Linkuri accesibilitate

Consiliul Suprem de Securitate discută explozia prețurilor la gaze


La președinție, a avut loc o ședință a Consiliul Suprem de Securitate (CSS) convocată în regim de urgență de șefa statului, Maia Sandu, pe 4 ianuarie, pentru a lua în discuție „situația din sectorul energetic în urma creșterii semnificative a prețurilor de achiziție la gazele naturale pe piața europeană”.

Într-un comunicat de presă, se spune că membrii CSS au audiat informația despre nivelul plăților efectuate până în prezent pentru consumul de gaze naturale, despre posibila evoluție a prețurilor și achitarea consumului în luna ianuarie, dar și despre „soluțiile de depășire a unei potențiale crize”.

În luna noiembrie, R. Moldova a încheiat un nou contract de import a gazelor de la concernul rus de stat Gazprom, după ce acesta a redus temporar livrările pentru consumatorii moldoveni. Noua formulă de calcul a prețului achitat furnizorului rus nu a fost făcută publică, dar se crede că este influențată de evoluția prețului pe piața europeană.

Marți,4 ianuarie,prețul gazului pe piața europeană a crescut din nou, cu 30%, pe fondul reducerii livrărilor din Rusia, care își achită toate contractele de lungă durată dar nu reacționează, ca în trecut, la cereri de moment pentru livrări suplimentare.

Tariful intern pe care consumatorii casnici din R. Moldova îl vor achita începând cu luna ianuarie este de 11 lei pentru un metru cub.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG