează următoarea dezbatere din cadrul proiectului nostru Antinostalgia – privind spre viitor. Vorbim despre implicarea tinerilor în alegeri și în societate, pornind de la constatarea din statistici care spune că doar un sfert dintre tinerii de până la 25 de ani vin la alegeri. Dezbaterea va fi transmisă live pe site-ul nostru și pe pagina noastră de Facebook la ora 18.00. Pe marginea acestei teme, am discutat și cu Franak Viaciorka, consilierul președintelui ales al Belarusului, Svetlana Țihanovskaia. Iată un fragment din această discuție, despre abuzurile regimului Lukașenko, imposibilitatea revenirii la trecut, despre viitorul țării și implicarea tinerilor în schimbare.
Franak Viaciorka: „Este clar că nimeni nu va face revoluția în locul belarușilor. Este clar că totul se decide la Minsk, Grodno, Brest – în orașele belaruse. Însă factorul extern are o importanță foarte mare, pentru că astfel are loc delegitimarea regimului – prin izolarea lui, prin nerecunoaștere. Astfel el își pierde puterea.
Un alt domeniu este necesitatea de a susține presa, activiștii, societatea civilă, noile inițiative. Este ceea ce fac anumite fundații, organizații internaționale.
Și un alt aspect este cel al justiției și dreptății – în Belarus a dispărut conformarea cu legea, în Belarus nu mai există lege, justiția nu mai funcționează în baza legii. Instanțele internaționale, jurisdicția universală, procesele de judecată strategice, curțile internaționale – toate acestea sunt instrumente pentru a-i trage la răspundere pe cei care se fac vinovați de încălcarea drepturilor omului. Sunt lucruri concrete, instrumente pe care le poate aplica lumea întreagă.
Numărătoarea inversă a aflării lui Lukașenka la putere deja a început…
Noi trăim în secolul XXI și niciun stat nu există în izolare totală. Pentru Lukașenka este foarte important să facă comerț, pentru el este foarte important să fie recunoscut. Și acum, după evenimentele din august, Lukașenka este izolat la maxim. Acest lucru este simțit de nomenclatură, este simțit de structurile de forță, dar și de oamenii de afaceri. Așa că numărătoarea inversă a aflării lui la putere deja a început.”
Europa Liberă: Acum este iarnă, un timp foarte nefavorabil pentru a ieși în stradă, și vedem că protestele au scăzut din amploare. Ați inițiat aceste acțiuni de solidaritate cu Belarus inclusiv pentru a ține subiectul pe agenda internațională. Ce va urma? Cum vedeți evoluând în continuare lucrurile în Belarus?
Franak Viaciorka: „Protestele nu s-au diminuat, acestea și-au schimbat forma. În fiecare zi au loc între 5 și 15 acțiuni diferite – noi le numim „marșuri ale vecinilor”, sunt acțiuni organizate în curțile de blocuri, între vecini. Între 50 și 200 de oameni ies cu drapele alb-roșii, au loc mici spectacole sau dansuri - și acestea sunt, la fel, acțiuni de protest. Ele sunt distribuite apoi prin Telegram, Youtube, Facebook și ajung la mulți alți oameni.
Așa că acțiunile de protest continuă. Însă marșurile de amploare din centrul orașului vor fi reluate când se va mai încălzi. Acum vremea este îngrozitoare – iarna în Belarus este un anotimp îngrozitor când e rece, gri, depresiv, iată de ce oamenii obișnuiesc să stea acasă. Dar în martie-aprilie toată această energie va reveni pe străzile orașelor.
Această Zi de Solidaritate pe care am lansat-o nu este doar pentru a readuce Belarusul pe agendă, deși și asta este important, desigur. A fost și ca un punct de verificare, pentru a ne evalua succesele, pentru a arăta cât de multe lucruri am obținut. Poate că unora li se pare că stăm pe loc, dar nu este așa. Am lansat un număr impresionant de inițiative noi; am câștigat spațiu; belarușii, oamenii de rând au fost susținuți de jurnaliști, activiști, celebrități – toți cei care înainte au slujit regimul lui Lukașenka au început să aibă îndoieli.
