Vasile Botnaru discută cu istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru care comentează primele contacte bilaterale de după Primul Război Mondial dintre România și Rusia sovietică, la centenarul acestor tatonări și negocieri.
Gheorghe Cojocaru: „O sută de ani în urmă, capitala Poloniei, Varșovia, găzduia o conferință preliminară sovieto-română, acesta fiind termenul folosit în epocă cu privire la convorbirile diplomatice între reprezentanții Rusiei sovietice și ai României, desfășurate în septembrie-octombrie 1921. În 1918, să amintim, guvernul bolșevic al lui Ulianov (Lenin) a rupt unilateral raporturile cu România în semn de protest față de intrarea trupelor române în teritoriul dintre Prut și Nistru, la invitația Sfatului Țării și cu aprobarea Puterilor Aliate, iar către toamna anului 1921 în relațiile dintre cele două state s-au aglomerat o serie de probleme care-și așteptau rezolvarea.”
Europa Liberă: Cei care ne ascultă poate ar fi curioși să afle lista acestor probleme care trebuiau rezolvate la Varșovia și, mai ales, cine urma să le rezolve?
Gheorghe Cojocaru: „Înainte de toate, problema Basarabiei, a cărei unire cu România a fost recunoscută de Marile Puteri Aliate printr-un tratat semnat la Paris la 28 octombrie 1920, dar nerecunoscut de Soviete, apoi urma problema tezaurului român evacuat în Rusia și sechestrat de autoritățile bolșevice după ruperea relațiilor diplomatice cu România, problema bunurilor armatei ruse abandonate în teritoriul român după retragerea sa de pe front, soarta cetățenilor celor două țări rămași în teritoriul celeilalte părți și alte probleme. Delegația română la conferință era condusă de Gheorghe Filality, diplomat de carieră cu o vastă experiență în domeniu, iar cea rusă – de Lev Mihailovici Karahan, un iscusit negociator și reprezentant de vârf al diplomației sovietice. Obiectivul conferinței preliminare de la Varșovia era de a stabili doar o agendă a unei viitoare alte conferințe ruso-române care să ia deciziile respective asupra problemelor între cele două țări.”
Europa Liberă: Deci vorbim despre o situație în care erau lipsă relațiile diplomatice dintre cele două țări - Rusia sovietică și România -, prin urmare, ce ar fi trebuit să obțină fiecare dintre aceste delegații?
Gheorghe Cojocaru: „Fiecare parte avea propriile interese pe care trebuia să le apere și să le promoveze la conferință. Conform instrucțiunilor primite de la ministrul de externe al României la acea vreme, Take Ionescu, delegația română nu trebuia să accepte nicio discuție asupra problemei Basarabiei și să ceară restituirea integrală a tezaurului și tuturor bunurilor sechestrate de guvernul bolșevic. Delegația sovietică, dimpotrivă, era predispusă pentru o înțelegere în problema Basarabiei, punând, totodată, problema prețului pentru o asemenea cedare. Take Ionescu însă s-a prevalat exclusiv de tratatul Basarabiei de la Paris și a subestimat importanța recunoașterii Basarabiei din partea Sovietelor.”
Europa Liberă: După ce descrieți acest impas, e logic să vă întreb cu ce rezultate s-a încheiat conferința asta de la Varșovia?
Gheorghe Cojocaru: „Cu un eșec. După mai multe runde de negocieri, delegațiile au plecat acasă fără a ajunge la vreo înțelegere. Peste o jumătate de an, Rusia sovietică va fi invitată la conferința de la Genova din Italia și treptat va reveni pe scena internațională, devenind tot mai rigidă în raport cu România, iar deschiderea sa pentru o înțelegere cu guvernul român, așa cum s-a văzut la conferința preliminară de la Varșovia, nu se va mai repeta.”
