Sunt o serie de întrebări pe care ziariștii le-au tot pus politicienilor, de mai multe decenii încoace, și la care aceștia din urmă, deși ar trebui să fie avertizați, nu găsesc răspuns. Cât costă un bilet de metrou, cât costă o pâine, cât costă un kilogram de zahăr – iată câteva din „capcanele” întinse de jurnaliști și cărora politicienii le cad, cu regularitate, victime.
În 1974, președintele Valéry Giscard d’Estaing a fost întrebat cât costă biletul de metrou și, bineînțeles, nu știa. În 2012, Nathalie Kosciusko-Morizot, care tocmai își terminase mandatul de ministru al … Transporturilor, a fost întrebată același lucru: a răspuns „4 euro” deși biletul costa atunci 1,70 euro. Politicienii de dreapta par, în Franța cel puțin, mai vulnerabili la acest capitol, de unde impresia că nu se interesează de nevoile cotidiene ale cetățeanului. Jean-François Copé n-a știut prețul unui croissant iar Christian Estrosi nu a fost în stare să spună ce valoare are timbrul cu care expediezi o scrisoare simplă. Dar dreapta nu are câtuși de puțin monopolul ignoranței în ce privește cheltuielile zilnice: socialistul Lionel Jospin, fost prim-ministru, nu știa nici el prețul tradiționalei baghete franțuzești.
Ar mai trebui amintit un episod despre care s-a vorbit mult la acea vreme, și anume vizita președintelui Jacques Chirac la noua mare Bibliotecă Națională din Paris când, urmărind ce face un cititor aflat în fața calculatorului și spunându-i-se că acesta lucrează ajutându-se cu „la souris” („mouse”, în franțuzește), președintele a întrebat: „La souris ? Qu’est-ce que l’on appelle la souris ?” („Ce este la souris ?”), arătând că nu e deloc familiarizat cu tehnicile noi. E drept însă că, ulterior, Chirac a făcut din informatizare o prioritate majoră.
Că premierul Florin Cîțu n-a știut cât costă o pâine e destul de grav într-o țară ca a noastră, în care foarte multe familii abia izbutesc să-și asigure coșul zilnic. Dar răspunsul lui Cîțu a fost aiuritor: „Nu știu cât costă fiindcă eu nu mănânc pâine”. Situația s-a repetat cumva cu noul ministru de finanțe, Vâlceanu, care a fost întrebat cât este salariul minim, a dat un răspuns greșit, ziarista i-a comunicat cifra reală la care ministrul a găsit de cuviință să nege evidența, spunând că e imposibil ca salariul minim să aibă acel cuantum. Asta te duce cu gândul la un celebru banc de pe vremuri, cu ardeleanul care vizitează o menajerie, se oprește în fața unei girafe, o contemplă îndelung, după care exclamă: „Așa ceva nu există !”
Dincolo de ignoranță, răspunsurile domnilor Cîțu și Vâlceanu denotă un deficit de inteligență. Ceea ce mi se pare și grav și îngrijorător.