Așa că, după șase luni de la alegeri, noi am marcat astfel succesele noastre. Celebrăm succesele, dar în același timp în celebrăm și pe prietenii și aliații noștri care ne-au ajutat în tot acest timp.”
Europa Liberă: Recent, într-o conferință organizată de Atlantic Council ați spus că societatea civilă din Belarus a trecut de un Rubicon, a trecut de un punct în care lucrurile nu se mai pot întoarce la ce au fost înainte și că ce se întâmplă acum în societatea din Belarus nu poate duce decât la schimbare. Aici vreau să abordez încă una din temele discuției noastre – tinerii și votul. Cât și dacă s-a schimbat atitudinea tinerilor față de procesele electorale și față de participarea la fenomenele care au loc în societate, după alegerile prezidențiale din august? Cum a fost înainte și cum este acum?
Franak Viaciorka: „Da, a avut loc o politizare a diferitelor grupuri din societate care nu aveau o participare activă înainte – a pensionarilor, care organizează acum propriile marșuri și grupuri, construiesc rețele de comunicare prin Viber sau chat-uri care țin de anumite sectoare din oraș. Și uneori aceste grupuri sunt chiar mai active decât cele ale tinerilor. O altă categorie au fost studenții,care au fost forța motrice a acestor marșuri în special în primele luni de protest.
Orice dictatură este interesată să facă așa ca societatea să fie pasivă, depolitizată, să nu meargă la alegeri…
Și ce încercăm să facem este să-i organizăm în structuri care vor fi mai stabile, mai puțin volatile. Pentru că acum avem inițiativă, avem energie, dar nu avem structuri solide și stabile. Și Lukașenka prin aceste arestări vrea să paralizeze aceste noi structuri, aceste inițiative care au apărut în societate. De exemplu marți, pe 9 februarie, au fost judecați doi jurnaliști foarte buni – Daria Ciulțova și Ekaterina Andreeva – Belsat și Tut.by. Sunt judecați și bloggeri. Igor Losev, corespondentul Radio Svoboda, este închis deja de mai multe luni. De ca fac ei lucrurile acestea? Le fac pentru a neutraliza și a nu permite societății civile să-și construiască propriile rețele de comunicare.
Orice dictatură este interesată să facă așa ca societatea să fie pasivă, depolitizată, să nu meargă la alegeri. La noi, începând cu luna august, acest lucru s-a schimbat pentru totdeauna. Aproape 80 la sută dintre oameni știu despre proteste, majoritatea absolută le susține – unii mai activ, alții mai puțin. Dar ce am obținut este că fiecare belarus acum este interesat de politică și majoritatea absolută este gata să participe în procesele politice.”
Europa Liberă: Cum de s-a întâmplat că tinerii, care au trăit toată viața în această atmosferă de aparentă liniște, când în societate niciodată nu se întâmpla nimic, tinerii care au avut telefoane inteligente, mâncare bună, căldură în case - brusc, au simțit nevoia de libertate? Cum explicați acest lucru? De ce a avut loc această schimbare, una care s-a produs foarte repede?
Franak Viaciorka: „Cred că aici s-au suprapus mai mulți factori. Primul a fost Covid-ul, care a creat o situație critică de care autoritățile nu au fost pregătite. Acestea au eșuat complet în gestionarea acestei pandemii, au spus mereu că virusul nu există, iar în paralel oamenii mureau, se îmbolnăveau tot mai mulți și nimeni nu le oferea protecție.
Al doilea factor este cel al progresului tehnologic. Pentru că oamenii au avut la dispoziție sisteme alternative de schimb de informații. Oamenii au primit acces la Telegram, la Youtube. Anume aceste platforme au și creat infrastructura pentru mass media alternativă. Pentru că Lukașenka a investit toți cei 26 de ani în televiziunea clasică, iar acum nimeni nu mai are nevoie de aceste posturi de televiziune, pentru că toată informația este pe Telegram. Și această infrastructură nouă a permis schimbul de informații între oameni.
Iar al treilea factor este posibilitatea oamenilor de a colecta bani, de a crea fonduri de solidaritate. Totul a început cu coronavirusul, cu crearea grupului de crowdfunding #bycovid19, care aduna bani pentru medici, pentru măști, pentru aparate de ventilare. Iar apoi aceste fonduri au început să colecteze bani pentru cei represați, arestați, pentru plata amenzilor puse de autorități.
Este un gen de stalinism, stalinism pur, represiuni de care Europa de Est nu a mai văzut în ultima jumătate de secol...
Atunci când femeile s-au unit, puterea a subestimat femeile. Și femeile, în primul rând, au devenit lideri ai protestelor, iar în al doilea rând au început să-și organizeze o mișcare proprie.
Așa că a fost un șir lung de greșeli ale puterii, o mulțime de calcule eronate sau lucruri pe care le-au subapreciat sau nu le-au înțeles. Acestea au ajutat, au dus la acumularea acestui efect de mobilizare în societate.”
Europa Liberă: Dar poate că mai este posibilă o numărătoare inversă și aceste măsuri represive la care se dedau autoritățile își vor face efectul? Sunt acum în postura de avocat al diavolului…
Franak Viaciorka: „Absolut, este posibil. Este posibil să-și facă efectul și este posibil ca totul să fie făcut una cu pământul, zidit sub asfalt. Dar în felul acesta lucrurile vor putea fi oprite doar pentru o perioadă. Se pot menține o lună-două-trei. Dar atunci când „strângi șuruburile”, mecanismul de destramă mult mai repede.
Acum șuruburile sunt strânse peste măsură. Acum milițienii pur și simplu ies din mașini, în stradă, duminică seara, și îi ridică toți – sute de oameni, fără să se clarifice dacă este vreo acțiune de protest sau nu. Este un gen de stalinism, stalinism pur, represiuni de care Europa de Est nu a mai văzut în ultima jumătate de secol.
Și această „strângere de șuruburi” va fi cea care îl va forța pe Lukașenka să facă greșeli care vor duce la destrămarea acestui sistem. Poți „băga totul sub asfalt”, dar tot ce este viu oricum își face loc și de sub asfalt. Este doar o chestiune de timp când regimul se va prăbuși.”
Europa Liberă: Și în evaluarea Dvs. cam de cât timp ar fi vorba?
Franak Viaciorka: „Eu cred că noi în mod sigur vom vedea schimbări până în vară. Aici își va spune cuvântul și factorul economic, experții prognozează că efectul sancțiunilor, efectul crizei și al proastei administrări a situației se va manifesta prin luna mai. Acest lucru va influența salariile și bunăstarea oamenilor, în plus, oamenii vor reîncepe să iasă în stradă, plus că sperăm că se va amplifica susținerea internațională. Și către lunile mai-iunie autoritățile nu vor avea alte opțiuni decât să înceapă să facă cedări și să elibereze din închisori deținuții politici.”
Europa Liberă: Încă un aspect cred că ține de o anumită influență regională. Din 2013-2014 am văzut evenimentele din Ucraina, Maidanul, tinerii le-au putut vedea prin internet, chiar dacă televiziunile acționau mai mult în spiritul propagandei rusești și distorsionau acele evenimente. Apoi au fost protestele din Rusia, cazul Bolotnaia. Impresia mea este că există un gen de catalizare reciprocă a protestelor din aceste țări. Stările de spirit protestatare din Ucraina sunt văzute în Belarus, apoi cele din Belarus – în Rusia și tot așa. Vedeți anumite paralele între ceea ce s-a întâmplat în vară în Belarus și ceea ce se întâmplă acum în Rusia, acțiunile de susținere a lui Navalnîi, fenomenul #freeNavalny în TikTok, acest val masiv de proteste în special în rândul tinerilor? Nu credeți că acestea puteau fi inspirate și de protestele din Belarus?
Franak Viaciorka: „Totul este interconectat, spațiul informațional este viu. Iată de ce atunci când oamenii în Rusia urmăreau protestele din Belarus, evident că se inspirau. Protestele din Belarus au inspirat lumea întreagă, nu doar Rusia. Iată de ce și efectul acestor proteste poate fi mult mai profund și mai adânc decât doar evenimentele din Rusia.
La ruși situația este foarte complicată și cu totul diferită de a noastră…
Însă contextul e foarte diferit, situațiile sunt diferite – în Belarus noi deja am câștigat la alegeri, iar în Rusia ei deocamdată doar ies în stradă pentru Navalnîi. Desigur că formele se aseamănă, tehnologiile folosite sunt similare. Dar există și diferențe foarte mari. Eu cred totuși că natura acestor proteste este foarte diferită. Și orice s-ar spune, belarușii au șanse mult mai mari de victorie în revoluție decât are acum Rusia. Poate că va suna pesimist ce spun. Dar noi de fapt deja am câștigat și mai avem doar puțin de tot până la victorie. La ruși situația este foarte complicată și cu totul diferită de a noastră.”
Europa Liberă: Cunoașteți foarte bine situația din regiune. În toate țările noastre, foste republici sovietice, există fenomenul participării foarte reduse a tinerilor în alegeri. În Republica Moldova de exemplu doar aproximativ un sfert dintre tinerii de până la 25 de ani vin la alegeri. De ce tinerii, care trăiesc într-o lume liberă și chiar pot influența lucrurile, nu ies la alegeri? De unde vine această mentalitate? Din trecutului sovietic, când erai mânat la alegeri și știai că tu de fapt nu decizi nimic, sau e din cauza sistemului nostru educațional care nu a explicat oamenilor că participarea este importantă?
Franak Viaciorka: „Eu nu sunt sigur că neparticiparea în politică sau în alegeri este o tendință doar în Moldova și în regiune. Eu cred că în toată lumea tinerii sunt influențați mai mult de tehnologii și de modă, iar politica devine o materie fie neinteresantă, fie neînțeleasă și îndepărtată, iată de ce tinerii participă din ce în ce mai puțin. Și în mod special asta se referă la țările unde există democrație, unde oamenii înțeleg că totul se va rezolva de la sine, că oricum totul va fi bine.
Iar politizarea are loc anume în țările în care democrația nu există și unde oamenii înțeleg că aceasta este una din modalitățile reale de a-și schimba viața.
Atunci când democrația este în pericol, când oamenii simt că autoritățile încearcă să-i mintă, ei ies în stradă…
În Moldova, în plus, există problema emigrării masive și a faptului că oamenii nu își leagă viitorul de Moldova. Adică este un complex de probleme.
Eu îmi amintesc protestele din Moldova din 2009 și evenimentele care au urmat - și la voi a avut loc această politizare. Atunci când democrația este în pericol, când oamenii simt că autoritățile încearcă să-i mintă, ei ies în stradă. Adică nu este totul pierdut și nu este nimic critic în asta.
Acum în Moldova este un președinte nou, oameni noi, mulți tineri intră în politică. Și cred că este o șansă bună de a schimba această situație.
În Lituania a existat, la fel, această problemă foarte mare a emigrării și a dezinteresului față de politică, dar guvernul a făcut totul pentru a-i readuce pe cei plecați, pentru a readuce cadrele, pentru a atrage înapoi studenții care au studiat în străinătate. Este o parte a politicii de stat.”
Europa Liberă: Ați amintit Țările Baltice – una din teme pe care vroiam să le abordăm este și lustrația. Vom discuta în una din emisiunile noastre dacă este important – sau nu – atunci când construiești un stat, să te desparți de trecut, în cazul de față să faci lustrația, lucru care în Republica Moldova nu s-a întâmplat. Țările Baltice au făcut lustrația și vedem acum societăți foarte diferite și un viitor foarte diferit. Au legătură cele două lucruri între ele? Și ce planuri aveți în acest sens pentru Belarus, pentru noul Belarus?
Franak Viaciorka: „E o chestiune pe care o vor decide belarușii și noul guvern. Mandatul nostru deocamdată este de a obține alegeri noi. Pentru Svetlana Țihanovskaia s-a votat în primul rând ca pentru omul care va aduce democrația și noi alegeri, în cadrul cărora vor concura și partidele, și candidații în condiții egale.
În ceea ce privește lustrația, noi avem o Concepție a reconcilierii naționale, care prevede și pedepse pentru cei care au comis crime, și amnistiere pentru cei care nu au comis crime, chiar dacă au rămas în sistem un anumit timp. Eu cred că aici este foarte important ca fiecare parte să aleagă o abordare echilibrată și de compromis. Mai ales acum în Belarus, când Lukașenka a construit această verticală dură a puterii, noi nu putem pur și simplu prin forță să speriem acești oameni. Noi trebuie să găsim modalități de a-i aborda și să arătăm că, indiferent de rolul pe care ei l-au jucat în sistemul lui Lukașenka, ei își vor putea găsi locul în Belarusul viitorului.
Iată de ce lustrația este importantă, dar ea trebuie să fie foarte atent făcută și să-i vizeze în primul rând pe cei care se fac vinovați. Și aceasta va fi o provocare imensă pentru Belarusul de după Lukașenka.”
Europa Liberă: Dar atunci, după destrămarea URSS, lustrația care s-a întâmplat în Țările Baltice și care nu s-a făcut în Moldova, a fost ea un factor important de schimbare, care a dus la aderarea la NATO și UE, lucruri care nu s-au întâmplat în Moldova? Aici nomenclatura veche a intrat la putere și a frânat mereu aceste procese.
Franak Viaciorka: „Da, desigur, este un factor extrem de important. Țările Baltice au și fost mai puțin timp în URSS și chiar și în perioada sovietică ele au avut alt context, au avut un pic mai multă libertate.
Sarcina lustrației este ca atunci când țara se schimbă, se reformează, să nu existe posibilitate de a face cale întoarsă…
Europa Liberă: Cam același lucru s-a întâmplat și în Moldova…
Franak Viaciorka: „Da, în Moldova au avut loc reformele de piață, dar aceiași nomenclaturiști pur și simplu au primit acces la resurse și au abuzat de posibilitățile puterii pentru a-și concentra activele în propriile mâini.
Desigur, este o problemă că lustrația nu s-a făcut. Dar consider că lustrația în sine nu este o panacee, ea nu rezolvă toate problemele. Sarcina lustrației este exact de a face procesul transformării în direcția democrației și capitalismului mai puțin dureros. Sarcina lustrației este ca atunci când țara se schimbă, se reformează, să nu existe posibilitate de a face cale întoarsă.
Iată de ce este important ca acei oameni care pe timpul lui Lukașenka, în cazul nostru, au comis trădări și crime, după viitoarele alegeri să nu aibă posibilitatea de a se revanșa. Pentru aceasta este nevoie de lustrație. Dar, repet, ea nu trebuie făcută fără discernământ și nu trebuie să fie o „vânătoare de vrăjitoare”.
Pentru Moldova acum cred că este târziu să se facă lustrația, a trecut prea mult timp, mai ales dacă vorbim despre activiști și funcționari sovietici. Iar în Belarus cred că vom ajunge să discutăm acest lucru. Dar nu este tema zilei de astăzi. Acum trebuie să căutăm reconciliere și dialog pentru a scoate țara din criză.”
Europa Liberă: Aș vrea vă revenim la ce se întâmplă acum în Belarus. Când credeți că va fi posibilă revenirea Svetlanei Țihanovskaia, a președintelui ales, în Belarus, la Minsk?
Franak Viaciorka: „Eu cred că imediat ce vor începe negocierile și eliberarea deținuților politici și va apărea o anumită garanție a securității, ea va reveni imediat. A reveni astăzi înseamnă a reveni în închisoare. Nu are rost, acest lucru nu va ajuta pe nimeni. Lukașenka deocamdată încearcă să-și ia revanșa, încearcă să anihileze orice inițiative și persecută activiștii. Țihanovskaia este dată în căutare internațională în baza mai multor articole. Iată de ce revenirea ei acum nu este oportună.”
Europa Liberă: Ce i-ați spune lui Lukașenka, dacă ați avea posibilitatea de a da ochii cu el?
Franak Viaciorka: „I-aș spune doar atât: „Pleacă! Pleacă, pentru că poporul cere, poporul roagă. Și pentru toată lumea va fi mai simplu, mai bine și mai liniștit așa.”