S-a scremut muntele și a născut un șoarece. PSD a reușit să strângă semnăturile pe moțiunea de cenzură care ar urma să rupă cârma guvernării și să readucă speranța și bunăstarea pe strada socialismului-caviar a lui Marcel Ciolacu. Un premier care „trebuie trimis acolo unde-i e locul, în istorie”, după cum spune adjunctul lui Ciolacu la conducerea PSD, Sorin Grindeanu, el însuși un prim-ministru trimis în istorie unde totuși „nu-și găsește locul.”
Moțiunea va fi discutată săptămâna ce vine. Liderii PNL promit că parlamentarii partidului vor participa la dezbateri însă nu vor vota. Nu vor să gireze moțiunea, zic ei. Sau poate se tem că sunt și în partid unii care l-ar vrea dat afară pe Florin Cîțu. Mai ales acum, când s-au încins spiritele în campania electorală internă pentru șefia PNL și o demitere a da bine în palmaresul contracandidatului. Pare însă sigur că o va vota AUR care acum, în preajma alegerilor din R. Moldova, e mare amatoare de publicitate gratuită și vrea să demonstreze că face ce vrea cu microfonul Parlamentului României, de pildă să-l transforme în megafon pentru urechea electoratului din Chișinău.
Titlul moțiunii se vrea o înțepătură fină la adresa „României educate” a lui Klaus Iohannis: „România eșuată. Recordul fantastic al Guvernului Cîțu.” Este un bilanț al guvernării Cîțu văzut de pe partea întunecată a Lunii: scumpiri, sărăcie, lăcomie, șomaj, faliment, corupție, minciuni, abuz de putere, împrumuturi record la dobânzi record, bani direcționați și deturnați politic, greșeli și improvizații, fals și uz de fals... Stilul este pompos, căutat, interjecțional și bombastic, dacă vă întrebați unde a dispărut retorica senzaționalistă a „Misterelor Bucureștilor”. Alt „bun cultural căzut”. Totul le miroase celor de la PSD. Chiar și banii. Le tremură pixul de poftă când vorbesc despre cheltuielile făcute fără cap în vreme de pandemie, despre investiții amatoristice, despre corupție. Un fel de a spune că ei ar fi făcut totul mult mai bine, că au experiență. Sunt vechi în politică, au experiență și s-au perfecționat greșind. Oricum, oamenii noi de la guvernare greșesc mai des și mai tragic. „România are o singură soluție: să plecați! Ați făcut prea mult rău țării într-un timp record!” se lamentează autorii moțiunii, căinând parcă mai mult timpul record, decât răul. „România este o țară eșuată, cu economie eșuată, cu învățământ eșuat, cu un sistem de educație eșuat, cu o agricultură eșuată!” cu atât de multe majusculă că nu mai încăpea altceva pe pagină. Pare o descriere a guvernărilor PSD.
Moțiunea e, de fapt, o sinteză a guvernării Cîțu chiar în zilele în care prim-ministrul însuși își face un bilanț festivism la șase luni de guvernare. Dacă am amesteca bilanțul negru al PSD cu cel luminos pe care și-l face Cîțu am obține unul de un cenușiu atomic.
Dar cine-l poate opri pe Florin Cîțu să urce pe gardul guvernului la fiecare lună de guvernare să spună că, dacă nu cântă el, Soarele nu știe când să răsară? Este și ocazia să arate cine e masculul alfa în partid, un ritual prenupțial înaintea congresului care va avea loc în septembrie. Deja i-a dat palme lui Ludovic Orban cu mănușa afirmând că, de vreme ce a putut guverna într-o perioadă atât de grea, de ce i-ar fi greu să conducă și partidul? Pretinde că aduce oameni noi, spre deosebire de Ludovic Orban, care e de treizeci de ani bugetar politic. Însă în pânzele prim-ministrului Cîțu suflă aproape numai plămâni intoxicați de fumuri și noxe: Emil Boc, eternul UTC-ist, și el un prim-ministru care „nu-și găsește locul în istorie”, petul preferat al lui Traian Băsescu, Raluca Turcan, unul dintre sabotorii PNL în 2007, când PD-ul lui Boc făcea presiuni de fuziune cu PNL, Alina Gorghiu, cândva preferata lui Iohannis la șefia partidului, și mulți alții, mai toți din fostul PDL, semn că, după operație, membrul transplantat vrea să-și ducă viața proprie.
O echipă de strigoi politici care îl face pe Ludovic Orban să râdă. Cam pițigăiat, e drept. „Dacă se uită cineva la cei patru ani în care am condus PNL, parcă chiar am adus un suflu nou,” se laudă șeful Camerei Deputaților. Să se uite la listele de primari, de aleși locali, de membri. Ce mai, vechiul Orban susține că a adus primăvara în partid. Este un om modern, s-a adaptat mereu, a încercat să vadă și să se miște „în sensul în care se mișcă și societatea”, adică chiar dacă îmbătrânit la masă, este el însuși un om nou. Nu e mai puțin adevărat, spune el, că se bizuie și pe experiență. Adică n-ar fi putut miza pe oamenii noi, dacă nu ar fi avut experiență. O logică circulară care, cine știe? poate fi genul de discurs care va lua mințile votanților din partid.
Amândoi, și Cîțu, și Orban, spun vorbe pe care probabil că le vor regreta, producând daune biografice și comoții în partid, dar și acesta este un semn de sinceritate, că lupta nu e trucată și că fiecare vrea să câștige, indiferent de sângele vărsat. Indirect și parcă fără vrere, și fostul secretar general al guvernului, Antonel Tănase, ridiculizează noutatea echipei de stafii politice care-l flanchează pe Florin Cîțu. „Dacă aș fi în locul lui (Cîțu, n.n.) , m-aș delimita pe cât posibil de oameni care acum 1 lună voiau să-i care plasele lui Ludovic Orban pentru puțină atenție,” scrie Tănase într-o notă social media. Acest avertisment arată, de fapt, și cum funcționează lucrurile în partid, cel puțin în zona în care luminile politice sunt asaltate de tot soiul de molii cărătoare de sacoșe.
Chiar dacă confruntarea dintre cele două tabere a înroșit aleile din cochetul parc al sediului central, cei doi susțin că, indiferent de rezultatul congresului, viața bună va merge înainte pentru amândoi competitorii. În ciuda atacurilor, ei pretind că au o relație bună și de lungă durată. Nu va demisiona nimeni de la guvern sau de la Parlament, dacă va pierde competiția din partid. Cu toate acestea, dincolo de măștile chirurgicale, zâmbetele sunt, de fapt, rictusuri. Se schimbă tot mai des peste gardul palatelor critici și vorbe înfierbântate. Guvernul e nemulțumit de încetineala cu care se mișcă Parlamentul: măsurile reformiste nu sunt adoptate suficient de repede. Care or fi acelea? În afara ordonanțelor de urgență care scurtcircuitează periodic și anticonstituțional adoptarea măsurilor importante? Florin Cîțu explica într-o intervenție televizată: „Sunt mai multe legi care s-au blocat în Parlament: desființarea SIIJ, abrogarea interzicerii investițiilor străine în companiile cu capital românesc, alocațiile la fel. Nu putem să zicem asta e decizia Guvernului și să rămână prin Parlament.” El amenință că va face reformă prin ordonanțe. Îl secondează adjunctul său, Dan Barna, care dă vina însă pe cutiile de viteză ale partenerilor din coaliția guvernamentală: Am venit la guvernare să facem lucrurile repede și bine, dar avem dificultăți cu partenerii, mai lenți. În parlament lucrurile nu merg cum trebuie pentru că reforma este „un element de campanie internă în partidele de coaliţie.” Și adaugă o altă înțepătură, că poate pe primele nu le-au priceput partenerii: Coaliţia are un program de guvernare, dar implementarea lui e mai lentă decât noi ne-o dorim.
Așadar, defecțiunea este în parlament, dar în grupurile parlamentare cu care partidul lui Barna e partener la guvernare. Ca mică digresiune, a propos de „elementul de campanie internă în partidele de coaliţie”: Dan Barna însuși este în competiție de imagine pentru a câștiga alegerile în partid și se știe ce prăpăstii spun concurentele la competițiile de frumusețe, când sunt întrebate cum pot salva lumea. Chiar și așa, lupta pe președinția recent fuzionatului USRPLUS a început discret, de la firul ierbii, dar cu atâta intensitate că riscă să usuce tot. Au avut loc alegeri interne la nivel de filială, până la sfârșitul lunii se vor încheia și cele la nivel de jude și urmează alegerea conducerii centrale la congresul de la începutul lui octombrie. Dan Barna a afirmat că Dacian Cioloș i-ar fi propus ca niciunul dintre ei să nu candideze la șefia partidului. Barna l-a respins cu grație. El spune că și-a dedicat ani buni acestui proiect politic și că vrea ca partidul să aibă pe masă toate opțiunile. Ne mirăm că, după ce a fost acuzat că stă degeaba în guvern, se face acum că lucrează în concertul de laude al influencerilor și prietenilor din partid?
De partea cealaltă, guvernul este criticat pentru pompierism și gafe. Se vorbește despre o remaniere pe care Cîțu o neagă, lipsit de convingere și supărat pe cei care-i strică fengshuiul din campania de alegeri internă. Dacă toate au mers bine, lumea s-a vaccinat la timp, proiectele europene merg din succese în succese, prețurile sunt de invidiat, la fel și creșterea economică după cum spune bilanțul prim-ministrului, de ce ar mai fi nevoie de remaniere? Mai ales că posibilele schimbări despre care se vorbește în târg ar putea strica relația și-așa proastă cu aliații guvernamentali. E nevoie de remaniere cât e de moțiunea de cenzură!
În fapt, Florin Cîțu, ca și Ludovic Orban, vor cireașa de pe tortul politic: buzduganul prezidențial al lui Klaus Iohannis, după ce acesta se va duce la pensie sau la sinecura euro-atlantică pregătită pentru el. Orban consideră că-l recomandă experiența preistorică și prietenia cu Dinu Patriciu, anii de lipit afișe, chermezele de la Școala de vară PNL, chitara și versurile la My Way (pe care mi l-a cântat acum vreo 20 de ani, când am fost să-i iau interviu la primărie) și, deocamdată, locul în fruntea partidului. De partea cealaltă, Cîțu crede că e apt pentru Cotroceni pentru că e om nou, s-a bătut cu pandemia, a făcut să crească puterea de cumpărare (probabil a clienților) și economia și, cel mai important, are cheile seifului în care vor intra cândva miliardele europene venite prin Planul de reziliență.
Ceva în legătură cu oamenii noi în PNL este adevărat. Față de adversarul lui, Florin Cîțu este un nou-sosit în politică. Dar noviciatul nu este neapărat un lucru bun. Ca om politic singura amintire de neuitat este din martie trecut când, deși propus ca premier de Iohannis, alerga prin parlament să tragă de timp că la Cotroceni și la partid nu se știa care-s mai urgente: alegerile anticipate sau măsurile antipandemice? Cîțu vine cu ambiții și pretenții de om nou și nepătat de mlaștina politică, tulburând liniștea membrilor cu vechime pe carnetul de partid care cred că totul curge de la sine. Mai mult, pe acești membri îi nemulțumește și prezența în flancuri a trădătorilor din PDL care se prezintă azi cu tupeu drept oameni noi.
Încă nu au început marile manevre propagandistice pentru alegerile de peste trei ani
Nu că ar conta. La urma-urmei cine mai crede că în România există partide cu doctrine clar definite, cu principii și cu programe de viitor? În luptele pentru controlul partidelor nu e vorba despre o mare ciocnire doctrinară, ci de o bătaie cu tort între mai multe clanuri care ascund în frișcă pietre și în șampanie - cioburi. Electoratul ar trebui să creadă că toate aceste schimbări de garnituri contează. Între timp, răspunderea pentru mult-amânatele reforme, cele pentru care, cândva, oamenii ieșeau în stradă, e pasată de la unii la alții, în funcție de „elementul de campanie internă în partidele de coaliţie”. Și încă nu au început marile manevre propagandistice pentru alegerile de peste trei ani.
La aniversarea PNL de luna trecută, când se sărbătoreau 146 de ani de la înființarea partidului și memoria Brătienilor, Florin Cîțu a lipsit deși fusese invitat. Toată lumea spunea că din cauza neînțelegerilor cu Ludovic Orban. Acesta l-a motivat, spunând că lucrează din greu la Planul de reziliență. Cîțu nu avea de ce veni la o adunare care părea mai puțin dedicată Brătienilor, și mai mult campaniei interne a lui Orban. Și-apoi el este un om nou. Aniversarea a avut de-a lungul anilor ceva omagial și vibrant, între recunoștință și sentimentul vinovăției față de incapacitatea de a recupera spiritul și voința acelor oameni politici, mulți sacrificați în ocnele comuniste. Însă istoria și evocarea ei au devenit un teren periculos. Unii consideră că memoria istorică este o formă de conservatorism și înapoiere. Trebuie mai puțin trecut, mai mult prezent și viitor, recomandă oamenii noi. Prea multă atenție dată trecutului ne poate trage înapoi.
De altfel, în afară de tot mai puținii supraviețuitori (Dinu Zamfirescu a fost de față), nu a mai rămas mare lucru din acel spirit istoric. A trecut perioada în care, după Revoluție, PNL era numit cu venerație „partid istoric”, când ce strica prin dezorganizare și lipsă de busolă doctrinară, compensa prin respect, eleganță și senioritate. Au dispărut manierele, parolismul și limba română vorbită la superlativ. Au dispărut Radu Câmpeanu, Vintilă Brătianu, Dan Lăzărescu, Alexandru Paleologu. Nu se mai poartă costume la două rânduri, cravată, pălării fedora și baston cu cap de argint. Vremea seniorilor a trecut. A venit vremea oamenilor noi.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.
