După discursul belicos al lui Putin, ținut miercuri, 21 aprilie, în fața parlamentului de la Moscova, a urmat ieri, joi, anunțul retragerii trupelor din Crimeea, sau mai degrabă: deplasarea unei părți din acumularea de oameni și material care neliniștise atât de mult UE, NATO, SUA și Consiliul Europei.
La Londra, The Guardian amintește că este vorba de cea mai mare concentrare de trupe la granițele Ucrainei din 2014 încoace. The Guardian consideră totuși că, deși pretextul manevrelor militare și faptul că trupele din Crimeea sunt acum retrase pare convingător, este vorba totuși, în cele din urmă, de un mesaj trimis Kievului. Cu atât mai mult cu cât trupele rusești comasate mai la nord, de-a lungul frontierelor și în apropierea Donbasului, par să rămână pentru moment acolo nde au fost desfășurate. Tot la Londra, cotidianul conservator The Times publică imagini prin satelit care arată că Rusia a mai desfășurat și un număr neobișnuit de mare de avioane de luptă.
În realitate, cum o rezumă în Spania El Pais, Rusia retrage trupele din Crimeea, însă menține armamentul greu acolo unde a fost deja instalat.
Statele Unite au ezitat mult dacă să trimită sau nu ajutor militar suplimentar Kievului, iar Joe Biden i-a propus lui Putin o întâlnire față în față in lunile care urmează, într-o terță țară.
La Roma, La Repubblica, principalul cotidian național italian, anunță că dizidentul întemnițat Aleksei Navalnîi a putut, în sfârșit, să fie vizitat și examinat de doctori civili, la închisoarea din Vladimir, la 100 km de Moscova, unde este încarcerat, și că ar putea decide să oprească greva foamei.
În Germania, pornind de la „Cazul Navalnîi” (der Fall Nawalnyj), Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) analizează absența de mijloace coercitive reale de care suferă instituții precum Consiliul Europei (Europarat). Sub titlul: „De ce viitorul Consiliului Europei este în joc”, FAZ explică cum, în ciuda existenței Curții Europene a Drepturilor Omului (care depinde de Consiliul Europei, iar nu de UE), Rusia poate foarte bine să ignore deciziile acesteia. Rusia nu este, de altfel, singura care acționează așa, scrie FAZ. Turcia procedează la fel, iar cât despre Bielorusia, ea nici nu face parte din Consiliul Europei.
Lukașenka sub “acoperișul” Rusiei
De altfel, autoritarul lider bielorus Aleksandr Lukașenka s-a aflat ieri în vizită la Putin, la Moscova, iar presa rusă scrie pe larg despre asta.
Astfel, Kommersant pune titlul: „Lucrurile se îmbunătățesc pentru Lukașenka: a fost scoasă la lumină conspirația împotriva sa, iar mai rău nu îi va fi”.
Situația din țara lui Lukașenka, precum și pretinsul complot prin care s-ar fi căutat asasinarea lui (deși nimeni n-a adus vreo dovadă că evocatul „complot” ar fi existat) au fost singurul subiect de politică externă atins în mod concret de Vladimir Putin în discursul său anual despre „starea națiunii”, despre care întreaga presă a scris ieri.
Kommersant, căutând să sublinieze indirect atitudinea servilă a lui Lukașenka față de singurul său protector, Rusia, oferă în detaliu transcrierea conversației lui Lukașenka cu Putin, inclusiv felul în care el a lăudat fără reținere performanțele ștersului premier al Rusiei, fostul șef al fiscului Mihail Mișustin. (Despre personalitatea și trecutul lui Mihail Mișustin, ca și despre afacerile sale imobiliare în SUA am mai scris aici.)
Următoarea mișcare a lui Putin
Tema numărului de astăzi al venerabilului săptămânal britanic The Economist este tot Putin, iar revista poartă mare pe copertă: „Următoarea mișcare a lui Putin”. „Președintele Rusiei își amenință poporul și vecinii”, o rezumă The Economist. „Occidentul ar trebui să-l facă să plătească pentru o atitudine atât de nocivă”.
Mai scrie astăzi The Economist (revista se afla deja în tipar înainte de anunțul retragerii unor trupe din Crimeea): „Putin a masat deja peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina, țară pe care deja el a dezmembrat-o parțial prin înhățarea Crimeei și sprijinirea secesioniștilor pro-ruși în Donbas, o regiune din est. Propagandiștii săi avertizează asupra unui genocid iminent (dar imaginar) al vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina. Peste 200.000 dintre aceștia au primit pașapoarte ruse, oferindu-i lui Putin un pretext pentru a interveni, dacă ei ar pretinde că sunt în pericol. Analiștii militari se îndoiesc însă că s-ar pregăti o invazie pe scară largă – mișcările de trupe sunt prea flagrante pentru un atac surpriză. Însă navele militare ale lui Putin amenință să blocheze strâmtoarea Kerci (Kerch), tăind parte din accesul Ucrainei la Marea Neagră. Poate că scopul lui Putin e intimidarea liderilor Ucrainei și smulgerea de concesii, cum ar fi o autonomie formală pentru Donbas. Sau poate că el caută să provoace o reacție ucraineană, ca să aibă o scuză pentru un război despre care un oficial de la Kremlin a spus că ar putea fi „începutul sfârșitului Ucrainei”.
Discursul lui Putin despre starea națiunii, din 21 aprilie, n-a oferit decât indicii cât se poate de vagi”, scrie The Economist, care subliniază că "Rusia este mult mai puțin importantă decât China, și ca putere economică, și în cadrul luptei pentru climă."
Balet diplomatic
În acest timp, s-a aflat că noua ambasadoare SUA la Minsk, Julie Fisher, s-a întâlnit pe 21 aprilie, la Vilnius în Lituania, cu lidera opoziției bieloruse în exil Svetlana Țihanovskaia.
Simultan, cum o anunță agenția Interfax, ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a părăsit Rusia „pentru consultări” acasă, la Departamentul de stat, pe fundalul tensiunilor ruso-americane. Potrivit ziarului de opoziție rus Moskovski Komsomoleț, Sullivan a anunțat că este „bucuros” că se întoarce acasă.
El era unul dintre diplomații importanți ai lui Trump pe care Biden îi menținuse în post. Revenirea lui Sullivan în SUA are loc după ce Rusia și-a retras luna trecută ambasadorul de la Washington, Anatoli Antonov, în semn de protest pentru că Biden l-a numit pe Putin, într-un interviu, „un ucigaș” (a killer). Tot Moskovski Komsomoleț mai scrie, într-un alt articol, că Rusia a cerut, prin Ministerul de externe, Washingtonului „garanții că nu se va ajunge la un amestec reciproc în afacerile interne”.
Continuă în acest timp confruntarea diplomatică a Rusiei cu Cehia, dar și expulzarea reciprocă a diplomaților. Cum o scrie, tot la Moscova, Izvestia, noul ministru ceh de externe Jakub Kulhánek a anunțat că aproape toți diplomații ruși vor trebui să părăsească țara până la sfârșitul lunii mai, iar NATO a publicat un comunicat în care își exprimă solidaritatea cu Cehia. Slovacia a expulzat de asemenea câțiva diplomați ruși, iar Germania a oferit Cehiei, temporar, serviciile ambasadei sale din Moscova.
Novaia Gazeta oferă două analize privind situația geopolitică din Marea Neagră, dar și din Ucraina, unde e detaliat sprijinul militar primit de Ucraina lui Zelenski atât din partea Turciei, cât mai ales a SUA.
Zelenski în Le Canard enchaîné
Săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné, care a scris ieri despre situația gravă a lui Aleksei Navalnîi (numai în ediția pe hârtie), scrie la rândul său despre baletul diplomatic al lui Volodimir Zelenski în vizită la Erdogan și în Franța:
„Iată că și Erdogan se amuză să complice jocul diplomatic dintre occidentali. Pe 10 aprilie, el l-a primit cu mare pompă la Istanbul pe umoristul ucrainean Volodimir Zelenski, devenit președintele țării sale. Și l-a asigurat de tot sprijinul Turciei, inclusiv în domeniul armamentului, în fața noilor amenințări ruse. Putin a reacționat de îndată, iar Rusia a decis să suspende legăturile aeriene cu Turcia.
Și tocmai în acest moment în care lucrurile se strică între Kiev și Moscova, Macron a hotărât să-l primească pe președintele ucrainean la palatul Elysée, pentru o cină cu soțiile respective, urmată de o reuniune cu Angela Merkel. Totul având în spate cererea de aderare a Ucrainei la NATO.
Dar despre asta – nici o vorbă, aici Biden decide.”
(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Strategia rusească de destabilizare merge mult dincolo de Donbas
Săptămânalul francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, are în ultimul său număr un interviu cu generalul american în retragere Ben Hodges, fost comandant șef al forțelor SUA din Europa, interviu acordat televiziunii Espreso TV, dar preluat și de agenția independentă UNIAN, în care este întrebat ce crede el că s-ar întâmpla dacă Moscova ar trece la ofensivă în Ucraina sub pretextul apărării rusofonilor din Donbas.
Întrebat dacă un “mare război cu Rusia” este “inevitabil”, Ben Hodges afirmă că scopul lui Putin este de fapt să destabilizeze cu totul Kievul și amintește că: "războiul între Ucraina și Rusia durează deja de 7 ani. [...] Dar sunt convins că Rusia caută să avanseze spre Odesa și să taie Ucraina de marea Neagră."
Dar, precizează el, în același timp "ultimul lucru pe care-l dorește Rusia este un război cu NATO".
O repunere în perspectivă a birocrației sovietice
În sfârșit, în Franța Le Monde face un portret al marelui istoric Marc Ferro, mort ieri la vârsta de 96 de ani și care este unul dintre cei care au schimbat radical percepția istoriei moderne și contemporane a Rusiei și mai ales a revoluției bolșevice.
Marc Ferro a fost unul dintre primii istorici („Școala Analelor”) care au folosit arhivele audiovizuale pentru a dovedi că revoluția proletară din Rusia, atribuită până la el mișcării muncitorești, a fost de fapt datorată eforturilor femeilor, soldaților și țăranilor. Teoria lui a creat inițial un șoc printre istorici, cu atât mai mult cu cât Marc Ferro a stabilit că revoluția din octombrie 1917 a fost supraevaluată și că birocratizarea ulterioară a regimului, pe care s-a bazat puterea sovietică, a pornit atât de la vârf, cât și de la bază. O teorie pe care el a demonstrat-o metodic și extrem de documentat în volumul De la soviete la comunismul birocratic (Marc Ferro: Des soviets au communisme bureaucratique. Les mécanismes d’une subversion, Gallimard-Julliard, 1980).
Statul comunist, a arătat Marc Ferro, era un stat prin esență birocratic. Rusia a alunecat fără tranziție de la mentalitatea birocratică țaristă la cea a sovietelor. În toată Europa de Est, de altfel, după căderea comunismului, birocrații, funcționarii, au trecut prin ceea ce poate fi considerat, chiar cântărind cuvintele, o psihodramă.
Birocrații sunt însă absolut indispensabili. Si asta mai ales acum, când țările foste comuniste intrate în UE continuă să importe in legislația lor o cantitate impresionantă de legi, directive si regulamente produse de birocrația de la Bruxelles, doar conțopiștii din toate domeniile vor fi cei care vor putea duce la bun sfârșit această adaptare la mașinăria birocratica europeana. Laudă conțopiștilor!
