Linkuri accesibilitate

„Sunt atât de indignat să găsesc această continuitate între guvernări - războiul împotriva săracilor”


Jurnalul săptămânal la radio Europa Liberă cu Vitalie Sprînceană

Născut la 6 iulie, 1982, Coropceni, Telenești. Studii: Știinîe politice, sociologie. Redactor la Platzforma.md.

Luni

La miezul nopții sîntem încă undeva în România, lîngă Reghin. Venim spre casă, spre Chișinău. Călătoria la Budapesta nu s-a desfășurat în nici un fel așa cum o planificasem.
Pe rînd: la Budapesta urma să merg la întîlnirea informală a rețelei ELMO, o coperativă a platformelor media de stânga din Europa de Sud-Est. Ne-am întîlnit prima oară în 2019, în noiembrie, chiar în ajun de pandemie și am început o colaborare din care au ieșit deja cîteva zeci de traduceri de articole și comentarii din și despre țările din regiune.

Aveam opțiunea să zbor cu avionul dar am preferat trenul - la cît de puțin am ieșit din țară în ultimii doi ani de pandemie, am ajuns să prețuiesc, în călătorii, nu viteza cu care ajung dintr-un loc în altul, ci însăși călătoria și durata ei. Îmi e dor de munți și de priveliști montane, de rîuri și văi, de orașe prin care să treci agale, de priveliști industriale. De aia am ales autocarul (spre Iași), apoi trenul (spre Cluj și de acolo spre Budapesta).

Am avut un noroc prost - trenul spre Cluj pornea din Iași după 3 seara așa că munții i-am trecut noaptea, fără să îi văd.

Întîlnirea de la Budapesta a fost excelentă - am decis să continuăm munca prin care traducem texte din și în limbile din regiune și în engleză. Avem, am descoperit, probleme comune - demantelarea statului social, financializarea locuirii, explozia muncii precare - și am hotărît, de asemenea, să încercăm să facem periodic discuții tematice regionale.

Îmi rămăsese doar o chestie mică - să ajung înapoi acasă. O căutare rapidă pe internet îmi dă cîteva opțiuni de călătorie. Cele mai multe mă trimit undeva pe autostradă, unde autocarele ce vin dinspre UE se opresc pentru popas. Găsesc una care trece chiar prin Budapesta, la Gara Keleti. Mă uit pe hartă - Keleti se află la 30 min mers pe jos de hotelul în care stau. Scriu companiei și rezervez un loc. Autocarul ajunge la gară la 1 noaptea și am tot timpul să reușesc.
Duminică la 1 noaptea ajung la gară cu o oră mai devreme. Îmi zic, așa cum m-a învățat mama cîndva în copilărie și chestia asta e permanent cu mine, că eu pot aștepta autobuzul dar el n-o să mă aștepte.

Urmăresc cu ochii fiecare autobuz sau autocar ce oprește la gară în speranța că e cel care merge spre Chișinău.

Se face ora 1, apoi 01.30. Mă îngrijorez deja. Caut o locație cu Wi Fi și scriu companiei. Nu răspunde nimeni. Mă gîndesc că se poate întîmpla ca autobuzul, care vine tocmai din Germania, să întîrzie cu 1-2 ore, că e drum lung și nu îl poți programa chiar exact. După ce se face 2, apoi 3, apoi 4 înțeleg că nu mai vine și că nu mai plec, așa cum planificasem...Stau la gară, înfuriat, înghețat (o fi 2-4 grade afară). Scriu mesaje furioase companiei.
Pe la 5 merg la cel mai apropiat McDonald’s să mă încălzesc (o înțelepciune de călătorie știe că acestea sînt unicele locații care lucrează 24/24). Ca să fie norocul meu și mai prost, a început să plouă… Pe la 7, vremea locală, compania de autocare îmi răspunde. E problema lor, recunosc, șoferii au confirmat că trec prin Budapesta dar nu au mai anunțat ulterior de ce nu au făcut-o, își cer scuze și îmi propun alte cîteva opțiuni. Toate la punctul de popas pe autostradă.

Aștept încă vreo două ore - e totuși duminică și las oamenii să se odihnească, după care scriu camarazilor și prietenelor de la Budapesta să mă ajute cu o mașină să ajung la autostradă.

Peste încă o oră sînt în mașină și mergem spre popas. Pe la 2 după masă urc în autobuz…

Întîlnesc în autocar o fostă colegă de muncă și mai schimbăm cîteva vorbe. Apoi adorm...Mă trezesc la Vama Borș, la intrarea în România.

Aprind lumina deasupra scaunului și citesc. Antropologul David Graeber (dispărut prematur în 2020) și arheologul David Wengrow au scris o carte „The Dawn of Everything” în care re-povestesc istoria perioadelor timpurii ale umanității dintr-o perspectivă total nouă. Am auzit multe despre carte și sînt curios să o citesc.

...Șoferii din autocar au băgat un film care mă plictisește, dar sunetul e prea tare ca să îl ignor, de aia îmi pornesc, pe la miezul nopții, căștile și bag un concert de muzică clasică pe fundal ca să pot dormi.

Adorm iar.

Am petrecut în somn întreg traseul prin munți (pe care așa și nu i-am văzut nici la întoarcere!) - mă trezesc abia la Vama Albița, la granița cu Moldova. Se zorește de ziuă și plouă mărunt. E frig.

Autocarul trece un scanner, șoferii completează nu știu ce declarații vamale iar eu schimb frînturi de vorbe cu tovarășii și tovarășele de drum. Nu sîntem mulți - două treimi din autocar sînt doar pachete. Detergenți, torbe, scaune, hîrtie igienică - asta pot vedea la suprafață. Secția de bagaje e plină și ea de colete. Oamenii - bărbați și femei - majoritatea se întorc acasă în scurte vacanțe ori cu treabă. Cineva vine să își facă dinții, alții - să își vadă familia. Deși abia au intrat în Moldova, unii întreabă deja despre cursele înapoi, despre aranjamentele cu perioada de carantină etc…

Pe drum lăsăm cîțiva călători - cineva la Lozova, altcineva la Căpriana. Îi așteaptă prieteni sau alți membri ai familiei - îi văd cum încarcă de zor colete în automobile ce se pierd apoi în ploaie.

La Chișinău, unde ajungem în primele ore ale dimineții, tot plouă.

Autocarul oprește în fața magazinului Zorile. Cobor și merg spre stația de troleibuz...Pe la 10 și jumătate ajung acasă. E abia dimineață, dar pentru mine o zi, din această zi, deja a trecut…

Iau dejunul - dieta îmi permite să mănînc doar o banană și un măr, deși aș mînca un lup - și mă culc.

Mă trezesc după două ore. E încă amiază, deci am aproape o zi în față.

Publicăm pe PLATZFORMA un text-manifest al activistei Sebijan Feizula despre luptele de emancipare a romilor. Unul dintre fragmente mă face să mă rușinez, pentru că sînt oarecum de acord cu autoarea (deși îmi găsesc imediat cîteva zeci de scuze): „Mai mult, atunci când vine vorba de lupta împotriva rasismului anti-Roma – sau antigypsyism – încă ne lipsește solidaritatea mișcărilor sociale și politice de stânga din Europa. De ce europenii albi pot să vadă și să denunțe opresiunea din Chiapas și din Palestina, dar nu și opresiunea împotriva romilor care are loc în interiorul propriilor comunități?”
Înțeleg că autoarea folosește asta ca figură de stil - solidaritatea și ajutorul nu trebuie oferite unora în detrimentul altora ci trebuie dăruite tuturor aflați în dificultate - dar e o doză mare de adevăr: tolerăm un nivel inacceptabil de violență asupra unor grupuri în societatea noastră fără să ne dăm seama de asta.

...Vorbesc cu părinții - în sat e hram și ar fi fost bine să ajungem azi să ne vedem cu toată familia. Dar e pandemie, eu sînt prea obosit și nici nu găsim o mașină. Vom merge cu altă ocazie, îi zic mamei și imediat mă cuprinde o părere de rău.

Marți

În legătură cu textul despre luptele romilor îmi amintesc de o remarcă a lui Thomas Piketty, în cartea despre ideologie și capital, pe care o citesc pe apucate, în care acesta spunea că în societățile noastre contemporane întîlnim niveluri de inegalitate comparabile cu cele din epoca sclavagistă sau medievală, dar nu considerăm asta drept scandal, pentru că avem, în societățile noastre, destule istorii și discursuri care să le legitimeze și să le justifice. Inegalitatea, ca și violența, nu sînt percepute ca atare și ca fiind problematice dacă se găsesc narative care să le ofere scuze...De aia ajungem să credem și să spunem că oamenii și grupurile oprimate ”își merită soarta”.
Pregătim pentru ziua de miercuri un alt text, unul scris de Cristian Velixar despre Venitul de Bază Necondiționat (cunoscut în alte părți ale lumii ca UBI).
UBI reprezintă un sistem de plăți periodice (cel mai frecvent lunare) în bani către toți cetățenii.

Aceste plăți nu sunt condiționate în vreun fel. În baza acestui sistem, orice cetățean primește această alocație, independent de venit sau starea activității economice. Acest venit ar trebui să asigure un trai de bază decent.

Cea mai mare dificultate, împreună cu Cristian, a fost să argumentăm de unde luăm banii pentru un asemenea program. Am decis că acest articol va fi o introducere în temă - așa că lăsăm calculele economice și econometrice complicate (legate de impactul UBI asupra inflației, efectul UBI asupra creșterii economice bazate pe creșterea capacității de cumpărare a populației) pentru o altă dată. Ne mulțumim să enumerăm soluțiile - impozitarea progresivă, stoparea proiectelor ineficiente (gen Arena Chișinău care va înghiți un miliard și ceva de lei), stoparea evaziunii fiscale (anual ies din țară, conform unor estimări, peste 1 miliard de euro).

Anticipăm că articolul va stîrni controverse - planificasem să îl lansăm încă în campania electorală, cînd candidații se întreceau să facă promisiuni, dar nu am mai reușit. Acum, cînd guvernul se rupe în 7 să găsească bani pentru a acoperi creșterea tarifelor la gaz, ideea pare a și fi și mai ciudată și imposibilă dar...oricum decidem să o băgăm în discuția publică. Trebuie să ne învățăm să căutăm și altfel de soluții, să ne imaginăm și un altfel de zi de mâine.

Miercuri

Primesc un mesaj de încurajare pe pagina proiectului Arhiva RSSM. Cuiva i-a plăcut pagina și îmi trimite mesaj de simpatie.
Am digitalizat vreo 40 de cărți deja și cîteva zeci de reviste, plus albume foto, ilustrate. Trebuie să îmi găsesc timp să fac ordine între ele, să le aranjez mai bine pe pagina de internet. Proiectul îmi ia 6-8 ore pe săptămînă, și mă mai ajută și prietenii (cel mai des Marius face decuparea paginilor dar sînt și alții care dau o mînă de ajutor).
Am început cu cîteva cărți din biblioteca personală dar acum am cîteva zeci, împrumutate sau dăruite de oameni darnici, care stau pe pervazul ferestrei la birou, în dulapuri la birou și acasă și își așteapă rîndul.
În pauza de masă merg la biblioteca în aer liber din scuarul Eminescu, să văd dacă nu au apărut cărți în grafie chirilică și să duc alte cîteva pe care le-am luat anterior.

Găsesc doar o carte tradusă în rusă a scriitoarei Vera Malev așa că merg la anticariatul de pe Tighina. Nu am fost de vreo jumătate de an acolo dar știu că stocul lor de carte în chirilică se înnoiește mai greu. Nu m-am înșelat - văd acolo cărți care erau și jumătate de an în urmă. Majoritatea, de fapt. Aleg un roman al Raisei Lungu-Ploaie și un altul al lui Alexandru Lipcan, editate în anii 80. Mă captivează o traducere a matematicii distractive a lui Perelman, editată în anii 50, pe care am citit-o într-o altă ediție pe cînd eram elev, dar nu am suficient de mulți bani cu mine așa că Perelman va mai aștepta puțin.

Seara privim cu Lilia un film documentar, Push, despre locuințe și problema locativă în diverse țări de pe glob. Filmul o urmărește pe Leilani Farha, raportoare ONU pentru probleme locuirii și povestește istoria despre cum locuirea și locuințele s-au transformat, din drepturi umane fundamentale (dreptul la un loc căruia să îi zici casă, dreptul la un acoperiș) într-un simplu bun comercial ce se vinde și se cumpără liber pe piață. Lilia scrie un articol despre modurile în care putem re-imagina și asigura dreptul la locuință și filmul face parte din procesul de documentare. Citim despre coperative ce construiesc locuințe, despre politici ale altor orașe și țări de a construi și oferi locuințe sociale.

Joi

Pornesc lucrul la un articol despre camerele de supraveghere în oraș. Am scris în vară niște solicitări de info de la preturi și am primit cîteva răspunsuri.
Pun pe fundal ședința Parlamentului. Ascult dezbaterea în jurul raportului Consiliului Audiovizualului.
Raportul e respins - mă rog, asta era știut dinainte.

Dezbaterile în jurul raportului sînt confuze și superficiale. Nici puterea nici opoziția nu par să aibă o viziune coerentă despre cum ar trebui să funcționeze mass-media în vremuri ca astea (cînd on-line-ul e mass-media în toată legea), despre rolul unui organ precum CA. Partea cea mai tristă e că discuțiile despre CA și raportul său îs repetiție a discuțiilor pe orice temă: aceleași cuvinte roase despre propagandă, știri false, gaz etc. Puterea și opoziția repetă aceleași lucruri zi de zi așa încît, în momentul cînd discuțiile despre știrile false ar fi avut sens, ele nu mai sînt decît cuvinte goale fără rezonanță.

Unicul punct în care opoziția are dreptate permanent este că PAS-ul construiește rapid o verticală a puterii și subordonează partidului (sub formula controlului parlamentar, a reformei, a anulării concursurilor, a inițierii unor comisii de verificare) întreaga putere în stat.

În sine, asta nu e nici noutate și nici problemă - toate partidele care au controlat statul (PCRM-ul lui Voronin, PD-ul mai încoace, PSRM în anul 2020) au încercat să adune toată puterea într-un singur centru. Nici măcar faptul că guvernarea PAS taie ”colțurile” și face ”scurtături” (cum zicea un regretat prieten) nu e o noutate - celelalte guvernări tot au sărit peste etape și proceduri cînd au avut nevoie…

Problema, cum o văd, e că partidele nu prea știu ce să facă cu această putere după ce o adună grămadă. Construiești o verticală a puterii, subordonezi toate instituțiile statului și după asta ce? Ce faci cu ghemul ăsta de putere?

Nu văd nici la PAS un răspuns sau o viziune despre asta.

Ce folos să controlezi toate instituțiile cînd clanurile din procuratură (dacă e adevărat ce vorbește lumea), constituite din oameni ce servesc altceva decît legea, fac și desfac jocuri?

Ce folos că ai toată puterea în stat dacă, de exemplu, nu știi cum să o folosești pentru a energiza procesul de vaccinare, ori pe cel de implementare a măsurilor de protecție împotriva Covid? De exemplu, din toate restaurantele la care am intrat din luna octombrie încoace, doar în unul mi s-a cerut certificatul de vaccinare.

Ceea ce pentru mine e semn că, în afara cabinetelor din clădirile guvernamentale statul nu prea există, după cum nu prea există nici efortul acestuia de a face ceva în privința pandemiei.

Înaintea PAS, după ce culegeau toată puterea, partidele se apucau să facă scheme - dacă nu poți și nu știi ce să faci, măcar aduni un ban.
O să vedem ce iese și din verticala puterii asamblată de PAS...

Vineri

Ascult conferința de presă a unui deputat PAS cu privire la instituirea Inspectoratului Social de Stat. Ideea, din cîte o pricep, e ca acest inspectorat să verifice corectitudinea plăților de ajutor social. Un fel de poliție care să verifice dacă plățile sociale ale statului chiar ajung la cei nevoiași.

Mă enervez - văd și citesc în fiecare zi despre diverși inși care au fraudat statul și societatea cu milioane care stau bine mersi și nu se ia nimeni de ei și, în același timp deputații propun ca statul să creeze o agenție care să ia...de la oamenii săraci.

Pe lîngă că procedura de obținere a ajutorului social e umilitoare (asistenții sociali fac o evaluare a situației familiei în care a avea frigider, bicicletă sau televizor e „lux”), pe lîngă că oamenii recurg la ajutoare pentru că... pensiile și salariile li-s mici (chiar și majorată, de exemplu pensia era sub limita subzistenței iar acum în genere creșterea va fi înecată de scumpirile ce se întîmplă zilnic), acum statul mai trimite și un inspector să verifice dacă au fost suficient de săraci lipiți pămîntului încît să merite un colac de salvare.

Sînt atît de indignat să găsesc această continuitate între guvernări - războiul împotriva săracilor. Se vede că vinerea e zi de indignare: după masă Ion Guzun, de la Comisia de Grațiere de pe lîngă Președinția Republicii Moldova, organizează o conferință de presă pe subiectul refuzului grațierii Nataliei Ursachi, mamă a 5 copii care a fost închisă pentru excrocherie pentru că a împrumutat niște bani și un automobil pentru a-și hrăni familia și nu le-a întors. Motivul refuzului grațierii – femeia nu a restituit încă prejudiciul materil.

Mă întreb, cum o să îl restituie de după gratii?

...Nicăieri în povestea asta nu figurează un tată al copiilor care ar fi avut vreo obligație să își întrețină copiii. E ca în majoritatea familiilor – copiii sînt doar ai mamei. Citeam undeva că în Rusia 80-90 % din tații divorțați nu plătesc întreținere copiilor lor. În Moldova cifra o fi similară...

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG