Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

07:25 5.5.2022

Papa, «lătratul NATO» și ce este «Operațiunea Basarabia»: revista presei internaționale din 5 mai, 2022

Papa Francisc și Vladimir Putin oferindu-și reciproc daruri la Vatican, 25 noiembrie, 2013
Papa Francisc și Vladimir Putin oferindu-și reciproc daruri la Vatican, 25 noiembrie, 2013

Papa Francisc a anunțat că intenționeză să meargă la Moscova și să vorbească cu Putin, însă Kremlinul spune că nu e momentul.

Corriere della Sera, ziarul din Milano căruia Papa i-a acordat interviul în care își anunță intenția de a-l întâlni pe Putin, îl citează pe purtătorul de cuvânt al lui Kremlinului, Dmitri Peskov, care spune că deocamdată «nu există un acord» în gestiunea unei întâlniri, în vreme ce patriarhul rus Kirill vorbește de «neînțelegeri» (fraintendimenti).

Ucraina ca Rwanda și «lătratul NATO»

În același interviu, Papa a mai comparat cele ce se petrec în Ucraina cu genocidul din Rwanda, în urmă cu un sfert de secol, și s-a întrebat, textual,„dacă nu cumva lătratul NATOl’abbaiare della Nato») în poarta Rusiei” l-a determinat pe șeful Kremlinului să reacționeze așa cumplit și să declanșeze conflictul. „O furie despre care nu știu dacă a fost provocată – se întreabă Papa – dar poate facilitată de asta, da”.

Până atunci, cum completează, tot în Italia, La Repubblica, chiar și patriarhul rus Kirill se află în vizorul sancțiunilor europene: «Patriarhul de la Moscova este considerat de miniștrii de externe ai UE ca fiind din categoria oligarhilor ruși. Comisia Europeană a propus sancționarea șefului Bisericii Ortodoxe Ruse, punându-l pe o nouă listă neagră, care va trebui aprobată de statele membre în UE și care cuprinde 58 de personalități, printre care soția, fiica și fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În 2020, revista Forbes a publicat un raport în care se spune că averea lui Kirill ar fi în jur de 4 miliarde de dolari. Novaya Gazeta (ziar actualmente închis) vorbește în schimb de un total care ajunge la aproape 8 miliarde, bani acumulați grație scutirilor de taxe din partea statului rus, scutiri aferente producției de tutun și bere de care beneficiază biserica.»

În Rusia, biserica ortodoxă are un statut cu totul privilegiat, deasupra celorlalte culte recunoscute oficial, care sunt islamul (în special în Tatarstan și Cecenia, sau, mai precis, în întreg Caucazul de Nord), catolicismul, budismul și religia mozaică (iudaismul). După ce și-a recuperat, din 1991 încoace, mare parte din vechile proprietăți, de cele mai multe ori cu complicitatea sau acordul tacit al autorităților locale, biserica ortodoxă rusă și-a creat și propriul său sistem bancar.

O evaluare completă a finanțelor patriarhiei ruse a fost oferită în 2020, din punctul de vedere al clerului, de către Serghei Ceapnin (Sergei Chapnin), fostul redactor șef al revistei patriarhiei. Veniturile bisericii ortodoxe ruse provin majoritar din activități comerciale (55%), în mare parte cu tutun, iar restul din ceea ce este numit vag „donații”.

Patriarhia Moscovei posedă și o fabrică, Sofrino, care produce icoanele și lumânările folosite obligatoriu în întreaga Federație, însă patriarhia mai posedă și hoteluri în Moscova, precum și compania care importă automobile BMW.

Ceasul de 30.000 dolari al lui Kirill

Tot Corriere della Sera face un portret al lui Kirill, patriarhul în vârstă de 75 de ani care a avut dintotdeauna legături cu KGB, apoi cu FSB-ul lui Putin, care îi îndeamnă pe ruși la «războiul drept» împotriva ucrainienilor și care în timpul predicilor poartă un ceas de 30.000 dolari.

Un portret al lui Kirill face însă astăzi și Libération, în Franța, care subliniază că șeful spiritual a 150 milioane de pravoslavnici e poreclit «mitropolitul tabacului» și că posedă o vilă în Elveția, unde a fost reprezentantul Rusiei în Consiliul Mondial Ecumenic al Bisericilor (1986-1988, în perioada în care activa în Elveția, ca lector și director adjunct al Institutului Ecumenic și viitorul patriarh român Daniel Ciobotea).

Libération amintește că patriarhul Kirill l-a numit pe Putin nici mai mult nici mai puțin decât un «miracol al lui Dumnezeu».

Lui Kirill, Papa Francisc i-a transmis, în interviul cu Corriere della Sera, că n-ar trebui să se lase transformat în «băiatul de altar» al lui Putin (il chierichetto di Putin). Patriarhia Moscovei i-a răspuns însă Papei Francisc atrăgându-i atenția că asemenea remarci pun în pericol dialogul între biserici.

Operațiunea Basarabia

Tot în Italia, La Repubblica prezintă planurile a ceea ce e numit «Operațiunea Basarabia», planurile atribuite Rusiei de ocupare a portului Odesa și de realizare a joncțiunii teritoriale cu Transnistria și cu Moldova, prin destabilizarea acesteia.

Alternativ, La Repubblica numește asta și «Operațiunea Ismail», deoarce presupune ocuparea de către Rusia a întregii regiuni numite odinioară Bugeac, sudul Basarabiei, și a orașului Ismail, port pe Dunăre, aducând astfel armata rusă până în marginea Deltei Dunării.

Astfel, scrie La Repubblica, ar pune capăt și posibilității de aprovizionare a Ucrainei, de către occidentali, prin acel colț de teritoriu situat între România și Republica Moldova. Populația din Bugeac, în bună parte rusofonă și îndepărtată cultural de Kiev, e susceptibilă de a fi favorabilă unei ocupații rusești. Asta ar aduce armata rusă în poarta NATO și în bătaia rachetelor de pe bazele din România. În același timp, însă, o asemenea manevră ar prinde Odesa între două focuri.

Tot La Repubblica mai analizează în detaliu și moartea suspectă recentă a mai multor manageri ai trustului Gazprom.

« Rusia-Ucraina, războiul versiunilor istorice»

Le Monde prezintă în numărul din această dimineață istoria a ceea ce sunt astăzi Ucraina și Rusia, pornind încă de la varegi, vikingii scandinavi, și de la creștinarea slavilor de la răsărit și insistând asupra felului în care istoria este prezentată diferit în Rusia și în Ucraina:

«Există un punct în care cele două viziuni ale istoriei se întâlnesc: cel al originilor. Rusia și Ucraina se luptă într-adevăr pentru același mit fondator: cel al creării entității Rus’, un principat fondat în secolul al IX-lea de negustori războinici din Scandinavia, varegii sau varangii. Guvernat de dinastia riurikizilor, numită după liderul varegilor Riurik, acest principat, a cărui capitală era Kiev, și-a atins apogeul în secolul al XI-lea, când teritoriul său se întindea până la Carpați în vest, până la Marea Baltică în nord, în est la Volga, iar până la Marea Neagră în sud, înainte de a fi măturat în secolul al XIII-lea în momentul invaziilor turco-mongole.»

Este vorba de ceea ce s-a numit «Rusia kieveană», fărâmițată apoi de invazia mongolă din 1240. «Ucraina», numele entității hatmanilor cazaci, nu înseamnă altceva decât «la graniță», «la frontieră». Începând din sec. XVII, teritoriul care e azi Ucraina a fost împărțit de-a lungul fluviului Nipru: partea de vest, pe malul drept la Niprului, i-a revenit Poloniei; partea de est — Rusiei. Din 1917 și până în 1922, Ucraina a trecut printr-un cumplit război civil, înainte de a fi incorporată forțat în URSS.

Rusia țaristă numea Ucraina: Rusia Mică, Малороссия, după cum partea care azi e aproximativ Bielorusia era numită Rusia Albă (Белая Русь), în vreme ce Rusia moscovită se considera Rusia Mare: Великороссия.

În celebrul său discurs din 18 martie 2014, pronunțat în momentul anexării Crimeei, Putin spunea: «Nu suntem doar vecini apropiați, ci formăm un singur popor. Kiev este mama orașelor rusești. Rusia Kieveană este originea noastră comună și nu putem trăi unii fără ceilalți».

În imaginarul lui Putin, așadar, Rusia Kieveană rămâne un element esențial al unei închipuite continuități în jurul căreia se înfruntă interpretări antagoniste.

21:55 10.3.2022

Duș rece pentru Ucraina: UE nu îi oferă o procedură rapidă de aderare

Xavier Bettel
Xavier Bettel

A început summitul UE special, care are loc joi și vineri, 10-11 martie, la Versailles, lângă Paris, unde va fi discutată Ucraina și vor fi analizate noi sancțiuni împotriva Rusiei din putea celor 27 de lideri ai UE.

Când a depus, luna trecută, o cerere de aderare la UE în procedură accelerată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu se atesta, desigur, ca aceasta să se întâmple chiar foarte rapid, dar spera totuși într-o încurajare de principiu.

Cum am mai arătat-o, procedura aderării la UE este lungă, lentă și dificilă. El spera totuși în gesturi de încurajare, în promisiunea unei aderări teoretice într-un viitor care să pară tangibil. Cu toate astea, la summitul din Versailles, premierii Olandei și Luxemburgului, Mark Rutte și Xavier Bettel, au insistat încă de joi, 1o martie, în seara primei zile a summitului că nu există procedură rapidă.

„Nu vrem să le dăm impresia ucrainenilor că totul se poate întâmpla peste noapte”, a spus premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.

21:40 10.3.2022

Presa străină despre cum «factorul religios e una din principalele cauze ale războiului din Ucraina»

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Cum o notează Le Monde, “recursul american (și britanic) la embargoul energetic împotriva Rusiei îi divizează pe europeni”

La Bruxelles, platforma Politico estimează, cu un soi de Schadenfreude, că ceea ce se petrece în Ucraina le aduce acum un soi de amară satisfacție est-europenilor, precum țările baltice și Polonia, care n-au încetat să avertizeze Occidentul împotriva intențiilor și naturii Rusiei lui Putin, articolul intitulându-se chiar: «V-am spus noi»! («We told you so»…).

NATO și limitele implicării sale

Le Monde analizează poziția actuală a NATO și limitele implicării sale în conflictul ucrainean, totul mărginindu-se pentru moment la un soi de bătălie a narațiunii, la prezentări reciproce ireductibile ale evenimentelor.

Rusia folosește în Ucraina aceleași metode ca în Alep, în Siria, Sau ca acum mai bine de două decenii - în Cecenia: covor de bombe, teroare, bombardamente aparent la întâmplare, orbește. Totul combinat cu o tehnică ce fusese deja încercată în Georgia în 2008 și, invers, cum o scrie Libération, scenariul care se joacă acum în Ucraina riscă să fie repetat în Moldova și Georgia.

Libération mai explică și statutul real al Transnistriei, teritoriul din Moldova care ar putea servi drept pretext unei lărgiri a operațiunilor militare ruse:

«Transnistria constituie în realitate un stat de facto, dar un stat nerecunoscut. Convenția de la Montevideo din 1933 a definit în primul său articol condițiile statalității. Transnistria îndeplinește de fapt primele trei condiții ale statului (să dețină un teritoriu, o populație și instituții proprii) dar nu și ultima (să întrețină relații cu alte state), deoarece nu este recunoscută. Apariția unui stat nerecunoscut rezultă, în general, din victoria militară a unor separatiști, ajutați cel mai adesea de un stat protector, dar fără o biruință politică, care ar fi recunoașterea lor.»

«Din 1992 încoace, Rusia a menținut în permanență circa 1.500 de militari la fața locului, prezentați ca parte a unei “misiuni de menținere a păcii” a Comunității Statelor Independente (CSI, structura de cooperare regională care implică majoritatea statelor fostei URSS), pentru a “proteja” Transnistria. Acesta a profitat de primii cincisprezece ani de existență pentru a-și dezvolta instituțiile. Are acum simboluri naționale, o Constituție, emite propriile sale timbre și propria-i monedă (rubla transnistreană), percepe taxe și a creat asigurări sociale, un sistem de sănătate și de educație (cu manuale proprii, universitate de stat etc.).»

Legiunea străină: «Tiens, voilà du boudin»

Același Le Monde are astăzi un articol-reportaj despre combatanții străini, un soi de Legiune Străină compusă din voluntari din multe țări. Duminică, 6 martie, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că peste douăzeci de mii de oameni din cincizeci și două de țări s-au prezentat deja în acest scop pe lângă autoritățile ucrainene.

În ajunul acestui anunț, un site Internet fusese lansat de ministerul de externe pentru a pune la dispoziția candidaților coordonatele a 67 de reprezentanțe diplomatice ucrainene din lumea întreagă, unde atașați militari sunt gata să-i îndrume.

Pe teren, Legiunea pentru Ucraina urmează să fie integrată în Apărarea Teritorială, o ramură a Forțelor Armate ucrainene creată după invazia rusă. În urma acestor apeluri oficiale, titluri de presă din întreaga lume au relatat despre felurite înrolări, fără să se știe deocamdată ce valoare ar putea avea pe teren aceste bune intenții afișate.

Presa britanică a scris la rândul său despre plecarea spre Ucraina a circa 150 de foști membri ai forțelor speciale din Afganistan, iar numărul lor pare să crească. Până și ministra de externe Liz Truss a declarat că sprijină demersul acestora. Ea a fost însă contrazisă de ministrul apărării Ben Wallace, care a confirmat în fața Camerei Comunelor că militarii care fac asta încalcă legea: “poziția guvernului este că dacă sunteți membru al forțelor armate, veți încălca legea” plecând pentru a lupta în Ucraina.

Libération răspunde întrebării frecvente în legătură cu importanța reală a faimosului «batalion Azov», gruparea paramilitară ucraineană a cărei existență este deseori folosită ca pretext pentru a justifica pretinsa «denazificare» a Ucrainei de către forțele lui Putin.

Azov e un grup paramilitar compus din voluntari, creat pe 5 mai 2014, numele trimițând la Marea de Azov, astăzi în mare măsură sub jugul Rusiei, de la anexarea Crimeei încoace. Batalionul s-a remarcat atunci când luptătorii săi au recucerit orașul Mariupol de la separatiștii pro-ruși în 2014. Pe teren militar, Ucraina a integrat Azov în garda sa națională (echivalentul jandarmeriei), în toamna aceluiași an.

Inițial, Azov avea doar câteva sute de oameni. Astăzi, acest regiment are 3.500 până la 5.000 de luptători. Recrutări active sunt în curs de desfășurare. În realitate, cum o explică în detaliu Libération, compoziția grupării Azov este mult mai heteroclită, iar din acest grup au făcut și fac parte și anarhiști sau feluriți patrioți naționaliști nu neapărat de extrema dreaptă.

Un important element al structurii internetului se retrage din Rusia

La Londra, The Guardian anunță și analizează retragerea din Rusia a două structuri importante ale internetului: Lumen și Cogent fac ambele parte din rețeaua care permite datelor să circule prin infrastructura internetului.

Cu toate acestea, accesul la sursele de informații a fost blocat în Rusia, indiferent de acțiunile Lumen și Cogent în restul lumii. Facebook și Twitter au fost închise de Kremlin, după ce aceste platforme au blocat la rândul lor serviciile de știri ale statului rus în toată Europa.

Între timp, Twitter lansează un nou serviciu pe Tor - care permite utilizatorilor să navigheze pe net în mod anonim - ceea ce ar putea ajuta utilizatorii să eludeze interdicția din Rusia.

