Înainte de pandemie, în cartierul instituțiilor UE din Bruxelles, undeva între Comisie și Parlament, se deschisese un „bar pentru siestă” (bar à sieste) pentru eurocrați și funcționarii în stadiu de burn-out, de epuizare extremă.
Principiul unui asemenea stabiliment e foarte simplu: ieși de la birou, intri la barul cu paturi, eventual bei ceva și ți se dă un culcuș într-o alveolă izolată, unde te întinzi și dormi rapid un sfert de oră, o jumătate de oră, sau chiar vreme de-un ceas dacă ți-ai luat o pauză mai lungă de la lucru și ai salariu mare. În funcție de patul ales, prețul era între 7 și 17 euro... sfertul de oră.
Acum că toți eurocrații lucrează de acasă s-a închis și acel bar à sieste, însă simpla lui existență era dovada că ceva este total greșit cu somnul nostru și cu ritmul de lucru al erei post-industriale.
Somnul este azi din ce în ce mai greu de găsit, absența lui a devenit cronică, iar specia umană e pe cale de-a căpăta cearcăne înscrise genetic în ADN.
Posibilitatea muncii la orice oră și a comunicării 24/24 h., întinzând doar mâna și ridicând un capac a dus la ștergerea frontierei dintre noapte și zi. Ba chiar auzim oameni obsedați de productivitate care bodogănesc că ce bine ar fi să nu mai dormim niciodată, ca într-un fel de Matrix, că somnul e un timp irosit: un sfert sau o treime din viață.
Somnul: ultima baricadă a rezistenței în fața capitalismului
Scrisesem deja, doar pe jumătate în glumă, un text pentru Europa Liberă intitulat Somnul: ultima baricadă a rezistenței în fața capitalismului, când am dat de cartea lui Roger Ekirch, At Day's Close: Night in Times Past. Cartea tocmai a fost tradusă și în franceză: Roger Ekirch, La grande transformation du sommeil: Comment la révolution industrielle a bouleversé nos nuits (Éd. Amsterdam, 2021). Ea pornește de la un articol de-acum două decenii al lui Ekirch (The Sleep We Have Lost: Pre-Industrial Slumber in the British Isles, in The American Historical Review, 2001) care făcuse senzație.
Spus pe scurt, acest istoric american, Roger Ekirch, descoperise că somnul așa cum am fost obișnuiți să-l considerăm, ca o perioadă continuă, de 8 ore, de semi-inconștiență nocturnă reparatoare, n-are nimic natural. Că este vorba, de fapt, de o perturbare, impusă în sec. XIX al revoluției industriale, a ceea ce a fost din preistorie somnul natural al omului: două perioade scurte de somn întrerupte de o oră sau două de activitate nocturnă. Vreme de milenii, somnul a fost așadar în două etape, întrerupte de o fază de trezire și activitate nocturnă.
Și așa a descoperit cercetătorul nostru, Roger Ekirch, analizând sute de documente din Evul Mediu până încoace (dar indicii solide se întâlnesc și la scriitorii antici), scrisori, mărturii, ba chiar gravuri și tablouri, care arată că înainte vreme oamenii se culcau la circa două ore după apusul soarelui și masa de seară. Dormeau mai întâi cam patru ore, apoi se trezeau în jurul miezului nopții. Atunci, vreme de o oră sau două, fiecare se ocupa de sine: unii mai mâncau, își făceau nevoile, se rugau, discutau, își analizau visele din primul somn, făceau amor, ori mergeau la furat sau braconaj. După care se culcau iar și mai dormeau patru ore. Între cele două somnuri aveau probabil loc și actele sexuale, pentru că seara, înainte de primul somn, lucrătorii erau prea obosiți ca să mai facă amor.
Întreaga muncă i-a luat autorului ani lungi de cercetări, deoarece mărturiile explicite nu sunt foarte numeroase. Asta pentru că înainte de capitalismul industrial, de electricitate, munca nocturnă și de noile ritmuri de muncă, faptul că se dormea în două faze cu o trezire la mijloc era ceva natural, prea banal pentru a fi menționat.
Sigur, nu toată lumea se ridica din pat. Unii rămâneau întinși somnolând, sau chibzuiau în beznă. Tot atunci, în acea pauză de trezire, se analizau și disecau visele și coșmarurile din primul somn, care altfel până dimineața s-ar estompa cu totul. Așa ajungem să înțelegem anumite indicii. De pildă, în piesa contemporanului lui Shakespeare Ben Jonson The New Inn (1629), unde un personaj întreabă: — «Să fie oare un vis din primul meu somn?» Asta pentru că primul dintre cele două mici cicluri se și numea «first sleep» (primer sueño, în spaniolă).
Sau ca în Don Quijote, cap. LXVIII: „Don Quijote dormi foarte natural și, încheindu-și primul somn, nu-l mai începu pe-al doilea; în schimb Sancho n-avu nevoie de un al doilea, pentru că dormi toată noaptea până dimineață, ceea ce arăta cât e de vârtos și lipsit de griji.”
(Cumplió don Quijote con la naturaleza durmiendo el primer sueño, sin dar lugar al segundo, bien al revés de Sancho, que nunca tuvo segundo, porque le duraba el sueño desde la noche hasta la mañana, en que se mostraba su buena complexión y pocos cuidados.)
Acesta, spune Ekirch, este de fapt ritmul natural al somnului, în două etape, datând probabil din preistorie. Epoca modernă, a productivității, ne-a băgat în cap că trebuie să dormi întins, dintr-o bucată, monobloc, o singură perioadă și să te scoli devreme.
Ideea finală este că perturbarea de natură istorică a somnului speciei prin care trecem de două secole ar putea explica multe din nevrozele modernității. În orice caz, asta contrazice cu totul un dicton precum: „Cine se scoală de dimineață departe ajunge” și dă o altă nuanță unor expresii precum: „s-a sculat cu noaptea-n cap”... adică confuz. Realitatea este ironică: faptul că tehnologia de azi ne-a transformat noaptea în zi ne-a și privat, poate, de accesul la rădăcinile autentice ale psihicului.
Cartea este foarte actuală. Așa cum am mai spus-o aici în: Capitalismul zen – controlul prin karma, e comic faptul că în multe mari companii occidentale, angajații sunt acum încurajați să practice meditația sau să doarmă un pic în pauza de masă, ba chiar li se plătesc cursuri de-a lungul săptămânii, de yoga sau orice alt tip de adormire a spiritului.
La fel de comic a fost atunci când, în august 2018, patronul Tesla Elon Musk și-a speriat acționarii anunțând că el e cronic obosit, pentru că nu mai poate să doarmă niciodată. Toți au sărit atunci pe el, implorându-l să-și găsească somnul.
Iată, în orice caz, o carte care ne trezește din multe certitudini și ne face să ne întrebăm cum am ajuns să dormim atât de nenatural.
