Linkuri accesibilitate

Raport Promo-LEX: „încălcări semnificative” în organizarea campaniei electorale


Asociația Promo-LEX a semnalat, joi, „încălcări semnificative” în procesul de organizare și desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Într-un nou raport de monitorizare, cuprinzând perioada 26 mai– 8 iunie, cea mai mare organizație autohtonă de observatori electorali a numit printre încălcări utilizarea resurselor administrative, practicarea discursului urii și incitării, ascunderea cheltuielilor de campanie, oferirea de cadouri electorale. Utilizarea resurselor administrative și a simbolurilor de stat în scop electoral este semnalată de observatori în cazul mai multor concurenți, inclusiv a blocului comuniștilor și socialiștilor, dar și a partidului pro-prezidențial PAS. Promo-Lex a mai criticat Comisia Electorală Centrală pentru ignorarea „criteriilor legale prevăzute de Codul Electoral” la aprobarea unui număr sub așteptări al secțiilor de votare pentru alegătorii din diaspora, dar a unui număr sporit de secții pentru alegătorii din stânga Nistrului, cauzând „presiunilor sociale și politice” și contestații în justiție.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG