Vladislav Gribincea: Reformele încep de la justiție
PAS va avea 63 de mandate în parlamentul cu 101 locuri. Partidul proprezidențial a declarat ca prioritate absolută combaterea corupției și reformarea justiției. E cea mai complicată reformă posibilă. Nu este greu să dai afară judecătorii și procurorii. Provocarea adevărată este să îi faci pe noii judecători și procurori să acționeze independent, profesionist și onest. 4 ani cel mai probabil nu va fi suficient pentru această schimbare, sugerează Vladislav Gribincea care este Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova din anul 2010 .