Iar acestea sunt păstrarea vieților omenești şi stoparea răspândirii pandemiei de Covid-19, priorități cărora actualul guvern interimar, cu atribuții foarte limitate, nu le poate face faţă. De această părere sunt unii analişti politici care au participat la o dezbatere găzduită de agenţia de presă IPN.
Analistul politic Anatol Ţăranu constată că, pe fondul agravării crizei pandemice, președinta Maia Sandu şi echipa care o sprijină în Parlament şi-au nuanţat viziunea privind depășirea crizei politice. După mai multe luni în care insistau exclusiv pe declanșarea anticipatelor, acum balanța inclină spre un guvern plenipotențiar, fie şi temporar, iar apoi un eventual scrutin parlamentar anticipat. Ţăranu prognozează că guvernul Grosu va obţine votul de încredere al deputatilor, întrucât toate formaţiunile parlamentare, cu excepţia PAS, nu-şi doresc anticipate:
Pentru socialişti şi şorişti ieşirea la alegerile anticipate ar fi o adevărată catastrofă
„Acest guvern care nu este pe placul nici a socialiştilor, nici a şoriştilor va fi votat în parlament mâine fiindcă pentru ei, pentru socialişti şi şorişti ieşirea la alegerile anticipate ar fi o adevărată catastrofă. Nu de aceea că ei sunt preocupaţi de problemele pandemice şi criza economică, chiar dacă invocă aceste motive, de fapt motivele adevărate pentru care ei mâine vor vota pentru guvernul Grosu sunt interesul de a se menţine în parlament şi de a evita un eşec răsunător la viitoarele alegeri anticipate dacă ele vor avea loc în condiţii foarte apropiate”.
Anatol Ţăranu spune că marele neajuns al echipei propuse de premierul desemnat Igor Grosu e că aproape nu ar avea experienţă instituţională de a gestiona treburile executivului. Pe de altă parte, majoritatea echipei guvernamentale, observă analistul, sunt oameni relativ noi în politică, ai căror incoruptibilitate nu poate fi pusă la îndoială, până la proba contrarie, şi care au intenții ambițioase în programul de guvernare, inclusiv instituirea unui tribunal care să investigheze corupţia mare:
„Da, un guvern cum este Guvernul Grosu comportă multe neajunsuri şi cel mai mare este lipsa acestei experiențe, dar problema constă în intențiile acestui guvern. Şi atunci trebuie să riscăm, să introducem un guvern care are intenţii serioase ca să combată corupţia şi să-i punem pe cei din parlament în condiţiile în care să voteze un astfel de guvern. Ori votaţi acest guvern care îşi asumă responsabilitatea pentru confruntarea pandemiei, crizei economice, dar şi va lupta intransigent împotriva corupţiei, ori mergem la alegeri anticipate şi atunci poporul îşi asumă responsabilitatea.”
Analistul politic Victor Stepaniuc anticipează şi el că cel mai probabil guvernul Grosu va fi învestit:
„Fiindcă sarcina numărul unu este de a nu implica societatea şi statul în haos, în criză politică care va avea consecințe foarte negative pentru ţară.”
Stepaniuc dezaprobă însă garnitura guvernamentală propusă de premierul desemnat. Analistul optează mai curând pentru un guvern al salvării naţionale, format exclusiv din profesioniști şi creat în baza unui compromis larg între forţele politice:
„Nu aş vrea să aduc critici acelor guverne care au fost propuse, dar eu consider că nu este serios nici guvernul creat de Partidul Şor şi nici guvernele create şi impuse doar pe linie de partid, ne-am luat toţi secretarii de partid, i-am trimis la guvern, deşi suntem conştienţi că ei nu au experienţă, nu au pregătire. Din acest punct de vedere, eficienţa unor asemenea guverne e mică.”
Amintim că parlamentul se va convoca joi, 25 martie, pentru examinarea programului şi acordarea votului de încredere guvernului Grosu.