13.266 de victima evreieşti dupǎ începerea pogromului la data de 28 iunie 1941.
Regretatul istoric, Jean Ancel, poate cel mai bun cunoscǎtor al detaliilor despre Holocaustul din România, a ajuns la concluzia cǎ în timpul Pogromului de la Iaşi au murit 13.266 de evrei.
Pogromul a fost declanşat la o sǎptǎmânǎ dupǎ ce Germania nazistǎ şi România antonescianǎ au început invazia Uniunii Sovietice. În propaganda din România s-a vorbit despre un rǎzboi sfânt contra iudeo-bolşevismului, în cea germanǎ despre un rǎzboi de salvare şi întregire a Europei – adicǎ pentru supremaţia rasei superioare, ariene, şi eliminarea aşa-numitelor rase inferioare.
În România, presa centralǎ şi cea din provincie a întîmpinat rǎzboiul cu o avalanşǎ de articole elogioase, pline de clişee propagandistice, informaţii false şi injurii la adresa evreilor, descrişi ca agenţi ai bolşevismului. Rǎzboiul era înfǎţişat ca o prevenire a unui atac pus la cale de „regimul iudeo-bolşevic al lui Stalin”.
În aceastǎ atmosferǎ încinsǎ, Ion Antonescu, serviciile secrete, armata şi poliţia au pregǎtit un scenariu cu scopul de a justifica acţiunile anti-evreieşti planificate. Momentul potrivit a sosit odatǎ cu bombardarea oraşului Iaşi de cǎtre sovietici.
Pogromul a fost declanşat pe 28 iunie 1941. Peste 3.000 de evrei au fost adunaţi în curtea chesturii poliţiei. S-a deschis focul asupra lor. Acţiunea s-a extins: au fost jefuite casele evreilor de cǎtre persoane pregǎtite dinainte, dar şi de cǎtre cei care au profitat de împrejurarea favorabilǎ creatǎ de cǎtre autoritǎţi. A urmat acţiunea de transportare a evreilor în vagoane pregǎtite pentru deportare. În aceste trenuri ale morţii care s-au deplasat timp de 6 zile în direcţia Cǎlǎraşi şi Podu Iloaia au murit în jur de 3.000 oamenii din cauza asfixierii, lipsei de apǎ şi hranei.
Presa din provincie, ne referim aici numai la publicaţii din Timişoara şi Arad, nu a relatat nimic despre cele întîmplate la Iaşi. Abia dupǎ ce, la 1 iulie, în Monitorul oficial a apǎrut un comunicat, presa a preluat textul sau a extras de acolo informaţia care, bineînţeles, a denaturat întîmplǎrile. Astfel, ziarul nazist german din România, „Südostdeutsche Tageszeitung” (ediţia pentru Banat, din data de 1 iulie, apǎrut la Timişoara) a publicat un articol intitulat: „Evreii şi bolşevicii din Iaşi au tras asupra militarilor români şi germani”. Din subtitlu cititorii aflǎ cǎ 500 de evrei au fost executaţi pe loc. Numǎrul indicat este preluat din comunicatul oficial. Reacţia autoritǎţilor este descrisǎ ca o replicǎ la acţiuni „teroriste iudeo-bolşevice”. În acest articol se mai precizeazǎ cǎ populaţia ţǎrii este chematǎ sǎ semnaleze autoritǎţilor „prezenţa agenţilor bolşevici”. Cei care nu-i denunţǎ, se spune mai departe, sînt pasibili de pedeapsǎ, fiind consideraţi complici.
Sub titlul „500 de evrei din Iaşi au fost executaţi”, ziarul „Dacia” din Timişoara, din 3 iulie, susţine teza oficalǎ potrivit cǎreia cei împuşcaţi au tras „focuri de armǎ din case asupra soldaţilor germani şi români”. În acest articol se precizeazǎ, de asemenea, cǎ „populaţia are datoria de a divulga imediat autoritǎţilor locale pe toţi cei suspecţi şi strǎinii, apǎruţi, de curînd, în localitate. Cine nu divulgǎ la timp pe aceşti turburǎtori ai ordinei şi siguranţei vor fi executaţi împreunǎ cu toatǎ familia.”
Tot pe data de 3 iulie aminteşte şi ziarul „Arader Zeitung” despre cele întîmplate, fǎcînd o sintezǎ „originalǎ” a comunicatului, publicatǎ sub titlul: „Agitatori ruşi au fost paraşutaţi pe teritoriul românesc”. Nu lipseşte nici de aici pseudo-informaţia despre execuţia celor 500.
Despre atrocitǎţile comise între 28 şi 30 iunie, niciun cuvînt. În schimb, ziarele amintite sînt împînzite de articole antisemite, de articole belicoase şi de articole elogioase la adresa lui Hitler şi Antonescu, dar şi cu material publicitar pentru filme de propagandǎ nazistǎ: „Jud Süss” (Evreul Süss), „Die Rothschilds” (Familia Rothschild), „Norocul vine peste noapte” şi producţia româneascǎ, chipurile informativǎ, „Jurnalul de rǎzboi nr. 1”.
Propaganda şi cultul personalitǎţii lui Antonescu şi Hitler
Din publicistica acelor zile este de reţinut editorialul lui Nicolae Ilieşiu din ziarul „Dacia”, din 4 iulie 1941, în care autorul susţine cǎ acum „Cultura europeanǎ se aflǎ la o grea rǎspîntie”. Sub titlul „O nouǎ cruciadǎ”, autorul foloseşte în acest articol din ziarul care a apǎrut sub „egida Astrei Bǎnǎţene” toate clişeele propagandei antisemite care sub diverse forme au fost rǎspîndite de-a lungul deceniilor în presa naţionalistǎ românǎ şi germanǎ:
„O astfel de cloacă a răspândit miresmele otrǎvitoare ale unei rase jidoveşti inferioare timp de 24 de ani asupra culturii europene. / I-a sosit timpul de-a dispare. Contra acestui cuib de infecţie s-a pornit o nouǎ cruciadǎ în asentimentul şi în participarea întregei lumi civilizate europene. / Şi acum, ca şi cu secole în urmǎ, în fruntea cruciadei e poporul german, sub conducerea marelui Führer, şi cel român sub conducerea providenţialului general I. Antonescu. Frăţia de arme germano- românǎ salveazǎ din nou Europa de pericolul anarhiei. / Prin distrugerea bolşevismului rusesc va dispare din lume cuibul care alimenteazǎ anarhia şi desordinea. Iatǎ pentruce în aceastǎ sfântǎ cruciadǎ, iau parte toate popoarele Europei. Spania pregǎteşte un corp de voluntari falangişti, Suedia recruteazǎ tineri cari de bunǎ voie vor lupta contra bolşevicilor, armata slovacǎ a trecut frontiera pentru a lupta alǎturi de armata Reichului, ţǎrile baltice scǎpate de tirania ruseascǎ, îşi trimit fiii la sfânta cruciadǎ, emigranţii ruşi se constituie în detaşamente de voluntari. Iar Italia, – care a sângerat în lupta contra bolşevismului şi a înscris pagini de glorie dǎrâmând hidra masonicǎ în luptele din Spania – va lua parte activǎ contra teroarei bolşevice. / E un rǎzboi sfânt, o cruciadǎ la care iau parte aproape toate popoarele creştine din Europa. / Suntem mândri, cǎ armata românǎ şi poporul român, şi acum caşi altǎdatǎ îşi are rol principal întru apǎrarea culturii europene contra distrugǎtorilor de neam, credinţǎ şi familie.”
În acelaşi numǎr din 4 iulie, ziarul „Dacia” mai publicǎ un anunţ - cu o trimitere indirectǎ la cele întîmplate la Iaşi – din care cititorii aflǎ cǎ „pentru fiecare ostaş român sau german”, „agresat mişeleşte” vor fi „executaţi 50 iudeo-comunişti”.
Despre Pogrom dupǎ 23 august 1944 şi în timpul comunismului
Dacǎ imediat dupǎ rǎzboi s-a mai vorbit despre Pogromul de la Iaşi, în perioada comunistǎ evenimentele au fost bagatelizate şi puse pe seama militarilor germani, lansîndu-se teza cǎ România ar fi fost o ţarǎ ocupatǎ şi nu aliata fidelǎ a Germaniei naziste.
Efortului de a disculpa guvernul şi românii implicaţi de rǎspunderea pentru crimele comise în timpul Pogromului de la Iaşi, a arǎtat Jean Ancel într-un studiu, s-a alǎturat şi liderul ţǎrǎniştilor, Iuliu Maniu. El a adresat un memoriu ambasadorului SUA, iar acesta scrie într-un raport, „...dl. Maniu afirmǎ cǎ germanii provoacǎ dezordini antisemite pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ţelurile lor de cucerire şi subjugare a vieţii economice româneşti”.
(cf. Jean Ancel, „Responsabilitatea autoritǎţilor statului pentru înscenarea, pregǎtirea şi executarea Pogromului de la Iaşi şi stabilirea numǎrului victimelor”, în: Pogromul de la Iaşi. 28-30 iunie 1941: prologul Holocaustului din România, ediţie îngrijitǎ de George Voicu, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Editura Polirom, Iaşi 2006, pp.43-61, aici p. 59.)
Într-o publicaţie din 1978 se vorbeşte despre 3 223 de victime – deci despre un numǎr mai mic decât a indicat pânǎ şi Antonescu în timpul procesului sǎu. Fostul dictator fascist a admis atunci cǎ au fost ucise în jur de 8000 de persoane. (Detalii în volumul citat: Pogromul de la Iaşi. 28-30 iunie 1941: prologul Holocaustului din România, pp. 183-184.)
Semnificativǎ pentru perspectiva istoricǎ naţionalist-comunistǎ, obligatorie pentru interpretarea pogromului, a fost cuvîntarea lui Ceauşescu din 9 mai 1975, ţinutǎ cu prilejul „împlinirii a 30 de ani de la victoria asupra fascismului si a 98 de ani de la cucerirea independenţei de stat a României”. Atunci Ceauşescu a lansat nişte aserţiuni, pe care nimeni nu a îndrǎznit sǎ le demonteze. Fǎrǎ a aminti cǎ victimele au fost evrei, Ceauşescu a susţinut cǎ la Iaşi „au fost asasinate peste 2000 de persoane”:
„Imediat dupǎ declanşarea rǎzboiului antisovietic, a fost organizat un adevǎrat pogrom împotriva forţelor antifasciste, în cursul cǎruia au fost asasinate peste 2.000 de persoane. În anul 1943, în ghetourile şi lagǎrele create pe teritoriul sovietic vremelnic ocupat au fost internaţi circa 50.000 de cetǎţeni ai ţǎrii noastre. Într-unul din acestea, la Rîbniţa, hitleriştii au masacrat, în martie 1944, 52 de comunişti şi antifascişti români. În perioada ocupaţiei horthisto-hitleriste, aproape 170.000 de cetǎţeni din Ardealul de nord au fost trimişi la muncǎ forţatǎ în Germania sau în lagǎre de concentrare, iar dintre aceştia peste 100.000 au fost ucişi.” (cf. „Cuvîntarea la adunarea festivǎ din capitalǎ cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la victoria asupra fascismului si a 98 de ani de la cucerirea independenţei de stat a României, 9 mai 1975”, în: Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 11 – noiembrie 1974 - septembrie 1975, Editura politicǎ, Bucureşti, 1975, pp. 561-593, aici p. 570).
