Linkuri accesibilitate

Un deputat român cere ca poliția să se sesizeze în cazul unui membru AUR care a cerut executarea mai multor intelectuali români


Sigla AUR

Deputatul Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei, a solicitat poliţiei şi autorităţilor judiciare să ia măsuri legale faţă de un reprezentant al AUR care a publicat o listă cu mai multe personalități publice din România pentru care cere pedeapsa cu moartea.

„Un membru AUR a publicat pe o reţea de socializare, un spaţiu public, conform deciziilor instanţelor judecătoreşti, o listă cu intelectuali publici, politologi, jurnalişti, istorici şi cercetători pentru care solicită pedeapsa cu moartea. Este încă un caz din multele din ultima perioadă în care discursul extremist este promovat în spaţiul public, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa drepturilor şi libertăţilor câştigate în ultimii 30 ani", a declarat Alexandru Muraru într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Muraru a subliniat că proliferarea ameninţărilor cu moartea şi a discursului instigator la ură sunt inacceptabile într-o societate democratică și a adăugat că e nevoie ca intervenţia autorităţilor să fie fermă și imediată, pentru ca descurajarea unor astfel de atitudini să fie un exemplu.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG