Linkuri accesibilitate

Anastasia Condruc: „Deși într-o altă formă, reinventată, emisiunile radio continuă să crească în popularitate. Și asta mă bucură”


Anastasia Condruc

Rubrica „Jurnal Săptămânal” la Europa Liberă.

Anastasia Condruc: Născută la 1 octombrie 1988, în satul Fundurii Vechi, Glodeni. A absolvit Facultatea de Jurnalism la Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. A lucrat în presa scrisă la Iași, apoi în calitate de editor și producător TV la Chișinău. A plecat în Spania în 2014, unde a lucrat în domeniul jurnalismului financiar. A revenit în Moldova și a lucrat în calitate de consilieră pe comunicare a prim-ministrului Maia Sandu. Actualmente e stabilită în Spania, de unde scrie și produce un podcast în limba română pentru Moldova.org

Luni

Lunea asta nu e ca toate celelalte. Lunea asta e zi de odihnă. Și nu pentru că așa aș vrea, deși de vrut - vreau tare, ci pentru că niște probleme de sănătate, nu tare grave și trecătoare, m-au ținut tot aproape tot weekend-ul în pat.

Atunci când mi-e rău, apelez la metodele care știu că funcționează din copilărie. După beție - doar zeamă, după mâncăruri grele - murături, după dureri de stomac - covrigei și ceai slab, fără zahăr. Știu prea bine că mă alină nu atât proprietățile nutriționale extraordinare ale acestor bucate, ci mai ales sentimentul pe care mi-l dă capacitatea lor magică de a mă transporta imediat în copilărie, atunci când lucrurile erau simple și cineva avea mereu grijă de tine, mai ales când erai bolnavă. Dar de unde să găsesc eu murături și covrigei în Cambrils? Un orășel de vreo 30 de mii de locuitori, situat la o oră distanță de Barcelona? De la magazinul rusesc/românesc, desigur!

Când ne-am mutat aici acum un an, în căutarea liniștii pe malul mării, nu văzusem decât casa frumoasă, cu grădină, pe care o jurnalistă de modă era gata să ne-o dea în chirie. Am luat-o fără sa clipim, dar n-aveam idee ce ne poate oferi sătucul (să fim sinceri, în Moldova 30.000 de locuitori e centru raional, în Spania e „pueblo”), în afară de plajă. Dar am fost norocoși. Cambrils are parcuri, magazine, restaurante, cinema și unul dintre cele mai curate și frumoase magazine cu produse rusești. Așa că îmi adun puterile și mă duc după covrigei. Mă spăl pe mâini când ies din casă și când intru, pandemia m-a lăsat cu obsesia asta. Zic „m-a lăsat” la trecut pentru că în Spania peste 80% din oameni sunt vaccinați, viața seamănă foarte mult cu „normalitatea”, cu „așa cum era înainte”, cu excepția purtării măștilor în spații închise. Îmi fac un ceai negru, slab și mușc cu grijă dintr-un covrigel. Chiar dacă încă mi-e rău, mă simt norocoasă să trăiesc aici, într-o țară în care oamenii și-au așteptat cuminți rândul la vaccin, în care nimeni n-a protestat. Spania a trecut printr-o perioadă dură în 2020, dar și-a învățat lecția.

***

Covrigeii ăștia îs vrăjiți. Îmi recapăt puterile atât încât chiar să scriu un editorial pentru Moldova.org despre rezultatele alegerilor din capitala nordului: „Cei șocați de câștigul Marinei Tauber n-au fost demult sau niciodată la Bălți”.

Marți

De obicei îmi încep diminețile cu newsletter-ul Concentrat, al celor de la DoR („Decât o revistă”), din România, pe care vi-l recomand cu toată căldura. Dar pentru că încă nu mi-am revenit complet, îmi permit o plăcere mai îndelungată. Încep dimineața cu o carte - „Viețile mincinoase ale adulților”, de Elena Ferrante, și e la fel de frumoasă ca „Tetralogia Napolitană”. Nici nu-mi dau seama cum trec de o sută de pagini.

Gata, în vremurile noastre n-ai voie să bolești mai mult de o zi de lucru. Mai ales dacă ești freelancer sau liber profesionist. Și eu asta fac din aprilie, după un an în care am fost redactor-șef la Moldova.org, de la începutul pandemiei, la distanță.

Așa că mă reapuc de editat interviuri, pentru podcastul cu oameni din diasporă pe care-l fac. Dintre toate căile pe care te poate duce o facultate de jurnalism, atunci când învățam, radioul părea ultimul pe listă, iar azi e din nou sus. Deși într-o altă formă, reinventată, emisiunile radio continuă să crească în popularitate. Și asta mă bucură.

Miercuri

În Spania însorită plouă cu găleata de trei zile. Iar pe malul mării e și mai grav, unele localuri de pe plajă sunt inundate. Autoritățile ne roagă să stăm cuminți prin case. Și noi stăm, că avem de lucru.

Revin la lucrul pentru podcast. Fac interviuri cu cei plecați, în care îi întreb despre viața lor, despre relația cu Moldova și țara adoptivă, despre dorința de a reveni acasă sau nu. De fapt, îmi dau seama că le adresez aceleași întrebări pe care mi le adresez și mie, aproape în fiecare zi. Poate mă aștept să găsesc la ei răspunsul?

Îmi place să descopăr ciclurile prin care trece aproape orice emigrant: pentru cei care tocmai au plecat - fascinația față de noua țară, distanțare de Moldova, totul e nou și strălucitor. Iar cei plecați de mai mulți ani și-au trăit deja „luna de miere”, așa că încep să descopere ce nu merge în noua patrie și în același timp să idealizeze Moldova și să tânjească după ea. Doar că Moldova de care ni-i dor nouă, cel mai probabil, nu mai există.

Citesc știri și comentarii politice și mă întristez. Pe de-o parte, pentru că văd prea multă critică, adesea nejustificată, pentru guvernare. Cum, au deja 3 luni la putere și Moldova încă nu e Elveția?! Și guvernarea face greșeli. Cred că oricine face greșeli, chiar și oamenii bine intenționați, dar felul în care reacționăm la propriile greșeli ne diferențiază. Mi-ar plăcea să aduc mai des de la persoanele publice „am greșit, ne pare rău, ne vom învăța lecția” sau „vă auzim”.

Joi

Azi s-a votat bugetul pentru anul viitor, dar foarte puțină lume vorbește despre asta. În alți ani era mare tam-tam.

În schimb se vorbește despre violența de gen și asta mă bucură. Pentru că azi este ziua internațională împotriva violenței pe bază de gen. Sunt atât de recunoscătoare să trăiesc în vremurile noastre, să nu fi fost nevoită sau impusă să mă mărit sau să fac copii ca să am o valoare în societate. Mă gândesc cu tristețe la toate femeile pe care le cunosc care au trecut prin asta și mi se rupe inima. Pentru că pentru multe dintre ele încă se întâmplă, pentru că în multe colțuri ale globului încă se întâmplă și asta înseamnă că lupta e abia la început.

Acum câțiva ani abuzurile împotriva femeilor nici măcar nu erau consideratăe o crimă în foarte multe dintre țările civilizate. Valul #metoo, care a început în 2017, a pus lucrurile în perspectivă. Ascult un podcast feminist spaniol („Deforme Semanal Ideal Total”), despre povestea cunoscutului compozitor din Statele Unite R. Kelly, care a lucrat cu cele mai mari vedete, gen Michael Jackson și Madonna, despre care se știa de zeci de ani că abuzează fete minore, care a falsificat certificatul de naștere a uneia dintre ele ca să pară că are peste 18 ani ca să se poată căsători cu ea și care abia nu demult a fost condamnat pentru crimele sale. Vă îndemn să căutați mai multe dacă vreți să vedeți cum se mișcă lucrurile într-o societate considerată democratică. Noi mai avem mult până acolo.

Vineri

Ca orice freelancer începător, am crezut că am prea mult timp liber la dispoziție, așa ca am decis să mi-l umplu cu ceva. În cazul meu? Cu pisici. În fiecare vineri fac voluntariat la adăpostul pentru pisici din orășel. M-am întâlnit cu voluntarele de acolo întâmplător și le-am propus timpul meu - au acceptat bucuroase. Dar când am ajuns pe loc mi-am dat seama că sunt la armată. Cele aproape 40 de pisici, cu tot cu pui, sunt îngrijite într-un regim modest, dar foarte-foarte strict. Și e justificat: trebuie să lucrezi în așa fel, încât să nu transmiți nicio infecție sau boală de la o pisică la alta. Dezinfectarea și curățenia sunt pe primul loc. Pisicile sunt adoptate destul de încet, de cele mai multe ori puii și cele de rasă sau aproape de rasă. Mi se rupe inima când le văd în cuști, dar mă bucur că există oameni care se gândesc la ele și care, mai mult, chiar și-au făcut din asta sensul vieții.

Revin acasă pe la amiază, istovită, dar mă bucur să pot fi de folos.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG