Linkuri accesibilitate

Maia Sandu pentru G4media.ro: starea de urgență e planificată pentru a amâna dizolvarea legislativului


Maia Sandu, imagine de arhivă.
Maia Sandu, imagine de arhivă.

Președinta R. Moldova Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru G4media.ro că România și alți parteneri ai Chișinăului vor ajuta la reformarea și curățarea serviciilor secrete de peste Prut, pentru că există mari vulnerabilități în interiorul lor din cauza corupției, dar nu numai. Maia Sandu a subliniat că aceste servicii trebuie să lucreze pentru R.Moldova, și ele trebuie reformate pentru că „e greu să spunem cine pentru cine lucrează”.

Întrebată cum afectează starea de urgență agenda anticipatelor, Maia Sandu a spus că starea de urgență e planificată de cei care au instituit-o pentru a amâna dizolvarea legislativului. „Vrem să vedem ce presupune această stare de urgență, dacă e sau nu nevoie de ea. E nevoie de măsuri care să oprească pandemia, e nevoie să scadă presiunea asupra spitalelor”, a adăugat Maia Sandu. Domnia sa a precizat că în funcție de măsurile luate de guvern și de evoluția indicatorilor sanitari, va lua decizia dacă și când să conteste această stare de urgență, în cazul că se va dovedi o decizie falsă.

Joi seara, premierul interimar Anataliu Ciocoi a anunțat mai multe restricții pe durata stării de urgență, între care interzicerea circulației între orele 23:00 - 5 dimineața la Bălți și Chișinău, suspendarea activității agenților economici care încalcă măsurile sanitare, și regim special de muncă în instituții și întreprinderi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG