Linkuri accesibilitate

Presa despre Abdulrazak Gurnah și surpriza Nobelului pentru literatură acordat unui cvasi-necunoscut


Abdulrazak Gurnah în cursul său de literatură de la universitatea din Kent.
Abdulrazak Gurnah în cursul său de literatură de la universitatea din Kent.

Știrea în sine a făcut încă de ieri turul planetei: premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit așadar scriitorului african, originar din Tanzania, foarte puțin cunoscut, Abdulrazak Gurnah. Le Monde, în Franța, precizează (liniștitor pentru mulți dintre noi) că până și o serie de mari editori nici nu auziseră măcar vreodată numele acestuia.

În Anglia, The Guardian nu îl dădea ieri printre favoriți, încă joi dimineața, și miza mai degrabă pe franțuzoaica Annie Ernaux. Acesteia, cum o amintește în Rusia Moskovski Komsomoleț, site-urile de pariuri îi atribuiseră șanse extrem de ridicate: 8 la 1.

Tot The Guardian amintea ieri că în întreaga istorie a premiului Nobel pentru literatură, doar cinci africani l-au primit până anul acesta: Wole Soyinka, Naguib Mahfouz, Nadine Gordimer, JM Coetzee și Doris Lessing. Cu excepția lui Wole Soyinka, aceia au fost însă cu toții albi, sau, în cazul lui Naguib Mahfouz (despre care am mai scris aici), egiptean. (El Mundo, în Spania, îl adaugă însă la lista laureaților africani și pe Albert Camus, născut și crescut în Algeria franceză.)

O surpriză fusese și anul trecut poetesa americană Louise Glück. Și ea, notează în Franța Libération, rămâne la fel de necunoscută în Europa pe cât este (încă) Abdulrazak Gurnah. În Franța, o remarcă Le Figaro, nici una din cărțile lui Gurnah nu e disponibilă în librării.

Nu există „listă scurtă” pentru Nobel

Le Figaro scrie de asemenea: „Ca în fiecare an, Academia suedeză se joacă cu nervii cititorilor. Cum o listă oficială nu e stabilită niciodată, zvonurile alimentează site-urile de pariuri online. Până în ultimul moment, s-a tot spus că printre marii favoriți se numără japonezul Haruki Murakami, canadiana Anne Carson, rusoaica Ludmila Ulițkaia, sau franțuzoaica Annie Ernaux. Dar academicienii au făcut după capul lor și, departe de orice pronostic, au ales un tanzanian.”

Contrar legendei, nu există așadar o „listă scurtă” pentru Nobel. Iar “nominalizările” sunt făcute cel mai adesea de instituții din țara de origine a scriitorului, ele nu reprezintă o selecție a Academiei suedeze.

Gurnah este „un necunoscut și pe internet, constată El Pais, în Spania, care remarcă faptul că pagina Wikipedia a laureatului avea ieri doar scurte variante în șapte limbi (între timp s-au făcut 42 în această dimineață), printre care nu figurau nici franceza și nici spaniola.

De la Wole Soyinka in 1986 încoace, Gurnah este primul african de culoare care primește premiul, și primul om de culoare de la americana Toni Morrison în 1993 încoace.

De altfel, deși premiul a fost acordat cu totul de 118 ori, doar 16 femei l-au primit până acum, șapte din acestea din 2000 încoace. In 2019, Academia suedeză se angajase să facă premiul mai puțin “masculin” și “eurocentric”, dar în anul următor tot doi europeni l-au primit, austriacul Peter Handke și poloneza Olga Tokarczuk.

Cine este Abdulrazak Gurnah

Aflăm din presă, care a căutat febril toate acestea, că el crescut pe insula Zanzibar și a fugit de persecuție, ajungând în Anglia ca student în anii 1960. A publicat 10 romane, care tratează în special tema colonialismului, a identității și a diferențelor culturale. Scrie în engleză, deși limba sa maternă este swahili.

Premiul e însoțit de un cec de 8 milioane de coroane suedeze, ceea ce înseamnă 740.000 euro. La Stampa precizează că din pricina pandemiei ceremonia decernării se va ține prin video, de la distanță.

Cum o rezumă La Repubblica, în Italia, prima declarație publică a autorului a autorului a fost să ceară europenilor să primească refugiați. El însuși, fost refugiat în Anglia, a devenit profesor de literatură la universitatea din Kent (cf. foto).

Something „fishy

La capitolul politic, la Londra, The Times scrie că Emmanuel Macron și-a pierdut răbdarea cu Boris Johnson în chestiunea dreptului francezilor de a pescui în Canalul Mânecii. Franța a anunțat așadar că e gata să-și blocheze portul Calais, făcându-l inaccesibil englezilor, și să taie furnizările de energie către micile insule britanice în apele cărora navele franceze încearcă fără succes să pescuiască, dacă Londra va continua să le refuze acest drept.

Financial Times, la rândul său, scrie despre cum Brexitul a înrăutățit relațiile dintre cele două țări, lăsând un gust amar de ambele părți ale Canalului. În completare, The Daily Telegraph identifică cele trei riscuri majore care ar putea de acum să-l împingă pe Boris Johnson spre un dezastru politic.

The New Statesman analizează de asemenea toate riscurile care îl așteaptă pe Boris Johnson în perspectiva unei ierni dificile, care se anunță plină de penurii de tot felul, de la benzină la produse proaspete pe rafturile magazinelor, totul pe fundalul unor creșteri vertiginoase ale prețurilor.

O criză serioasă, cu iz, la rândul ei, foarte „fishy”, continuă însă și în Austria, unde, cum am scris-o în revista presei de ieri, principalul subiect rămâne acțiunea fără precedent care a fost percheziția efectuată de procuratură în birourile cancelarului Sebastian Kurz, bănuit de corupție și abuz de putere.

Procurorii au deschis o anchetă asupra lui Kurz și anunță că printre altele Kurz e acuzat că ar fi încercat să mituiască presa pentru a publica false sondaje favorabile guvernului.

La München, Süddeutsche Zeitung (SZ) scrie că până se lămurește ancheta, Sebastian Kurz ar trebui să se retragă. “Austria are nevoie de un cancelar care să nu fie în vizorul justiției”, spune comentariul din Süddeutsche Zeitung.

Același Süddeutsche Zeitung, cotidian regional bavarez, dar influent pe plan național și orientat spre stânga, anunță că șeful conservatorilor CDU/CSU, Armin Laschet, cel care trebuia să o înlocuiască pe Angela Merkel, își pregătește ieșirea de pe scena politică, după înfrângerea sa în alegerile de luna trecută, când creștin-democrații au înregistrat cel mai dezastruos scor electoral din istoria partidului. „Când Armin Laschet avertizează că are ceva de zis, toată lumea se gândește că o să-și anunțe demisia”, ironizează SZ. Financial Times amintește însă că, deși e adevărat că din ianuarie încoace el nu a reușit să-și imprime marca pe partidul conservatori, Laschet a mai avut de suferit și din pricina luptei fratricide cu șeful CSU din Bavaria, influentul Markus Söder, care ar fi dorit ca el să fie candidatul cancelar.

Polonia se răzvrătește împotriva justiției UE

Ieri, joi 7 septembrie, Curtea Constituțională a Poloniei a făcut un pas spre un conflict foarte serios între Varșovia și Uniunea Europeană: Curtea a respins principiul potrivit căruia dreptul UE primează asupra dreptului național.

Pentru cotidianul spaniol El País, este vorba de un “verdict devastator, cu consecințe imprévisibles”. Este “un pas uriaș în direcția unei ciocniri frontale cu celelalte țări din UE”.

Premierul ultraconservator Mateusz Morawiecki a fost cel care a cerut Curții Constituționale să se pronunțe în acest principiu. Este, scrie El Pais, “o declarație de război juridică”. Într-adevăr, principiul potrivit căruia dreptul european are prioritate față de legislația națională a țărilor membre este fundamentul însuși al Uniunii Europene.

Principalul cotidian polonez, Gazeta Wyborcza, foarte opus guvernului, scrie că membrii Curții, începând cu președinta ei, Julia Przyłębska, sunt cu totul supuși lui Jarosław Kaczyński, șeful partidului PiS (Dreptate și Justiție) și care este cel care conduce cu adevărat țara din culise. În Franța, Libération numește Curtea Constituțională poloneză "brațul armat al PiS".

Șeful opoziției liberale, Donald Tusk (fostul președinte al Consiliului European) a lansat ieri un apel “către toți cei care doresc o Polonie europeană”.

În Ungaria, Magyar Nemzet reproduce răspunsul imediat al Comisiei Europene de la Bruxelles, care se declară extrem de «îngrijorată» și care consideră că decizia Curții Constituționale poloneze pune o problemă foarte serioasă. “Legislația UE are prioritate față de legislația națională”, insistă Comisia Europeană. David Sassoli, președintele Parlamentului european, a tweetat că verdictul polonez “nu poate să rămână fără consecințe. Prioritatea dreptului European nu poate fi pusă în discuție.”

Tot la Budapesta, într-un comentariu plin de satisfacție, cotidianul conservator – și care reproduce pozițiile puterii lui Viktor OrbánMagyar Hírlap scrie că: «la Bruxelles le-a trebuit un deceniu ca să priceapă că Ungaria și Polonia sunt diferite de restul continentului».

Într-o primă etapă, dacă nu retrage acea decizie a Curții Constituționale, Polonia riscă deja să piardă zeci de miliarde de euro, care ar fi reprezentat fondul de ieșire din criză ce îi revenea și care sunt condiționate de respectarea statului de drept. În așteptarea altor sancțiuni și a unor decizii la nivelul UE care să descâlcească această situație ce pune în pericol întregul edificiu european, sau care riscă, cum o estimează în această dimineață în Franța Libération, să ducă direct la un Polexit.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG