Linkuri accesibilitate

În R. Moldova 62% dintre angajații din sănătate au primit prima sau ambele doze de vaccin


În șapte săptămâni de la începere campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, în Republica Moldova au primit prima sau ambele doze de vaccin 62% dintre lucrătorii din domeniul medical și 28% dintre cei din domeniul educației, a informat, marți, ministerul sănătății. Într-o altă categorie de risc, cea a personalului și locatarilor azilurilor, vaccinarea a atins 30%. În total, au fost administrate, 96 372 de doze de vaccin, fiind acoperite 2,5% din populație. Într-un comunicat al ministerului, se mai spune că, de la începerea campaniei de imunizare, infectarea lucrătorilor medicali cu COVID-19 s-a redus cu peste 80%. Deschisă pe moment doar categoriilor de risc, inclusiv persoanelor de peste 60 de ani care au comorbidități, campania de vaccinare a fost marcată în primele săptămâni atât de penuria de vaccinuri, cât și de refuzul unor persoane de a se vaccina. Ea a putut începe, pe 2 martie, datorită unor donații de vaccin Astra Zeneca făcute de România, urmate de donații de AstraZeneca și Pfizer ale platformei COVAX. Guvernul moldovean intenționează să achiziționeze vaccinuri, spunând că poartă negocieri directe cu mulți producători, dar deocamdată fără rezultat.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG