Moderator: Mircea Iorgulescu. Colaborează la program: Nestor Ratesh, directorul departamentului românesc de la radio Europa Liberă, fost corespondent la Washington, și Emil Hurezeanu, șeful secției în limba română de la Deutsche Welle, fost director și redactor la departamentul Europei Libere pentru România. Din sumar: o discuție despre Europa Liberă, despre Europa Liberă de ieri, de pînă la căderea regimurilor comuniste, despre Europa Liberă de astăzi, și despre Europa Liberă și Securitatea regimului comunist din România.
Mircea Iorgulescu: (...) „În presa din România s-a înregistrat în ultimele săptămâni un fel de acces de demitizare a Europei Libere, poate chiar mai mult decît demitizare. Nu a fost primul, probabil nu va fi nici ultimul. Asemenea pusee au mai existat. În detestabila, în lamentabila confruntare de jos nivel la care s-a ajuns în competiția pentru desemnarea unui președinte-director general al Televiziunii române, unul dintre foștii noștri colegi de la Europa Liberă, popularul, celebrul Neculai Constantin Munteanu - care era unul dintre cei mai credibili candidați, pentru această funcție, a fost calomniat într-un chip nedemn, iar aceste calomnii au vizat, cu sau fără premeditare, și Europa Liberă.
S-a ajuns pînă acolo încît s-a pus în circulație pînă și absurda idee că Europa Liberă ar fi, ar fi fost, o instituție similară cu serviciile secrete ale României. Este drept, și Securitatea, ne-amintim, vedea în Europa Liberă o „agentură”. Dar, aparent, Securitatea a murit. Cum vă explicați, Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu, această stranie supraviețuire?”
Nestor Rates: „Mircea, parcă aș prefera să vorbim mai curînd de denigrarea Europei Libere, decît de demitizarea ei. Nu mitologia ce s-a creat în jurul Europei Libere e ce trebuie să ne preocupe să păstrăm sau să apărăm. E probabil inevitabil ca o asemenea mitologie - dacă a existat - să se destrame. Cu toții am observat, cu stupoare de altfel, când ne-am întors în țară curând după decembrie 1989, că postul nostru de radio era privit nu numai ca un mediu de informare - ce era cu siguranță adevărat, o instituție de presă de înaltă profesionalitate jurnalistică, de mare credibilitate și prestigiu, și de enormă eficacitate, dar Europei Libere i se atribuia și o aură aproape extraterestră, era un gen de templu al adevărului și dreptății, de unde se pogora înțelepciunea însăși.
Acolo sălășluiau nu doar niște jurnaliști care culegeau cu migală crâmpeie de informații dintr-o lume opacă și orwelliană, încercînd asiduu și uneori cu temeritate să reconstituie un tablou veridic al realităților din țară, cu foarte multe reușite, dar și cu unele nereușite. Deci, nu astfel de ființe pământene populau acel templu, ci un fel de super-computere umane care știau totul (v-amintiți gluma „dacă arde casa de vis-a-vis, și Europa Liberă n-a spus așa, înseamnă că nu arde”), și vorbeau evident cu har, un har unic, vorbele lor rupînd bezna din jur și restabilind echilibrul și speranța în sufletele oamenilor. Altfel spus, relația noastră cu ascultătorii nu era doar una ce se adresa minții, rațiunii, ci și sufletului, avea și un efect terapeutic, dincolo de intențiile noastre, de obiectivele noastre, și de misiunea care ne-o atribuiam. Eu unul am fost uimit să descopăr această dimensiune când am descins la București în aprilie 1990. Nu am gândit niciodată despre mine altfel decît ca despre un jurnalist, un jurnalist pasionat de meseria sa, dăruit să-și facă datoria cît mai bine, conștient de importanța și gravitatea actului de informare promptă și veridică a unui public rupt de restul lumii, și lipsit de aproape orice alte surse de informare. Am fost însă întotdeauna ambarasat de nimbul eroismului ce mi se - și ni se - atribuia. Sigur, trăim, trăiam în primejdie, în special la sfîrșitul anilor '80, și acum ne dăm seama că primejdiile trebuie să fi fost chiar mai mari decât ni le imaginam noi atunci, sau decât ne erau prezentate, sigur că aveam sentimentul că jurnalistica noastră la Europa Liberă nu era la fel cu cea a confraților noștri, să zicem, americani, că era un jurnalism militant, nu programatic militant, dar datorită împrejurărilor era militant, pentru că a spune adevărul, a relata veridic era în sine un act de sfidare, și o breșă în zidurile dictate de comunism, că avea, conținea dimensiunea suplimentară a confruntării cu un regim crud și capabil de orice. Dar nu mi-a trecut prin cap vreodată, și nu voi accepta niciodată cununa de erou. Prin urmare, ce vreau să spun e că nu demitizarea Europei Libere e ce mă îngrijorează, ci denigrarea ei. Miturile se destramă inevitabil. Denigrarea Europei Libere și a celor care au fost unele din vocile ei cele mai cunoscute e ce mă preocupă.”
Mircea Iorgulescu: Emil Hurezeanu?
Emil Hurezeanu: Mircea Iorgulescu, aș vrea să-ți răspund acum direct la întrebare, după această acoladă sentimentală, pentru minte de altfel sufletește binevenită, pe care a făcut-o colegul nostru Nestor Ratesh. E vorba de supraviețuiri, am înțeles bine, în întrebarea ta inițială, Mircea Iorgulescu. Supraviețuiește și Securitatea, și supraviețuiește și Europa Liberă, în mod cert, pentru mine nu există nici un dubiu. Securitatea care l-a apărat pe Ceaușescu, a apărat sistemul comunist, a primit o lovitură puternică, dar nu mortală, în 1989. După 1989, această rană a început să se vindece, și, pentru că lovitura mortală n-a mai venit (nici nu mai era cazul, sau era cazul, dar poate era cazul scoaterii din circuit a Securității - să ieșim puțin din zona loviturilor, din zona clinică), această Securitate și-a refăcut anumite instrumente, metode, și le-a transferat în zona altminteri democratică, între ghilimele, sau fără ghilimele. Documentația Securității, care-a scăpat practic ca un imens zăcământ de pe Titanic, care s-ar fi scufundat în fundul unui ocean unde n-a putut fi recuperată - n-a fost cazul, bineînțeles. Asta e impresia, la atîția ani după Revoluție.”