Linkuri accesibilitate

Dorin Cimil: Pe contul CEC n-a fost virat încă niciun bănuț


Dorin Cimil: Pe contul CEC n-a fost virat încă niciun bănuț
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:35 0:00

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, spune că, în lipsa unui buget aprobat, achizițiile necesare pentru buna organizare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie sunt deja în întârziere.

Interviu cu președintele CEC, Dorin Cimil
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:55 0:00
Link direct

Europa Liberă: Prin decretul președintei Maia Sandu a fost stabilită data alegerilor parlamentare anticipate, pe 11 iulie. Pentru că pe umerii Comisiei Electorale Centrale (CEC) pică sarcina să organizeze bine acest scrutin, haideți să vedem până unde a ajuns epopeea banilor care trebuie să fie alocați pentru aceste alegeri din 11 iulie.

Dorin Cimil: „Cred că banii unde au fost, acolo au și rămas, în bugetul de stat. La această oră și dată în conturile CEC nu a fost virat niciun bănuț. Avem discuții doar cu reprezentanții guvernului și cu președinția pentru clarifica situația, cum și când vor fi virați banii în contul CEC. Așteptăm rezolvarea acestei chestiuni probabil săptămâna aceasta sau, cel târziu, la începutul săptămânii viitoare.”

Europa Liberă: Dvs lăsați să se înțeleagă că nu puteți demara activitățile până nu sunt virați banii în cont?

Chestiunile care nu au necesitat asigurări financiare le-am realizat. Acum ajungem deja la acțiuni care necesită acoperire financiară...

Dorin Cimil: „În principiu, deja am și început unele activități, am aprobat planul calendaristic pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, curent. Am mai aprobat și alte acte în acest sens, am remis în adresa misiunilor de observare invitații privind participarea la alegeri. Deci, chestiunile care nu au necesitat anumite asigurări financiare le-am realizat. Acum ajungem deja la acțiuni care necesită acoperire financiară.”

Europa Liberă: Ca de exemplu?

Dorin Cimil: „Chiar astăzi, înainte de a veni aici, am avut ședința grupului de achiziții, unde avem planul de achiziții pentru această campanie electorală și, în virtutea faptului că nu avem o acoperire financiară, am demarat procedurile propriu-zise. Deci, suntem și vom fi în întârziere cu procedurile de achiziție pentru bunurile și serviciile necesare organizării campaniei electorale.”

Europa Liberă: Dvs. ați spus că ați făcut o estimare prealabilă și insistați pe 125 de milioane de lei. Vi s-a reproșat că totuși suma e prea mare, că la alegerile prezidențiale au existat două tururi, că acum există un singur tur, că ați mai fi putut face și anumite economii, ținând cont că nu a încetat criza sanitară. Rămâneți pe poziții, 125 de milioane, sau poate fi flexibilă această cifră?

Dorin Cimil: „Am transmis această hotărâre în adresa guvernului pentru a fi analizată din punctul de vedere a procesului bugetar și a cheltuielilor care vor fi făcute. Considerăm că guvernului îi stă în putință să se pronunțe pe anumite capitole ale acestui deviz estimativ și să vină cu anumite ajustări. Noi am introdus în acest deviz estimativ potențialele cheltuieli care țin de organizarea unui ciclu electoral în bune condiții. În cazul în care vom fi lipsiți de unele plăți sau de unii bani, vom fi nevoiți să reducem și noi unele cheltuieli, ceea ce va avea un impact negativ asupra acestui ciclu electoral.”

Europa Liberă: Dar de ce ați rămas la această cifră, pentru că în alegerile prezidențiale din toamna anului trecut ați returnat o parte din banii nefolosiți?

Dorin Cimil: „Este adevărat. Și am returnat o parte bună atât din bani, cât și din echipamentul procurat.”

Europa Liberă: Cât?

Dorin Cimil: „Cifra, dacă nu greșesc eu, către luna decembrie a anului 2020 a fost de vreo 26 de milioane de lei returnați în bugetul de stat, precum și echipament, măști mănuși, halate de protecție, dezinfectanți. Este ceva normal, fiindcă se prognozează o cifră, dar se realizează altă cifră. Noi suntem obligați să prognozăm la maxim cheltuielile posibile, fiindcă situația pandemică ne arată că trebuie să fim asigurați din punct de vedere financiar la maxim ca să avem și o acoperire bugetară mai mare pentru cheltuielile de plată a muncii pentru funcționarii electorali, care vor fi angajați pe o anumită perioadă.”

Europa Liberă: Rămâneți la această cifră?

Dorin Cimil: „Rămânem, sigur.”

Europa Liberă: La cât?

Dorin Cimil: „La 125 de milioane de lei care includ activitatea CEC-ului și a organelor CEC, pentru centrul de instruire continuă în domeniul electoral și pentru echipament sanitar anti-Covid. Sunt cumulate trei cheltuieli într-un singur deviz estimativ.”

Europa Liberă: Ați spus că veți mări numărul secțiilor de votare?

Dorin Cimil: „Probabil că vă referiți la cele de peste hotare.”

Europa Liberă: Da, de la 2000 la 2200.

Nu am decis încă asupra unui număr de secții de votare...

Dorin Cimil: „Nu am decis încă asupra unui număr de secții de votare. Acum am demarat o analiză a turului doi prezidențial și vedem unde este necesar de a veni cu o majorare a numărului lor, iar unde este necesar – de a veni doar cu ajustări de geografie. Chiar astăzi am primit un mesaj de la colegi din diasporă, cetățeni care au transmis în adresa noastră o scrisoare în care au motivat unde și cum ar urma să fie deschise secții de votare, de exemplu în Germania, pentru a procesa cât mai bine modul de vort și pentru a nu se crea impedimente care au dus la cozi și consumul de buletine.”

Europa Liberă: Și eu astăzi am discutat cu ambasadorul R.Moldova în Canada care spunea că acolo au existat petru secții, dar că sunt solicitări din partea cetățenilor stabiliți în această țară, pentru că distanța este foarte mare de la o provincie la alta, și ar solicita încă cel puțin o secție de votare în această țară.

Dorin Cimil: „Am primit și eu un mesaj de la dna ambasadoare din Marea Britanie, care, la fel, s-a arătat interesată, în acest sens, pentru a ne ajuta și a ne indica corect formatul secției de votare unde urmează a fi realizat. Există un interes general în a ajuta CEC-ul și MAE și mai ales de a indica corect numărul și mai ales geografia secțiilor de votare. Dar urmează să menționez că trebuie să ținem cont și de condițiile pandemice care sunt impuse în statele de reședință.”

Europa Liberă: Dar se negociază cu țara-gazdă și se poate găsi un compromis.

Dorin Cimil: „Noi aducem informația necesară și în funcție de aceste cerințe venim cu anumite proiecte.”

Europa Liberă: Au început să se înregistreze cetățenii cu drept de vot din diasporă, cum decurge acest proces?

Dorin Cimil: „Cred că nu este corect au început – continuă să se înregistreze. Pe motiv că înregistrarea prealabilă este un proces continuu și nu a fost sistată urmare a alegerilor prezidențiale.doar se oprește cu un anumit timp înaintea votării și din nou se pornește procesul de înregistrare. Da, și această problemă este una importantă. În fiecare dimineață când vin la birou, primul lucru pe care îl fac este să redirecționez mesajele venite din diasporă și din țară, precum și din Transnistria, cu probleme legate de înregistrarea prealabilă. Întreabă toți unde?, cum?, de ce?, pentru ce?. Probabil că și-au dat seama că acest lucru este important și va fi luat în calcul, pentru a forma geografia secțiilor de votare peste hotare și pentru stânga Nistrului.”

Europa Liberă: Dar acum, potrivit informației la ziua de astăzi, câți cetățeni au reușit deja să se înregistreze prealabil?

Dorin Cimil: „Am verificat azi dimineață indicii statistici și am văzut o cifră de 63.225 de înregistrări prealabile, ceea ce este bine. Și spuneam într-un interviu anterior că ne așteptăm la o cifră de 100.000 de înregistrări prealabile.”

Europa Liberă: La alegeri în diaspora au participat 250.000 de cetățeni.

Dorin Cimil: „Per total, în turul întâi și în turul doi, au participat 410.000 de cetățeni.”

Europa Liberă: Și Dvs. acum vă așteptați de 100.000?

Dorin Cimil: „În două tururi, dar vedeți că cifra de 60.000, atestată anterior, a fost valabilă și în alegerile trecute și nu se ia de la zero.”

Europa Liberă: Și pentru stânga Nistrului?

Dorin Cimil: „Nu am reușit s-o memorizez, dar la fel o avem și o putem lua de pe site-ul inregistrare.md și o să vedeți cifra respectivă. ”

Europa Liberă: Dle președinte, vreau să ne spuneți foarte clar, componența actualei CEC rămâne până se termină buna organizare și desfășurare a acestui scrutin parlamentar anticipat? Pentru că din anumite surse am aflat că, eventual, dacă s-ar pune și s-ar face mai multe presiuni pe actualii membri, ei ar putea să zică la un moment dat că își depun mandatul, pentru că, oricum, e expirat.

Mandatul expiră către mijlocul lunii iunie pentru toți membrii CEC...

Dorin Cimil: „Mandatul expiră către mijlocul lunii iunie pentru toți membrii CEC, atât pentru cei opt care au fost desemnați de către parlament, cât și pentru acel mandat desemnat de către președintele R.Moldova, însă avem o prevedere în acest sens care permite să ne prelungească de drept mandatul, din ziua expirării pentru încă 90 de zile, pentru a duce la bun sfârșit toate procedurile, conform planului calendaristic. Parlamentul este în drept să se convoace, prin hotărâre, să-i revoce pe unul sau altul sau pe toți, este la discreția parlamentului. Noi continuăm să ne facem munca.”

Europa Liberă: Dar aveți, totuși, certitudinea că rămâneți încă cel puțin 90 de zile?

Dorin Cimil: „Cel puțin certitudine legală există, dar certitudine de altă natură, nu știu, este de competența parlamentului să facă acest pas.”

Europa Liberă: Deja se pare că a început și înregistrarea concurenților electorali sau potențialilor concurenți electorali, pentru că am auzit unii actori politici care spuneau că se grăbesc la CEC.

Dorin Cimil: „Am înregistrat un bloc ieri, dar acest bloc nu are statut de concurent electoral. Este un drept al partidelor sau al potențialilor concurenți electorali să se unească în blocuri politice, pentru a participa...”

Europa Liberă: Și trebuie să anunțe acest lucru din timp.

Dorin Cimil: „Și au venit cu o cerere, au motivat această necesitate, actele au fost examinate și ieri am pronunțat o decizie, prin care am înregistrat blocul respectiv. Dar blocul urmează să aducă actele necesare...”

Europa Liberă: Să se înregistreze ca și concurent electoral.

Dorin Cimil: „Da, și numai din momentul respectiv vor avea această calitate juridică.”

Europa Liberă: Pentru bloc, pragul de trecere în parlament este mai mare.

Dorin Cimil: „Dacă nu greșesc eu, 7%.”

Europa Liberă: Și pentru partide a rămas același prag de a accede în parlament. Sunt multe partide, credeți că toate se vor aventura în acest scrutin?

Dorin Cimil: „O să dau câteva informații proaspete, chiar astăzi am obținut lista de partide și în listă, cu un potențial drept de a participa la scrutinul parlamentar anticipat sunt 53 de partide și organizații organizații social-politice.”

Europa Liberă: Și deci toate aceste 53 de entități au dreptul să se înscrie în cursa electorală?

Dorin Cimil: „Dacă vor corespunde cerințelor stabilite de legislație vizavi de actele prezentate la CEC pentru a fi înregistrate.”

Europa Liberă: Numărul alegătorilor am reținut că a rămas același, 3.200.000, dar ținând cont că o parte sunt mulți sunt plecați peste hotare, descrește acest număr până la două milioane și cât?

Dorin Cimil: „Două milioane și vreo 800 de mii, dacă ne referim la alegerile prezidențiale. Am dat cifra persoanelor care se regăsesc în registrul alegătorilor cu drept de vot.”

Europa Liberă: Exact.

Dorin Cimil: „Iar cei care vor fi incluși în listele electorale este o altă cifră, despre care Dvs. ați vorbit. Fiindcă nu toți se vor regăsi în listele electorale, din varii motive: unii au plecate peste hotare, s-au radiat de la evidență din R.Moldova, s-au stabilit cu reședința în altă parte, precum și din alte motive. Cifrele respective întotdeauna diferă.”

Europa Liberă: Vă mai preocupă corectitudinea întocmirii acestor liste ale alegătorilor?

Cifrele respective întotdeauna diferă...

Dorin Cimil: „Desigur. Întotdeauna examinăm aceste incidente care apar la formarea listelor, permanent monitorizăm acest proces, permanent discutăm cu registratorii locali, care de obicei sunt și secretarii primăriilor locale, vedem cine este corect introdus în listă, cine este incorect, dacă s-au produs modificări la nivel de nume, prenume, acte de stare civilă, toate aceste circumstanțe au importanță pentru noi. ”

Europa Liberă: Dar v-ați răspuns la întrebarea de ce mereu au existat suspiciuni referitor la buna întocmire a acestor liste ale alegătorilor?

Dorin Cimil: „Din motiv că contribuția la lista dată o au mai mulți factori și mai multe persoane care gestionează acest proces, nu doar CEC. CEC doar tipărește listele și le publică pentru a fi cunoscute conform Codului Electoral, însă formarea listelor, evidența propriu-zisă, radierea etc. sunt proceduri ce țin de competența altor funcționari. Și de aceea vă zic că sunt anumite probleme vizavi de radierea din listă, introducerea în listă, modificarea cu includere în altă parte etc.”

Europa Liberă: Există garanția că nu vor mai vota morții, că nu vor mai vota aceleași persoane de două ori?

Dorin Cimil: „Cred că această suspiciune urmează să fie înlăturată deja definitiv, ea nu este valabilă deja de mult timp datorită sistemului SIA SA problema a fost lichidată. Morții nu au votat și niciodată nu au votat.”

Europa Liberă: Aproape în toate campaniile electorale au fost mediatizate asemenea cazuri.

Dorin Cimil: „Aș vrea să menționez că nu este corect acest lucru. Au fost tentative de vot dublu, care au fost descoperite de către sistemul SIA SA, de aceea, chiar la ziua de astăzi, am făcut un audit sistemului SIA SA, care ne arată cert faptul că sistemul funcționează, este bun și poate fi perfecționat. Sunt și unele carențe tehnice, dar care nu influențează integral asupra modului de procesare a datelor și informațiilor din acest sistem.”

Europa Liberă: Cât de mult contează prezența la vot, pentru că, iarăși, în ultimele alegeri, pe parcursul ultimilor ani, foarte multă lume rămâne nehotărâtă, indiferentă. Cum îi motivează CEC să participe la vot și concurenții electorali? Și cât de mult contează, totuși, o prezență bună la vot?

Dorin Cimil: „CEC-ul trebuie să motiveze doar aspectul securității prezenței la vot, securitatea sănătății persoanei, și securitatea votului său, că nu va fi bifat pentru un alt concurent electoral, decât cel pe care și-l exprimă prin buletin. În rest, prezența la vot urmează să fie motivată de către concurenții electorali, prin programe, acțiuni, aspecte politice sau economice. Vorbesc despre necesitatea și viziunea fiecărui cetățean.”

Europa Liberă: Dar pragul de validare a scrutinului?

Dorin Cimil: „E același pe care l-am menționat anterior, 30 la sută.”

Europa Liberă: Deci 1/3 din alegătorii înscriși pe listele electorale ar trebui să se prezinte la urnele de vot în data de 11 iunie, ca aceste alegeri să fie considerate valabile?

Dorin Cimil: „Exact.”

Europa Liberă: Pomenile electorale. Se vorbește foarte mult că niciun concurent electoral nu a fost pedepsit pentru că a mers cu punga electorală la alegător și l-a ademenit fie cu bunuri alimentare, fie cu bani. De ce se discută atât de mult pe marginea acestui subiect?

Dorin Cimil: „Iarăși, trebuie de înțeles că nu doar CEC este organul responsabil pentru toate procesele electorale.”

Europa Liberă: Dar sesizările se depun la CEC.

Nu trebuie să fie asociată imaginea CEC-ului cu un organ anticorupție...

Dorin Cimil: „Se depun la CEC sesizările care intră în competența CEC-ului direct. Dar ceea despre ce vorbim acum sunt acțiuni de corupție sau acțiuni de potențială corupere, care urmează a fi examinate de organele de poliție și, după caz, de cele de procuratură. Noi, imediat ce avem asemenea situații, remitem actele pentru a fi examinate conform competenței și așteptăm, ne includem în prezentarea de probe, dovezi, care vin în adresa noastră, și noi le remitem ulterior pentru a fi examinate. Această situație trebuie să fie una clară și instituționalizată pentru forțele de ordine și control, care trebuie să stabilească modul și viteza de examinare a acestor chestiuni, pe motiv că noi nu suntem organ de penalizare pentru corupere, noi doar stabilim competența organului și expediem actele în adresa dată. De aceea nu trebuie să fie asociată imaginea CEC-ului cu un organ anticorupție. Avem organe de stat care au competența aceasta și trebuie să urmărească acest proces și să-i penalizeze pe cei care utilizează aceste mijloace ilegale.”

Europa Liberă: Dar, apropo, cât de bine se prezintă actorii politici atunci când e vorba despre cum cheltuie banii în campania electorală?

Dorin Cimil: „Bine, chiar către 31 martie am primit rapoartele financiare ale partidelor politice pentru anul 2020, iar în campania electorală vom avea și rapoartele pentru perioadele prescrise de lege, activitatea săptămânală, lunară și per total pentru campania electorală.”

Europa Liberă: Cât de corecți concurenții electorali?

Dorin Cimil: „Sunt depistate anumite carențe, pe care noi le-am și sesizat, vreau să vă spun că nu toate partidele care urmează să declare rapoartele financiare au făcut acest lucru.”

Europa Liberă: Câte din cele înscrise nu au prezentat?

Dorin Cimil: „Cred că vreo opt în general nu au prezentat și câteva partide nu au prezentat în forma cerută. Fiindcă acuma se solicită prezentarea a două forme de rapoarte financiare: forma electronică și forma scrisă. Cineva prezintă doar una din aceste forme, iar cineva din partide reprezintă o formă sau ambele dar necompletate conform rigorilor regulamentului respectiv. De aceea noi am atenționat și am acordat termen, ca să ne prezinte informația integral. Drept urmare a acestui lucru o să ieșim cu o hotărâre privind penalizarea fiecărui partid politic pentru neprezentarea rapoartelor financiare.”

Europa Liberă: Au mai fost penalizate, de la caz la caz, anumite formațiuni politice și, iarăși, trezea nedumerire că șomerii ofereau foarte mari sume drept cotizație, susținere pentru formațiunea politică, alte persoane, vărsămintele cărora depășeau, de exemplu, salariul sau pensia. Totuși e un moment, așa, mai delicat.

Dorin Cimil: „Exact. Aici avem reglementări foarte stricte, în ce privește finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cine, cum și cât urmează și are dreptul să vină cu donații sau servicii pentru un partid sau pentru un concurent electoral, de aceea toate aceste plafonări, toate aceste chestiuni le-am adunat și acum suntem în proces de analiză, fiindcă este o informație imensă, în ceea ce privește cifrele, și urmează probabil, către sfârșitul lunii să venim și cu o hotărâre pe această parte a problemei.”

Europa Liberă: O hotărâre care ar trebui să elucideze ce anume?

Dorin Cimil: „Care ar trebui să elucideze dacă corect au fost vărsate și persoanele respective au potențial economic pentru a vărsa, a aduce donații, alte plăți pe care legislația le permite.”

Europa Liberă: De la partid la partid, votul are costuri diferite și lumea se întreabă de ce unele partide mai mici își permit să cheltuie atât de mulți bani pentru un vot?

Dorin Cimil: „Noi am văzut și cel puțin în rapoartele financiare sunt indicate și numărul de membri de partid, dacă veți analiza atent aceste rapoarte, veți vedea că un partid sau altul au un anumit număr de membri, care achită cotizația, care fac donații, care efectuează plăți sau unele servicii pentru partid și toate aceste chestiuni urmează a fi contabilizate. Chiar dacă serviciul oferit este gratuit, oricum, în raportul financiar trebuie stabilit costul lui, urmează să fie evaluat.”

Europa Liberă: Dar este adevărat că, în regiune, în R.Moldova, ca stat, se cheltuie cei mai mulți bani pentru alegerile parlamentare anticipate, pentru un vot?

Dorin Cimil: „Nu am astfel de calcule, ca să estimăm raportul de finanțare pentru un vot în regiune, dar este o chestiune interesantă și pentru mine, ca să înțeleg dacă suntem printre primii în sensul dat. dar să știți că avem și o legislație permisivă în acest sens. Mă refer a faptul că partidele au subvenții de la stat, ca urmare a scorului pe care l-au avut în alegerile locale, prezidențiale și parlamentare și atunci sunt în drept să cheltuie banul respectiv pe măsura obiectivelor pe care le trasează și atunci nu poți să vii cu anumite reclamații asupra faptului unde și cum cheltuie. Important e să cheltuie corect, să raporteze corect și să respecte prevederile legale în acest sens.”

Europa Liberă: Fețele bisericești au dreptul să se implice în campania electorală?

Dorin Cimil: „Ca cetățeni – da, ca slujitori ai bisericii – nu. Fiindcă avem și adresele Curții Constituționale privind separarea parlamentului...”

Europa Liberă: „...adresele Curții Constituționale privind separarea parlamentului și care nu a mai luat act de ele.”

Parlamentul nu a operat intervențiile necesare în Codul electoral și în actele conexe, și acest lucru este unul foarte neplăcut...

Dorin Cimil: „Da. Și noi am făcut și o circulară în cadrul prezidențiale, unde am atenționat asupra interzicerii implicării cultelor religioase în procesele de electorale. Cu părere de rău, lucrurile urmează să fie structurate sau aranjate la nivel legal, însă menționez că nu au fost operate intervențiile necesare în Codul electoral, precum și în actele conexe și acest lucru este unul foarte neplăcut, care își va arăta impactul și efectul, negativ, probabil, în această campanie electorală și în procesele electorale ulterioare.”

Europa Liberă: Și aceste alegeri vor avea loc pe timp de pandemie. Securitatea, siguranța cetățeanului este prioritatea numărul unu. Cât de mult sunteți pregătiți ca cetățeanul să fie în siguranță atunci când se va prezenta la vot? Și, de fapt, care au fost lecțiile din urma scrutinului prezidențial, că tot în asemenea condiții au avut loc și acele alegeri.

Dorin Cimil: „Cel mai important capital pe care îl avem acuma este experiența pe care am acumulat-o în alegerile din 15 martie 2020 din Hâncești și, respectiv, cele din 1 și 15 noiembrie 2020, prezidențiale. Experiența dată ne arată că am gestionat corect aceste proceduri, nu a existat o explozie exponențială de cazuri de îmbolnăvire, ca urmare a acestui scrutin. Da, au fost îmbolnăviri în unele din birourile electorale, unde am și modificat componențele, dar noi nu știm dacă aceste ămbolnăviri sunt direct condiționate de procesele electorale.am avut un caz banal, cînd după o acțiune sau alta funcționarii s-au așezat la masă, au luat masa și, ca urmare a acestui prânz, s-au molipsit. Este o chestiune care trebuie să fie înțeleasă de către cetățeni, că nu se poate să facă asemenea lucruri pe timp de pandemie.”

Europa Liberă: Dar unii concurenți electorali pot specula, inclusiv și pe această situație.

Dorin Cimil: „Noi știm cu ce pot specula concurenții electorali, fiindcă, cu părere de rău, și o să vin aici cu unele constatări, nu luptă unul contra altora pe platforme, respectiv, politice, dar cel mai simplu e să construiești lupta în raport cu CEC-ul și cu organele respective. E cel mai simplu și cel mai sigur pentru unii concurenți electorali. Nu este corect. Lupta urmează să fie dusă între concurenții electorali, o luptă politică corectă.”

Europa Liberă: Și mai ales să fie atacate problemele și nu persoanele.

Dorin Cimil: „Exact. Iar pentru noi sau pentru reprezentanții cu drept de vot consultativ sau reprezentanților concurenților, trebuie să ne ajute în luarea unor decizii, trebuie să fie aliații noștri și nu oponenții noștri.”

Europa Liberă: Dle președinte, indiferent de ce alegeri au loc, mereu se vorbește și despre imixtiunea externă în campania electorală. Cum poate fi anticipat acest lucru?

Dorin Cimil: „Imixtiunea externă poate fi prevenită prin prevederi dure și drastice în acest sens. Unele încercări au fost făcute, dar nu au fost duse până la urmă, mă refer la domeniul finanțării campaniilor electorale. Și la fel, considerăm noi, lucrul dat trebuie să fie și în vizorul organelor de forță, a securității naționale, a procuraturii politice și a societății civile care foarte bine cunosc și știu potențialele fraudări în acest sens.”

Europa Liberă: Societatea are nevoie și de o informație corectă, veridică, pentru că, așa cum spun cetățenii, este multă manipulare, există propagandă și deseori cetățeanul se întreabă cu cine să voteze.

Dorin Cimil: „Tocmai de asta, vă spun, am început să comunicăm mai strâns cu televiziunile, cu radiourile, cu companiile care furnizează informație în rețelelel sociale, ca să informăm despre deciziile luate, despre proiectele care sunt, despre corespondența pe care o avem, despre sugestiile oamenilor, despre necesitățile oamenilor, tot ceea ce se numește proces electoral.”

Europa Liberă: În stânga Nistrului rămâne același număr de secții de votare?

Dorin Cimil: „Nu am decis încă câte secții de votare vor fi în stânga Nistrului, există o procedură legală în acest sens.”

Europa Liberă: De ce?

Dorin Cimil: „Pe motiv că avem informații de la Biroul cu diaspora, avem nevoie de informații de confirmare a disponibilității localurilor, avem nevoie de informații despre căile de acces posibile care sunt funcționale, avem nevoie de informații de la Comisia Unificată de Control despre starea generală în regiunea dată. Toate aceste informații urmează să fie transmise către CEC. Avem deja creată și o comisie interinstituțională unde aceste lucruri se discută. Ca urmare a discuțiilor respective, venim cu un proiect de hotărâre pe marginea numărului și a locurilor secțiilor de votare din stânga Nistrului.”

Nu am decis încă câte secții de votare vor fi în stânga Nistrului...

Europa Liberă: Dar agitație electorală poate fi făcută în regiunea transnistreană?

Dorin Cimil: „Cu părere de rău, doar pe rețelele de socializare.”

Europa Liberă: Și asta e unica modalitate ca să poată politicianul convinge alegătorul?

Dorin Cimil: „Nu știu dacă e suficientă, dar este reieșind din realitatea la zi.”

Europa Liberă: Ce nu vă doriți să se întâmple în această campanie electorală?

Dorin Cimil: „Mai bine să spun ceea ce îmi doresc să se întâmple. Îmi doresc să se maturizeze conștiința politică a concurenților electorali, îmi doresc să se formeze un climat bun între CEC și organele statului, între CEC și potențialii concurenți electorali. Numai în aceste condiții se va asigura un proces electoral corect și un proces electoral transparent.”

Europa Liberă: În afara pandemiei, procesul electoral este supravegheat de observatorii internaționali. Acum, dacă e încă e în desfășurare această criză pandemică, ce se întâmplă cu observatorii internaționali?

Dorin Cimil: „Deja am lansat solicitări de a participa. Încă nu avem confirmări, dar suntem siguri că cei mai bine cotați observatori, național și internațional, vor fi prezenți pentru alegerile parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Ne amintim, la prezidențiale, nici cei de la APCE nu au dat curs invitației.

Dorin Cimil: „Da, noi cunoaștem situația, dar noi deja am făcut invitația de participare și așteptăm confirmarea.”

Europa Liberă: Ce sfat aveți pentru alegători?

Dorin Cimil: „Vreau să vin cu îndemnul să se informeze, să fie atenți la ce consumă, ca și informație, din spațiul public, să vină mai des cu analiza informației care se află pe site-ul CEC, să se documenteze și să fie cetățeni demni și activi în toate procesele electorale.”

Europa Liberă: În ce condiții un concurent electoral poate fi exclus din cursă?

Dorin Cimil: „Avem prevederi legale în acest sens. Și cea mai drastică condiție este încălcarea regimului de finanțare. Dar avem și o practică negativă în sensul dat, mă refer la excluderea unui concurent electoral în 2014.”

Europa Liberă: Care a câștigat la CEDO procesul.

Dorin Cimil: „Da. Și care deja a avenit cu revizuirea hotărârii respective la Curtea Supremă de Justiție și este un proces destul de complicat.”

Europa Liberă: Ne referim la cazul lui Renato Usatîi.

Dorin Cimil: „Ne referim la cazul Patria și nu a lui Renato Usatîi, dacă e să fim corecți din punct de vedere juridic și deja acest partid Patria a format un bloc electoral care a fost înregistrat..”

Europa Liberă: Tot cu Partidul Nostru al lui Renato Usatîi.

Dorin Cimil: „Exact.”

XS
SM
MD
LG