Linkuri accesibilitate

Șeful delegației UE speră că, după anticipate, Moldova va avea cât mai curând un guvern care să continue agenda reformelor


Peter Michalko

Șeful delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a declarat că viitorul Parlament al Republicii Moldova „trebuie să fie credibil și să susțină un guvern care va implementa programul de reforme cerute și așteptate de cetățeni”, inclusiv reforma justiției.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Michalko a spus că cetățenii moldoveni vor decide asupra componenței viitorului Parlament, iar UE și alți parteneri ai Republicii Moldova speră că un nou guvern, care va continua implementarea Acordului de Asociere, va fi instalat după alegeri cât mai curând „ca să putem și noi cât mai mult să susținem Republica Moldova și cetățenii ei”.

Parlamentul actual a fost „produsul unui sistem electoral mixt”, criticat de instituții europene, iar riscurile asupra cărora acestea au indicat, „din păcate, s-au adeverit”, a spus șeful delegației UE: „riscul de a vedea interese particulare controlând unele elemente din Parlament”.

Peter Michalko a mai spus că Republica Moldova a beneficiat până acum din plin de avantajele Acordului de Asociere cu UE, dar potențialul acestuia rămâne încă „foarte mare”. Potrivit lui, actualmente, 70% din exporturile moldovene ajung pe piața UE, dar Chișinăul mai are de îndeplinit condițiile pentru exportul de produse de origine animalieră, ceea ce-i va deschide și mai multe posibilități de exporturi.

Oficialul european a menționat, între altele, că Acordul de Asociere s-a dovedit a fi salvator pentru economia Moldovei în perioada pandemiei, „a ajutat economia Republicii Moldova să poată să supraviețuiască, pentru că scăderea exporturilor care s-a văzut la general a fost mult mai mică în ceea ce privește exportul către Uniunea Europeană”.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG