Copiii victime sau martori ai abuzului sexual sau altor infracțiuni grave, ajunși în procesele de judecată, sunt revictimizați și din cauza măsurilor de carantină, instituite de la începutul pandemiei.
Experți în protecția copilului sunt îngrijorați că audierea minorilor se tergiversează în mai multe cazuri și nu întotdeauna este efectuată în condiții de siguranță pentru copii, fapt ce duce, de multe ori, la distorsionarea probelor în dosare și la încălcarea drepturilor copiilor, ne spune Daniela Sâmboteanu, directoarea Centrului pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor:
„Avem la ziua de astăzi câteva cazuri în care sistemul nu a transmis dosarele în judecată, în anumite cauze audierea nu a avut loc pe parcursul la jumătate sau chiar a unui an. Avem situații în care copiii mici nu au fost audiați la un an de la constatarea unui incident, de la apariția acelei suspiciuni că un copil a fost victima unei forme grave de abuz”.
Organizația pe care o conduce Daniela Sâboteanu, susținută de alte ONG-uri, a semnalat anul trecut, într-un apel public, că singurul spațiu destinat audierii minorilor antrenați în procesele din justiție, din municipiul Chișinău, este amplasat în incinta Judecătoriei din sediul Ciocana, loc în care copiii se pot întâlni cu agresorii, fapt ce contravine flagrant principiilor justiției prietenoase copiilor.
Loc în care copiii se pot întâlni cu agresorii...
Această practică, spun experții, este intimidantă și amplifică suferința și trauma copiilor care se află deja într-o situație stresantă și așteaptă protecție.
După apelul ONG-urilor, camera de audiere a fost amplasată într-un alt spațiu, dar tot în incinta judecătorii din sectorul Ciocana al Capitalei. Daniela Sâmboteane se arată îngrijorată și de faptul că lasă de dorit pregătirea specialiștilor care audiază copiii martori sau victime ale abuzurilor sexuale, traficului de persoane si altor crime grave:
„Acelaș lucru se întâmplă și în multe alte părți ale Moldovei. Camerele de audiere în mare parte sunt amplasate la moment în sediile procuraturilor sau în sediile judecătoriilor. Astăzi ceea ce avem este că doar două ONG-uri - Centrul Național pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor și „La Strada” - oferă aceste servicii prietenoase copiilor, care nu se referă doar la spații, dar și la specialiști pregătiți profesionist ”.
Ia în considerare cuvintele, nevoile și trăirile copilului...
Atunci când sistemul juridic este prietenos copilului, discută cu el într-un limbaj pe înțelesul lui, ia în considerare cuvintele, nevoile și trăirile copilului, îl tratează cu demnitate și pune în prim-plan interesul copilului.
De la începutul pandemiei și urmare a măsurilor de izolare se atestă o creștere a numărului de cazuri de violența fizică, emoțională, sexuală asupra copiilor în mai multe localități ale Republicii Moldova. Studii recente efectuate de ministerele Educației și al Sănătății, Muncii și Protecțeiei Sociale arată că aceste acțiuni au devenit mai frecvente, mai severe și mai extinse pe durata măsurilor de izolare, iar anumite forme de violență sunt trecute cu vederea sau luate drept manifestări ale normalității.
Studiile arată că una din patru fete și unul din trei băieți au fost supuși abuzurilor. Experții sunt îngrijorați că foarte puțini dintre copiii supuși violenței sexuale ajung să aibă parte de servicii de reabilitare de calitate. Studiul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că doar 1 la sută dintre băieții supuși violențelor sexuale și 4 la sută dintre fete au beneficiat de serviciile necesare.
Din nou Daniela Sâmboteanu: „O bună parte dintre copiii victime nu ajunge în vizorul sistemului. Este un fenomen extrem de complicat. Este un proces prin care copiii foarte greu trec bariera de rușine, de frică înainte ca să vorbească despre acest lucru”.
Copiii trebuie să știe că dacă au fost supuși unor abuzuri sau cunosc asemenea cazuri trebuie să comunice despre aceasta unui adult: părintelui, dirigintelui, altei persoane în care are încredere, asistentului social din localitate, primarului sau politistului direct sau prin telefon, oral sau în scris, prin sms sau email. Telefonul Copilului cu numărul 116111 i-ar ajuta pe mai mulți dintre adolescenți să comunice despre cazurile pe care le cunosc și să primească ajutor sigur și în condiții de confidențialitate.