Rolul Bisericii și al ortodoxiei

Patriarhul Kirill duce războiul metafizic pe două fronturi, ironizează la Moscova Nezavisimaia Gazeta (Ziarul - (încă) - Independent). Evitând să condamne intervenția în Ucraina, «Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a spus în predica sa din 6 martie că Rusia duce în Ucraina nu o luptă fizică, ci o luptă meta-fizică împotriva forțelor răului. În opinia sa, nu există pericol mai grav la care se expune Rusia decât paradele gay organizate în Europa liberală», scrie Nezavisimaia Gazeta.

### Vezi și... ###

Dmitri Gubin: Dintr-un tip neplăcut, Putin a început să se transforme într-o întruchipare a răului

Dar și presa străină se interesează de personalitatea lui Kirill, «acest extrem de fidel (il fedelissimo) aliat al Kremlinului, care a întors spatele Papei. Cu cuvintele sale atât de bine chibzuite în favoarea intervenției militare, patriarhul a închis ușa negocierilor inițiate de Vatican», cum o scrie, în Italia, La Repubblica.

În sfârșit, Le Monde publică astăzi un interviu cu istoricul Antoine Arjakovsky, care estimează că «factorul religios e una din principalele cauze ale războiului din Ucraina».

Patriarhul Kirill, spune istoricul, «a devenit ideologul imperialismului Kremlinului împotriva unei biserici ortodoxe ucrainene care s-a rupt de tutela Rusiei încă din 1919». Dar, din perspectivă istorică, ruptura între Moscova și Kiev urcă până la dominația mongolă începută în 1240, când nordul rusesc (Moscova) a căzut sub autoritatea banilor, iar sudul (Kievul) a intrat în aria de influență polono-lituaniană.

Independența (autocefalia) bisericii ortodoxe ucrainene, recunoscută în 2019 de către patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol, n-a făcut decât să formalizeze o despărțire veche de opt secole. Spune istoricul Arjakovsky:

„Kirill a arătat întotdeauna un sprijin neclintit pentru Putin, fie că a fost vorba de anexarea Crimeei sau de bombardarea Alepului, în Siria. În semantica Patriarhului Moscovei, invadarea Ucrainei este o apărare împotriva unui imperiu al răului, care include acea Biserică autocefală ucraineană care a divizat Ortodoxia.»

Și, conchide istoricul: «Acolo unde Kirill a binecuvântat invazia, Epifan al Ucrainei (care mai e și tânăr, având doar 43 de ani) i s-a adresat în ultimele zile, cerându-i ca măcar să-și repatrieze soldații morți pentru a-i îngropa cu demnitate. Această declarație foarte puternică își propune evident să facă de rușine statul rus, dar și să trezească conștiința Bisericii Moscovei, contribuind în același timp la solidificarea națiunii ucrainene.»

Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare.

21:12 3.3.2022

Caută oare Putin să împingă războiul până în Transnistria?

Aleksandr Lukașenka în fața Consiliului de Securitate și a membrilor guvernului bielorus, explicând harta atacurilor în Ucraina, Minsk, marți 1 martie 2022.
Aleksandr Lukașenka în fața Consiliului de Securitate și a membrilor guvernului bielorus, explicând harta atacurilor în Ucraina, Minsk, marți 1 martie 2022.

În Italia, marele cotidian național La Repubblica ia foarte în serios teoria multor observatori, potrivit cărora autocratul președinte bielorus Aleksandr Lukașenka indica într-adevăr pe hartă, marți 1 martie, în fața Consiliului de Securitate și a membrilor guvernului de la Minsk, o variantă a manevrelor militare prin care trupe rusești din sud, venite dinspre Odessa, ar face joncțiunea cu efectivele rusești din Transnistria, ducând astfel războiul până în Moldova.

La Repubblica, analizând acele imagini, scrie că în videoclipul difuzat de presa de stat de la Minsk “se remarcă chipurile sumbre ale miniștrilor și mai ales cel al comandantului forțelor armate” în momentul în care ei pricep ce le explică Lukașenka.

La Repubblica analizează apoi ceea ce se vede din filmarea oficială: «Harta arată că ar fi vorba de o masivă debarcare pe coastă: un fel de D-Day (debarcarea în Normandia) în Marea Neagră. Ar fi apoi lovite pe la spate, de-a lungul Niprului, forțele ucrainene care astăzi se confruntă cu atacul dinspre Crimeea. Dar mai ales s-ar mărșălui spre Moldova, în inima Europei. Pe scurt, o nouă escaladare într-un context deja dramatic.»

«Să fie oare un plan inițial la care Putin a renunțat ulterior? Sau ne confruntăm aici cu faza următoare a războiului? Ipoteza unei debarcări la Odessa a fost luată în considerare încă de la început. Marina rusă este desfășurată masiv în fața portului: a interzis accesul traficului comercial la acel principal port ucrainean și se trag - dinspre mare - rachete de croazieră Kalibr în toată Ucraina. În larg plutește o flotilă de nave care pot să slobozească pe uscat vehicule blindate și brigăzi de forțe speciale. Locuitorii orașului se tem deja de atac și construiesc baricade pe plaje, chiar dacă condițiile meteorologice nefavorabile fac improbabilă o acțiune în următoarele ore.”

Și continuă La Repubblica: «Mai mulți analiști, în săptămânile premergătoare conflictului, au emis ipoteza că obiectivele Kremlinului s-ar extinde până în Transnistria, unind întreaga coastă ucraineană a Mării Negre, dar și mica enclavă din pământul moldovenesc, cu teritoriul „Mamei Rusia”. Transnistria nu este recunoscută de comunitatea internațională: s-a născut în momentul dizolvării URSS-ului din pricina revoltei împotriva Moldovei a locuitorilor de limbă rusă, sprijiniți de temutele unități ale Armatei Roșii staționate pe teritoriu. Un „Non-Stat” care a supraviețuit într-o zonă cenușie din 1989 încoace și unde se estimează că în prezent sunt staționați aproximativ două mii de soldați ai Moscovei. Un contingent mic, dar care poate conta și pe sprijinul a circa 10.000 de soldați ai armatei locale, odată cu câteva sute de vehicule blindate.»

«Sunt deocamdată forțe prea mici pentru a deschide un nou front. Chiar și eventuala debarcare la Odessa ar trebui sprijinită de parașutiști și mai ales de bombardamente puternice, atât din aer, cât și dinspre mare. O perspectivă de două ori cumplită. Am vedea atunci un oraș cu un milion de locuitori transformat într-un câmp de luptă. Apoi - brigăzile ruse ar mărșălui către granițele Moldovei, fostă republică sovietică strâns legată de Europa, dar care nu face parte din nicio alianță.»

Cum a subliniat-o tot în paginile cotidianului La Repubblica generalul Claudio Graziano, șeful comitetului militar al UE: „Nu am știut să prevedem la timp planul rusesc, iar acum va trebui să ne confruntăm cu un conflict permanent care va avea protagoniști pe termen lung. Asta în vreme ce țările baltice fac parte din UE și NATO, pe când Moldova și Georgia nu dispun de scutul alianțelor”.

Presa despre ce este nou pe frontul de est

În acest timp, scrie, în Spania, El Pais, în vreme ce Adunarea Generală a ONU a votat masiv și strivitor în favoarea condamnării intervenției ruse în Ucraina (cu sprijinul a 141 de țări, pe când China s-a abținut, dând o lovitură așteptărilor lui Putin), Uniunea Europeană pregătește acum planuri pentru a le acorda refugiaților ucraineni o protecție temporară valabilă trei ani, un statut de refugiat, combinat cu un permis sejur pentru fiecare, ceea ce implică accesul la învățământ și la locuri de muncă.

Cum o explică The Guardian, o măsură similară fusese adoptată de UE în momentul războaielor din Balcani, în favoarea refugiaților de acolo.

Tot așa, semn că intervenția în Ucraina a regimului lui Putin produce peste tot o schimbare masivă în opinii, Le Monde în Franța analizează felul în care opinia publică finlandeză se arată acum în favoarea aderării la Nato (am mai scris aici și aici despre această schimbare în atitudinea scandinavilor și despre ce a însemnat “finlandizarea”).

Se revine astfel la remarca secretarului general NATO Jens Stoltenberg, care a spus că dacă scopul lui Putin era de avea mai puțin NATO în estul Europei, el se trezește acum cu mai mult NATO.

Poate oare Putin fi judecat de Curtea Penală Internațională?

La Londra, The Guardian pune întrebarea dacă Tribunalul Penal Internațional ar putea să-l judece pe Putin pentru crimele comise în Ucraina.

Întrebare identică formulată în Spania de către El Pais, care subliniază că Putin a pus capăt întregii ordini internaționale ce domnea în Europa din 1945 încoace și care se baza pe statul de drept și interdicția de a folosi forța. În loc de asta, astăzi îl avem pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care spune lucruri precum: "Dacă al treilea război mondial va avea loc, atunci va implica arme nucleare.”

Cum o scrie Washington Post, pe baza unui raport al unor servicii secrete occidentale, conducerea Chinei îi ceruse lui Putin să amâne invadarea Ucrainei până după jocurile olimpice de iarnă.

Cei vii și cei morți

Deocamdată, Rusia a recunoscut oficial 500 de morți printre militarii săi (498, într-un prim bilanț al ministerului apărării). În schimb, cum o spune CBS News, președintele ucrainean Volodimir Zelenski pune numărul morților printre militarii ruși la circa 9.000, în doar o săptămână!

Plecând de aici, la Moscova, cotidianul de opoziție Novaia Gazeta își continuă seria de investigări individuale privind destinul și firava personalitate a unora dintre cei căzuți.

Cotidianul scrie astfel despre nefericitul recrut Maksim Hanîghin (Максим Ханыгин), decedat în Ucraina, a cărui mamă declară, jelindu-se: — «Slujbă am pregătit, groapa a fost săpată, dar nu vor să ne dea trupul

Mama soldatului își rezumă, pentru Novaia Gazeta, eforturile pentru a obține trupul fiului ucis în război: «Mi-au zis că nu mi-l dau, pentru că nu vor să stârnească panică.»

La Bruxelles, site-ul Politico explică cum familiile soldaților ruși primesc ajutorul autorităților ucrainene pentru a identifica dispăruții și a afla dacă sunt morți sau prizonieri.

Cum o rezumă, într-un editorial, Washington Post: «În Rusia adevărul este acum o crimă, războiul nu e război, iar ce a mai rămas din presa liberă se estompează.»

Aderarea rapidă a Ucrainei la UE? Un duș rece…

Cum informează, la Tbilisi, Georgia Today, partidul de guvernământ al lui Irakli Garibașvili a anunțat că va depune o cerere oficială de aderare la UE, la două zile după ce Volodimir Zelenski a făcut același lucru pentru Ucraina.

Dar corespondentul la Bruxelles al marelui cotidian francez Libération, Jean Quatremer, toarnă un duș rece peste asta: «Aderarea Ucrainei la UE nu va fi curând»

Scrie Libération: «Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a grăbit fără să gândească, promițând practic aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, un pas care n-a fost niciodată făcut până acum de către cei douăzeci și șapte. O promisiune care a stârnit mare stânjeneală la Bruxelles și în anumite capitale; Ursula von der Leyen s-a repezit să promită fără niciun mandat din partea statelor membre. Kievul însă a sărit de îndată pe ocazie, depunând deja o cerere de aderare luni după-amiaza.»

«În realitate, procedura este foarte complexă. E nevoie nu doar de o cerere formală de aderare, dar și de o decizie unanimă a statelor membre, pentru a recunoaște mai întâi statutul de candidat, urmând recomandarea Comisiei și aprobarea Parlamentului European. Aceasta este apoi doar o etapă prealabilă deschiderii negocierilor propriu-zise, care, în general, durează mai mulți ani. În final, tratatul de aderare trebuie aprobat în unanimitate de statele membre și cu o majoritate absolută a eurodeputaților.»

«Desigur, se poate imagina că cei douăzeci și șapte ar putea crea o „procedură specială”, așa cum o cere Zelenski. Dar chiar și așa, UE este atât de complicată încât procesul tot ar fi foarte lung: negocieri între statele membre, acord unanim, ratificare a reformei tratatului de către Parlamentul European și de către cele douăzeci și șapte de parlamente naționale (sau prin referendum). Experiența arată că e nevoie de cel puțin trei-patru ani pentru a modifica cel mai mic rând de text din tratate... Pe scurt, fără a încălca legislația europeană este absolut imposibil ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline peste noapte, contrar a ceea ce crede premierul ceh Petr Fiala: „Sunt un susținător al procedurilor standard, dar nu ne găsim în prezent într-o situație standard. Trebuie să rostim clar că Ucraina e binevenită în comunitatea europeană a țărilor democratice.”»

Și încheie Libération: «Cheful pentru o asemenea aderare pripită e cu atât mai limitat, cu cât, începând de la Tratatul de la Lisabona din 2007, articolul 42, paragraful 7 conține o „clauză de asistență reciprocă” în cazul unei agresiuni militare împotriva unuia dintre membri, după modelul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO). Cu alte cuvinte, o aderare imediată a Kievului i-ar pune de facto pe cei douăzeci și șapte într-o stare de război împotriva Rusiei... Ceea ce cam dă de gândit. În absența posibilității de a adera pe termen scurt sau mediu, președintele Consiliului European Charles Michel și-a anunțat intenția de a-l invita pe Zelenski să participe „în mod regulat” la summiturile șefilor de stat și de guvern. O modalitate de a transmite un semnal politic mult mai rațional decât o promisiune de aderare, care este, prin firea lucrurilor, o perspectivă mult prea îndepărtată», conchide Libération.

Zelenski, «comediantul devenit trupier»

În sfârșit, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné își dedică bună parte din ultimul număr crizei din Ucraina, dar mai ales lui Volodimir Zelenski, desenând un portret cu totul neconvențional și necomplezent acestui «comediant devenit trupier» (articolul e accesibil doar în versiunea pe hârtie a publicației). O primă constatare este că nimic nu-l predispunea pe Zelenski să devină un asemenea erou planetar.

Putin îl prevenise, amintește Le Canard, atunci când i-a transmis, acum trei săptămâni, într-o conferință de presă: — «Îți place, nu-ți place — rabdă, frumoasa mea!» («Нравится, не нравится — терпи, моя красавица!»). Acum «Vova» trăiește prin buncăre unde e căutat «de mercenarii din Wagner și de ceceni prea puțin vorbăreți, iar americanilor care i-au propus să-l exfiltreze, Zelenski le-a răspuns că are nevoie de arme, nu de un taxi».

Cu imparțialitatea sa obișnuită, Le Canard trece în revistă și părțile dezamăgitoare ale personalității lui Zelenski. Ca atunci când a decis să se înfrunte cu oligarhii, el l-a atacat într-adevăr pe cel mai puternic dintre aceștia, Rinat Ahmetov, dar nu a făcut nimic împotriva fostului său protector, Igor Kolomoiski, la a cărui televiziune el, «Vova», a devenit un actor cunoscut la scară națională, după ce fusese un simplu tânăr amator care făcea standup comedy, deseori de un gust îndoielnic.

Zelenski a fost implicat și în «Pandora Papers», iar asupra lui au plutit serioase bănuieli și acuzații de corupție. Dar atitudinea lui recentă în conflict a șters toate acestea: «Acuzat de Putin că ar fi un nazist, acest prim președinte evreu al Ucrainei a amintit pe un ton sobru istoria celor trei frați ai bunicului său morți în Holocaust.»

Vova a devenit astfel «un erou obișnuit al zilelor noastre, care, după atâtea nopți nedormite, s-a decorat cu niște discrete cute în colțul ochilor».

Încarcă mai mult

Vezi comentarii (37)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG