Linkuri accesibilitate

Epidemiologii de la Tiraspol spun că numărul de îmbolnăviri de Covid-19 este în creștere în regiune


Certificat vaccin anti-COVID, Tiraspol, 8 noiembrie 2021.
Certificat vaccin anti-COVID, Tiraspol, 8 noiembrie 2021.

Epidemiologii de la Tiraspol spun că numărul de îmbolnăviri de Covid-19 este în creștere în regiune, iar prognozele nu sunt favorabile. În fiecare zi în stânga Nistrului sunt înregistrate între 450 și 500 de noi cazuri, la o populație de puțin peste 300.000 de locuitori, iar ritmul vaccinării este foarte lent – până acum s-au vaccinat doar 24 la sută din populația regiunii. În unele zile numărul noilor cazuri de boală se apropie de numărul dozelor de vaccin administrate în ziua respectivă.

Șefa departamentului epidemiologic al Centrului de igienă de la Tiraspol, Angela Muntean, a fost citată săptămâna trecută de presa din regiune, cu declarația că peste o treime din noile cazuri de infectări sunt înregistrate la Tiraspol, după care urmează Bender și Slobozia, iar mai bine de trei sferturi sunt persoane nevaccinate.

Vineri a fost înregistrat un record negativ de la începutul pandemiei – 25 de pacienți decedați. Una din cauze este faptul că bolnavii încearcă să se trateze singuri acasă și ajung la medic abia atunci când starea lor se agravează. Spitalele din regiune sunt pline în proporție de peste 90 la sută.

În același timp, medicii din regiune semnalează și faptul că în acest val al pandemiei boala se manifestă mult mai sever și în consecință crește și numărul de decese cauzate de Covid. Ei cerrespectarea măsurilor de protecție, adică purtarea măștilor, respectarea distanței sociale, dezinfectarea suprafețelor și a mâinilor.

Apelul medicilor nu pare să fie susținut și de administrație, care în această perioadă se pregătește de așa-zisele alegeri prezidențiale programate pe 12 decembrie. În regiune nu există niciun fel de restricții, iar festivalurile, iarmaroacele și competițiile sportive sunt în toi.

În acest week-end de exemplu au loc mai mult evenimente publice - un concert la Camenca, un iarmaroc al producătorilor locali la Bender, competiții de mini-fotbal, un concert și o proiecție de film într-un cinematograf de la Tiraspol. Nu au existat restricții nici la meciul de fotbal de acum două săptămâni, când Sheriff a jucat pe stadionul său din Tiraspol cu Inter-Milano, iarspectatorilor nu li s-a cerut prezentarea unui certificat Covid. Următorul meci din Liga Campionilor va fi jucat de Sheriff la Tiraspol cu Real Madrid, pe 23 noiembrie.

Practic o treime din îmbolnăvirile zilnice din Republica Moldova sunt înregistrate în regiunea transnistreană. De la începutul pandemiei, aproape 73.000 de persoane din regiunea transnistreană au fost diagnosticate cu Covid-19, iar 1700 au decedat.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG