Linkuri accesibilitate

Belarușii, îndemnați să înceapă un nou val de proteste anti-Lukașenka


Lidera opoziției belaruse, Svetlana Țihanovskaia

Lidera opoziției belaruse, Svetlana Țihanovskaia, și-a îndemnat concetățenii să înceapă un nou val de proteste împotriva lui Alexandr Lukașenka joi, pe 25 martie, marcând astfel aniversarea independenței țării dobândite pentru scurt timp în 1918. Țihanovskaia le-a cerut belarușilor să celebreze Ziua Libertății (Dzen Voli) ieșind pe străzi la Minsk și în alte orașe, în semn de protest față de liderul autoritar al țării, dar și pentru a-și manifesta coeziunea. „Belarușii deja sărbătoresc Ziua Libertății”, a scris Țihanovskaia într-o postare pe Tvitter, pe 24 martie.

La Minsk autoritățile au interzis organizarea manifestațiilor pe 25 martie, invocând restricțiile pandemice.

Amnesty International a avertizat că autoritățile din Belarus ar fi pregătite să transforme mitingurile de Ziua Libertății într-o nouă „scenă de violență îngrozitoare”.

Ziua Libertății este o sărbătoare neoficială în Belarus, dedicată declarației de independență a Belarusului, proclamat Republică Democrată la acea dată în 1918. Opoziția organizează în mod tradițional manifestări în această zi la Minsk, în amintirea „republicii” care nu a supraviețuit nici un an.

Miercuri, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a creat un grup special care va investiga reprimarea violentă a protestelor anti-Lukașenka din Belarus, izbucnite după alegerile prezidențiale de anul trecut. Lukașenka a fost declarat președinte pentru al șaselea mandat consecutiv în urma alegerilor din august, în ciuda convingerii opoziției că adevărata învingătoare a fost candidata sa, Svetlana Țihanovskaia. Reprimarea protestelor antiguvernamentale a inclus zecii de mii de rețineri și mii de procese penale împotriva demonstranților.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG