Rar se-ntîmplă ca un film să se bucure de elogii aproape unanime ale cronicarilor. Filmul regizorului român, Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, (trailer aici) care a rulat în cadrul Berlinalei a fost întâmpinat în presa de limbă germană cu un adevărat val de critici pozitive.
Revista „Tip”, din Berlin, de exemplu, scrie că Jude trebuie considerat la ora actuală drept „cel mai original regizor” din România. Ziarul austriac, „Der Standard” apreciază curajul regizorului de a aborda cotidianul românesc fără a face vreun compromis. Referindu-se la metoda de lucru a cineastului, ziarul constată că Jude poate fi considerat astăzi ca unul dintre cei mai agili regizori europeni. În filmul său, „el nu urmează o logică limpede a escaladării, ci mai degrabă proiectează un triptic prin intermediul căruia privește brutalitatea și depravarea morală a omului într-un sens general universal.”
Luările de cuvînt reflectă o ură absurdă care nu mai are nimic de-a face cu Emi, notează cronicarul de la RBB. Explozia acestui discurs resentimentar se manifestă în sexism, rasism, antisemitism, homofobie şi antiţiganism.
Un alt cronicar (platforma „Intellecturesm”) care se referă de asemenea, la aceste aspecte tematizate în film, conchide: „Nimic nu-i mai gol decît adevărul”.
Radu Jude, „cea mai ascuţită voce a cinematografiei” din România, scrie cotidianul german „Der Tagesspiegel”, reuşeşte să pună oglinda în faţa societăţii româneşti. Această constatare o împărtăşeşte şi recenzentul ziarului „Berliner Morgenpost” (care anul trecut s-a arătat nemulţumit de filmul lui Jude, „Tipografic Majuscul”, realizat împreună cu Gianina Cărbunariu, prezentat tot în cadrul Berlinalei). De data aceasta, îl descrie pe regizor ca „trist cronicar” al ţării sale. În opinia sa, filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este „o farsă filozofică” în care realizatorul a inclus toate subiectele care-l obsedează: „Holocaustul românesc”, „militarii de astăzi”, „pseudodeştepţii post-socialişti”, rasiştii, şovinii şi conspiraţioniştii. „Aşa vede Jude România căreia îi ridică prin acest film un monument satiric, sub forma unui triptic” cinematografic.
Tripticul, amintit în mai toate cronicile, este formula stilistică pe care a ales-o Jude pentru a încadra şi reda păţania profesoarei. Prima parte fiind o prezentare a protagonistei şi a oraşului Bucureşti, realizată cu ajutorul unor cadre urbane, montate fragmentar în maniera filmului documentar. Partea a doua a tripticului(subintitulată: „Mic dicţionar de anecdote senine şi minuni”) este suma unor imagini din trecut şi prezent, cuprinzînd secvenţe de la defilarea prilejuită de ziua de 23 august sau scena cu monahul Justin Pârvu căruia călugăriţele îi cîntă „Sfînta tinereţe legionară”. Partea a treia – numită de publicaţia „Film plus Kritik” o „capodoperă de artă cinematografică” – este axată pe şedinţa de demascare a profesoarei Emi. (Această parte are subtitlul semnificativ: „Practica şi apropourile – sitcom”.)
Ziarul austriac „Oe24” şi cotidianul berlinez „Die Tageszeitung” (taz) subliniază că regizorul a schiţat în această „satiră socială gravă” trăsăturile omului ipocrit, postcomunist.
Singura cronică depistată în presa de limbă germană în care filmul lui Jude este aspru criticat, a apărut în publicaţia „Kino.de”. Cronicarul este de părere că filmul este prea „anecdotic”, „teatral” şi „artificial” - ceea ce-l „îndepărtează prea mult de subiectul propriu zis”. Nici ziarul „Frankfurter Rundschau” nu e prea mulţumit. Cronicarului îi displace că filmul se înscrie, într-un mod prea vizibil, pe o linie estetica avangardistă, promovată de Berlinală. În acelaşi timp, ziarul crede că realizatorul n-a reuşit să transpună convingător corona-cotidianul şi să-i ridice astfel epidemiei „un monument cinematografic”.
