Cred că unul dintre cele mai severe examene pe care trebuie să le susțină noua clasă politică din Republica Moldova este calitatea persoanelor avansate în funcții publice. Actuala guvernare a venit cu promisiunea unor „vremuri bune”, pe care le vor instaura oamenii buni, ireproșabili din punct de vedere moral și profesional. Schimbarea începe cu promovarea celor capabili să o realizeze, de sus în jos, după ce alegătorii au demonstrat la urnele de vot că tocmai asta își doresc.
E ușor să rostești un adevăr la care aderă spontan majoritatea populației, mult mai greu să e să-l aduci pe terenul realităților autohtone. „Nu contează numele persoanei, de vină e sistemul, răspundea filozofic Andrian Candu (unul dintre oamenii de bază ai fostului regim), răspunzând europarlamentarilor care îi reproșau capturarea instituțiilor statului de un anume Plahotniuc. Fostul spicher, azi intrat într-un profitabil anonimat, își imagina că reușea să-și „aburească” într-un mod foarte isteț interlocutorii, însă retorica sa nu înșela pe nimeni. Sistemul avea un nume, iar depersonalizarea sistemului asigura conservarea acestuia, perpetuarea răului. Asta se întâmplă și azi într-o anumită măsură, când observăm rezistența la schimbare în diverse structuri de stat.
Când spunem că la vremuri noi ne-ar trebui oameni cu-adevărat noi, ne gândim mai întâi la marele număr de moldoveni de peste hotare, capabili să-și asume riscuri, să aducă plusvaloare. Ei constituie o rezervă prețioasă de cadre, dar una pur teoretică, pentru că prea puțini dintre ei au acceptat să revină, după ce și-au dobândit cu greu o situație mulțumitoare în Occident. Suntem într-un cerc vicios, pe care obișnuim să-l invocăm și în legătură cu tinerii studioși, rămași în străinătate: ei nu se întorc acasă pentru că lucrurile aici nu se schimbă, deci nu au la ce veni, și lucrurile nu se schimbă pentru că ei, tinerii noștri școliți, nu ne aduc europenitatea pe care ne-o dorim în Moldova.
Așadar, fatalmente, ne vom mișca în ritmul dictat de resursele interne, atâtea câte sunt. O parte dintre oameni intrați de curând în serviciul public, deveniți miniștri, parlamentari, șefi de structuri de reglementare ș.a., au venit din societatea civilă, fapt ce li-l reproșează vechea gardă compromisă: că sunt naivi, că nu se pricep, că nu au experiență administrativă, că s-au obișnuit să trăiască din granturi. „Mai bine din granturi, pentru care dai socoteală, decât din furt!” – ar fi replica potrivită pentru așa-zișii profesioniști care au ruinat Moldova, iar acum „cobesc” de pe margine.
Din bazinul destul de restrâns al posibilităților de angajare în funcții de stat, modest remunerate, trebuie recrutați oameni onești, care să nu ascundă schelete în dulap, să fie atenți la relațiile pe care le cultivă, să facă față exigențelor moderne. Și cum societatea civilă nu poate furniza întregul necesar de cadre pentru a suplini funcțiile vacante din administrația publică, inevitabil te vei întoarce la actualii funcționari, mulți cu palmaresuri discutabile, cu anumite reflexe de comportament formate în „vremuri rele”, când criteriul de selecție era loialitatea față de șeful politic, delațiunea și plicul cu bani.
Se știe că în niște împrejurări toxice, oameni care într-un mediu civilizat și prosper s-ar comporta corect (că n-o fi omul „rău” de la natură!) sunt obligați fie să plece, fie să îngâne „muzica” după care dansează ceilalți. E ca în pilda cu merele putrede, care îl strică și pe cel frumos și rumen, dacă nu e extras la timp.
O guvernare (orice guvernare!) nu poate cerceta întreg parcursul existențial al celor pe care-i promovează. Se uită în CV-uri, mai culege ceva referințe și în general merge pe încredere. Însă presa va scotoci, nu va renunța, și ar fi bine ca funcționarii în cauză să aibă o explicație credibilă pentru ceea ce li se impută. Cazul care agită spiritele în aceste zile este cel Avocatului Poporului, Natalia Moloșag, luată încă de la învestire în vizorul presei și al societății civile, care îi reproșează mai nou că a admis în echipa sa o persoană certată cu legea, condamnată pentru proxenitism.
Desigur, se aruncă adeseori și acuzații nefondate dar, pe de altă parte, ar fi bine ca cei propuși în funcții publice să se gândească dacă nu au secvențe biografice mai puțin onorabile, averi nedeclarate sau fapte reprobabile ascunse sub preș, și fie să-și rezolve într-un mod credibil și transparent problema, fie să nu accepte să fie propulsați în funcții înalte, altminteri afectează reputația întregii guvernări care le-a acordat încredere.
Vorbim despre exigențe pentru funcționarii publici, pentru că, iată, majoritatea dosarelor deschise de procuratură, care depune eforturi să se reformeze ea însăși, au ca obiect îmbogățirile ilicite: foști miniștri, directori de companii de stat monopoliste, foști procurori și judecători etc. Se întâmplă că în lipsa marilor infractori al căror nume a devenit simbolul statului captiv și spoliat – Plahotniuc, Shor, Platon și alți câțiva, ajunși intangibili, pentru că o justiție complice i-a scăpat peste hotare –, procuratura să se ocupe de corupția din eșalonul doi, unde lista pare fără sfârșit...
Am consemnat recent o declarație a fostului premier Ion Sturza, care propune, față cu numărul mare de moldoveni îmbogățiți peste noapte, dar nu din postura de oameni de afaceri, ci ca foști funcționari publici, să se declare o amnistie a averilor obscure, cu o taxare a lor cu 10%. Amnistia nu s-ar extinde, precizează dl Sturza, asupra fraudelor majore, cum ar fi furtul miliardului, delapidările din avutul public și crima organizată. Iar funcționarii „pocăiți”, reprimiți în sistem, să știe că la prima abatere sancțiunea va fi mult mai drastică.
Trebuie gândite niște soluții, care să permită relansarea, eficientizarea instituțiilor prin crearea unei atmosfere de responsabilitate și bunăvoință...
E o propunere tentantă pentru înlăturarea unor tensiuni în mediile influente, dar mulți o pot considera și destul de cinică, riscantă. „Adică în timp ce noi, cei mulți, ne scăldăm în sărăcie, tu, guvernare proeuropeană, să-i amnistiezi pe hoți și pe corupți!”… Nu cred că actuala putere își poate permite o asemenea decizie inechitabilă în fond (chiar dacă utilă dintr-un anumit punct de vedere), mai ales la început de mandat, când toată lumea e cu ochii pe tine și când scumpirile vor lovi în cei mai mulți cetățeni.
În orice caz, trebuie gândite niște soluții, care să permită relansarea, eficientizarea instituțiilor prin crearea unei atmosfere de responsabilitate și bunăvoință. Faptul că ai fost angajat într-o funcție publică sub trecutele regimuri corupte nu te descalifică automat, dacă nu ai comis ilegalități. Și unii reprezentanți ai actualei puteri au ocupat posturi în fostele administrații și totuși au reușit să se impună ca factori ai schimbării. La vremuri noi, oameni noi, dar și proceduri, politici inteligente care să încurajeze și să mobilizeze energiile societății.
Trebuie să ai încredere în persoanele pe care le promovezi, dar la fel de multă nevoie este să arăți că nu faci epurări pe criterii politice și că tot ce le ceri noilor funcționari este pricepere și devotament în serviciul public. Nu în vorbe, ci în fapte.
