Linkuri accesibilitate

Bulgaria: peste 800 de secții de votare în străinătate pentru o diaspora estimată la circa 1,3 milioane


Pentru alegerile anticipate de la 11 iulie CEC bulgară a decis deschiderea unui număr record de peste 800 de secții în 68 de țări.

La începutul anului, diaspora bulgară era estimată la ca 1,3 milioane de oameni, deși se jonglează - ca și în cazul diasporei din R. Moldova - cu cifre între 900 de mii (surse oficiale) și peste 2 milioane. Populația Bulgariei este de ca 7 milioane, ceea ce înseamnă că unul din șapte bulgari este plecat peste hotare. În R. Moldova, unde diaspora este estimată la circa un milion, raportul este de unul din patru dar numărul secțiilor de votare peste hotare a fost limitat la 150 de CEC, după o lungă bătălie juridică, terminată la Curtea Supremă de Justiție.

Numai în țările membre ale Uniunii europene, pentru alegerile din Bulgaria vor fi deschise 483 de secții. De 4 ori a crescut numărul de secții în Marea Britanie și Irlanda de Nord.
Pentru prima dată vor fi deschise secții pe câteva insule elene și în Republica Dominicană. Numai Malaysia a refuzat să permită votul emigranților și turiștilor bulgari.

Bulgaria dublează secțiile de votare în diaspora
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00


Pe listele cu alegători în diasporă sunt înscriși 65 000 de cetățeni bulgari. Vor putea vota însă toți emigranții și turiștii bulgari care se prezintă la secția respectivă.
În secțiile cu un număr mai mare de alegători, ca la scrutinul de la 4 aprilie, se va vota cu mașină de vot. În acest scop au fost comandate 1637 astfel de mașini producătorului primului lot de peste 9400.

În secțiile cu un număr mai mic de alegători în alegerile precedente (în Bulgaria – până la 300) se va vota cu buletine. Sunt prevăzute peste 730 000 de buletine numai pentru diaspora. Secții suplimentare vor putea fi deschise în orașele străine unde au fost depuse cel puțin 40 de declarații de votare prin internet.
Comisia centrală electorală a publicat o hartă interactivă cu secțiile în străinătate cu sistem de navigare care va arata ruta cea mai comodă până la secția cea mai apropiată.
Partidul lui Boris Borisov GERB a atacat la Curtea Constituțională obligativitatea votului cu mașină în secții cu peste 300 de alegători, inclusiv în diaspora.
Noul cod electoral a fost votat în decurs de două zile în parlamentul dominat de partidele zise ale protestului anti-GERB. Prin generalizarea votului cu mașină s-a urmărit reducerea a.z. vot corporativ, a comerțului cu voturi, a fabricării de buletine nule care în ultimele alegeri pentru consilieri municipali au depășit 15%. A fost respins însă votul prin poșta și cel electronic de la distanță.
Noua coaliție „Patrioții uniți” a atacat la Curtea constituțională majorarea de la 35 la 122 a numărului de secții în Turcia.

XS
SM
MD
LG