Poliția britanică a confirmat că au fost aduse acuzații împotriva unei terțe persoane în legătură cu ancheta în desfășurare asupra atacului cu agentul Noviciok asupra lui Serghei Skripal, fostul agent rus dublu care a fost otrăvit în 2018. Scotland Yard a anunțat astăzi că s-au adunat suficiente dovezi împotriva celui cunoscut sub numele de Serghei Fedotov pentru a-l acuza de conspirație pentru a comite crimă, tentativă de crimă, deținerea și utilizarea unei arme chimice și provocarea de vătămări corporale grave. „Anchetele poliției au descoperit dovezi care să arate că Serghei Fedotov este un nume fals folosit de Denis Sergheev și că el este membru al serviciului de informații militare rus, GRU”, se spune într-un comunicat al poliției. Skripal și fiica sa Yulia au fost otrăviți în martie 2018 cu un agent toxic paralizant de tip Noviciok, folosit de Rusia. Cei doi, care au fost găsiți inconștienți în orașul britanic Salisbury, au supraviețuit atacului. Marea Britanie a acuzat deja alți doi ofițeri GRU - care au călătorit în Marea Britanie sub numele de Ruslan Boșirov și Aleksandr Petrov - că au efectuat atacul. Site-ul de anchetă Bellingcat l- a identificat ulterior pe Boșirov ca fiind Anatoly Chepiga și pe Petrov ca Alexander Mișkin, ambii ofițeri GRU. GRU - al cărui nume oficial este Direcția principală a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse - nu este o entitate nouă. A existat de zeci de ani, funcționând mai întâi în paralel cu KGB și apoi, după destrămarea URSS , cu agențiile care au succedat KGBului : Serviciul Federal de Securitate și Serviciul de Informații Externe.