Liderul kazah Kasîm-Jomart Tokaiev a anunțat că trupele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) conduse de Rusia vor începe să se retragă din Kazahstan în două zile, deoarece situația s-a calmat din țară, după violențele sângeroase de la începutul anului. Retragerea militarilor va începe pe 13 ianuarie și se va termina în următoarele 10 zile, a declarat Tokaiev într-un discurs ținut marți în Parlament. Despre rolul de pacificator pe care pretinde Rusia ca îl are in spațiul CSI, o convorbire cu Vladimir Socor, analist politic al Fundației Jamestown si Eurasia Daily Monitor, specializat în zona Europei de Est, stabilit în München, Germania. Este un observator al spațiului est-european, specializându-se în afacerile politice și așa numitele “conflicte înghețate” ale regiunii ex-sovietice.
Europa Liberă: Propun să vorbim despre statutul de țară pacificatoare pe care și-l adjudecă Federația Rusă în spațiul ex-sovietic, în spațiul Comunității Statelor Independente în aceste timpuri. Va reuși Kremlinul să obțină o asemenea recunoaștere de țară pacificatoare?
Vladimir Socor: „Revoltele din Kazahstan au început ca niște revolte determinate de cauze sociale și economice, dar au degenerat foarte rapid în dezordini masive. Participanții, mai ales în Almatî și alte câteva orașe, s-au dedat la devastări, jafuri și omoruri. Conducerea Kazahstanului a pierdut controlul situației în primele zile și a fost nevoită sau s-a considerat nevoită să apeleze la ajutorul Rusiei. Rusia întreprinde o operațiune de poliție sub denumirea de operațiune de pacificare. Această operațiune este cea de-a șasea operațiune, zisă de pacificare, condusă de către Rusia din 1992 încoace, de când s-a prăbușit Uniunea Sovietică. Primele cinci operațiuni inițiate și conduse de Rusia, sub titulatura de pacificare, au fost în Tadjikistan, în 1992-97, timp de cinci ani, când Rusia a intervenit într-un război civil între guvernul din Tadjikistan și rebeli islamiști susținuți de Iran. Mandatul operațiunii de pacificare rusești a încetat în 1997, iar Tadjikistanul a acordat trupelor rusești deja prezente în țară statutul de bază militară, statut pe care trupele rusești îl păstrează până în prezent și desigur că îl vor mai păstra încă multă vreme. Intervenția din Tadjikistan a avut loc cu mandat din partea CSI-ului, deci nu un mandat internațional, dar un mandat CSI.”
Europa Liberă: Pentru că în cadrul Comunității Statelor Independente există semnarea tratatelor cu conținut militar și este stipulat că, în caz de nevoie, statele care au semnat tratatul pot să se ajute.
Vladimir Socor: „Da, corect, Tratatul de la Tașkent, dar – atenție! – pe vremea aceea încă nu exista ODKB. Mandatul obținut de Rusia a fost numai din partea CSI-ului, iar alături de trupele rusești au participat unități mici, nesemnificative din Kazahstan și Kîrgîzstan. În 1992, operațiunea de așa-zisa pacificare din Transnistria, fără mandat din partea nimănui, nici măcar din partea CSI-ului, operațiune pur rusească acceptată, fără mandat, dar acceptată, de facto, de către OSCE. OSCE nu exercită nici cea mai mică influență asupra acestei operațiuni rusești. Rezultatul operațiunii – ocupația, de facto, a Transnistriei de către Rusia și autoritățile locale instalate de către Rusia. Din 1992 până în 2008, două operațiuni de pacificare conduse de Rusia în teritoriile Georgiei – Abhazia și Osetia de Sud. Inițial, cu mandat din partea CSI-ului, apoi ambele părți – Rusia și Georgia – au renunțat la mandatul CSI-ului, operațiunea a continuat fără mandat din partea nimănui.
La început, au fost câteva unități din alte țări decât Rusia, unități mici, care apoi au părăsit Georgia, operațiunea a devenit una pur rusească. Rezultat, ca și în Transnistria până în 2008, ocupația de facto de către Rusia a acestor două teritorii georgiene, iar începând cu anul 2008, Rusia a recunoscut în mod unilateral statalitatea Abhaziei și a Osetiei de Sud, rupându-le de la Georgia. Începând cu anul 2020, Rusia întreprinde o operațiune de pacificare în Karabah. Și în acest caz, fără mandat din partea nimănui, dar cu acordul atât al Azerbaidjanului, cât și al Armeniei, trupele sunt pur rusești, fără pretenții de multilateralism. Există și o mică misiune din partea Turciei, dar fără legătură cu operațiunea de pacificare, ea staționează pe teritoriul Azerbaidjanului în Karabah cu asentimentul Azerbaidjanului și al Rusiei, dar fără asentimentul Armeniei și nu exercită nicio influență reală asupra situației. Acum asistăm la cea de-a șasea intervenție condusă de Rusia sub titulatura de pacificare. Este pentru prima dată când Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, este pentru prima dată când această organizație își face apariția ca actor de pacificare sau de pretinsă pacificare sub conducerea Rusiei. Care sunt particularitățile acestei intervenții în comparație cu cazurile anterioare pe care le-am enumerat? Kazahstanul a solicitat această intervenție de urgență, situație fără precedent. A doua particularitate – nu a avut loc nicio ședință a conducerii de vârf a acestei organizații, a ODKB-ului pentru a lansa sau pentru a autoriza această intervenție. Există declarații oficiale despre funcțiunea pe care o vor îndeplini trupele respective în Kazahstan, dar nu avem un document oficial despre ceea ce se cheamă regulile potrivit cărora trupele respective intră în luptă. Deci nu există așa ceva.”
Europa Liberă: Dar există o explicație a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin a spus că această organizație nu va permite revoluții colorate în aceste țări – Rusia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Armenia și Tadjikistan – și ceea ce el a numit „intervenții din afară, din exterior”?
Vladimir Socor: „Da. Desigur, acestea sunt simple declarații, dar nu sunt documente oficiale. Următoarea particularitate: este pentru prima dată când trupe din Belarus acționează în afara teritoriului național. Până acum, timp de 30 de ani, de când există Belarusul independent a fost un principiu fundamental, constituțional al președintelui Lukașenka personal, că trupele din Belarus nu acționează niciodată în afara teritoriului național, deoarece Lukașenka nu a dorit să participe la intervenții conduse de Rusia pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Lukașenka a asigurat independența reală, suveranitatea reală a Belarusului față de Rusia, Lukașenka a garantat această independență. Acum, poziția lui Lukașenka a slăbit foarte mult din cauza evenimentelor interne din Belarus, el a devenit, și țara a devenit dependentă de Rusia. Pentru prima dată în 30 de ani a devenit realmente dependentă de Rusia și Lukașenka nu-și mai poate permite gesturi de independență. De aceea, el a consimțit să încalce propriul său principiu de a nu trimite trupe ale Belarusului în afara teritoriului național.”
Europa Liberă: Aici poate e bine să-l cităm pe Aleksandr Lukașenka, care a spus că aceste forțe trimise de Federația Rusă sunt forțe de pacificare și în niciun caz nu trebuie nu trebuie numite forțe de ocupație. De ce se insistă pe această idee? Pentru că în statele unde Rusia a intervenit, inclusiv spunând că are aceste forțe de pacificare, țările respective spun că acest contingent rus este mai degrabă un contingent de ocupație.
Vladimir Socor: „Pretinsa pacificare rusească a avut drept rezultat ruperea unor teritorii de la statul legitim în cazul Republicii Moldova, în cazul Georgiei, posibil și în cazul Karabahului, deoarece documentul semnat în noiembrie 2020 referitor la desfășurarea trupelor de pacificare rusești în Karabah prevede un termen de cinci ani, dar n-avem nici cea mai mică garanție că trupele rusești se vor retrage de acolo peste cinci ani și eu chiar cred că nu se vor retrage, eu cred că ele vor continua să ocupe acest teritoriu, cu consimțământul Armeniei, fără consimțământul Azerbaidjanului. Apropo, Azerbaidjanul insistă ca trupele rusești din Karabah să primească un mandat oficial care să fie negociat cu Azerbaidjanul, în calitate de stat suveran, căruia îi aparține teritoriul Karabahului, Rusia însă refuză să negocieze un mandat oficial. Revenind însă acum la Kazahstan, s-a schimbat definiția rusească în ceea ce privește termenul de pacificare, operațiunea din Kazahstan este una de poliție. Conform teoriei rusești și teoriei celorlalți participanți, este o operațiune pentru a pune capăt unei revoluții, în realitate n-a fost nicio revoluție în Kazahstan, a fost o izbucnire a unor dezordini cu caracter foarte grav. E vorba în realitate despre o operațiune clasică de poliție, nu mai poate fi vorba în Kazahstan despre un conflict interetnic, cum a pretins Rusia în cazurile Republicii Moldova și al Georgiei și chiar în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, nu mai poate fi vorba despre protejarea unui teritoriu care s-ar despărți de statul legitim, cum a fost cazul în Transnistria, Abhazia, Osetia și acum din nou Karabah, e vorba pur și simplu de tulburări sociale interne. Deci nu vom asista la o situație în care Rusia ar pune mâna pe un teritoriu care nu-i aparține, nu vom asista la o ocupație, asistăm la o pură operațiune de poliție, fără implicații interetnice sau teritoriale.
În cazul Kazahstanului, Rusia și ceilalți participanți la operațiune au lărgit foarte mult definirea noțiunii de pacificare, acum o operațiune de menținere a ordinii, de poliție, pur și simplu de poliție, se numește acum pacificare. Aceasta înseamnă că Rusia poate în viitor să organizeze intervenții de orice natură, indiferent de cauzele intervenției, și să o denumească pacificare. Operațiunea din Kazahstan nu este în mod activ contestată de către Occident. Secretarul de stat american Blinken a avut câteva critici privitor mai ales la Kazahstan, faptul că trupele proprii ale Kazahstanului au primit ordin să tragă în manifestanții violenți și chiar să-i omoare în decursul reprimării jafurilor și violențelor. Dl Blinken a criticat aceste ordine, a criticat, așa, mai mult cu jumătate de gură și operațiunea condusă de către Rusia, dar nu a contestat în mod fundamental monopolul pe care și l-a acordat Rusia cu de la sine putere în a întreprinde operațiuni de pacificare în fosta Uniune Sovietică. Intervenția din Kazahstan cimentează acest monopol pe care Rusia îl exercită din 1992 încoace, sunt 30 de ani, fără opunere serioasă din partea Occidentului. Un drept exclusiv, monopolist de a întreprinde operațiuni de pacificare îl constituie una dintre temeliile unei sfere de influență, o temelie indispensabilă a construirii sau reconstruirii unei sfere de influență rusești în spațiul post-sovietic. Acum în Kazahstan avem cea de-a șasea intervenție care consacră acest monopol pe care și l-a acordat Rusia ei înseși, fără opunere serioasă din partea Occidentului.”
Trupele rusești pleacă spre Kazahstan, în timp ce la Almatî soldații au deschis focul asupra manifestanților
Europa Liberă: Dacă e să-l cităm pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin spunea că acest contingent al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, acolo sunt circa 2.500 de militari, dintre care cei mai mulți din partea Federației Ruse, el spunea că acest contingent va rămâne în Kazahstan pentru o perioadă limitată, după care va fi retras. Cât ar putea să dureze această perioadă limitată?
Vladimir Socor: „Declarațiile oficiale spun că operațiunea va dura câteva săptămâni sau câteva luni și se va încheia după ce autoritățile Kazahstanului restabilesc pe deplin ordinea. Eu personal mă aștept că vor fi luni, probabil, și cred că rușii nu au motive reale să rămână în Kazahstan. Intervenția trupelor conduse de către Rusia are un caracter limitat, deocamdată, și cred că va rămâne limitat, și anume, să păzească instalațiile și clădirile cele mai importante din Kazahstan, și anume, clădirile președinției din capitala Nursultan, fosta Astana, aeroporturile din Astana, Nursultan și Almatî, probabil câteva instalații militare-cheie de pe teritoriul Kazahstanului, cu scopul de a elibera trupele Kazahstanului să acționeze împotriva protestatarilor.
Rusia ține, ca și fosta Uniune Sovietică, să acționeze în exterior sub o umbrelă pretins multilaterală a propriului bloc
Deci, trupele conduse de către Rusia au primit ordin oficial, public să nu intre în contact fizic cu protestatarii, ci să se limiteze la protecția clădirilor și instalațiilor pe care le-am enumerat adineauri. Trupele străine, trupele ODKB nu vor veni în contact direct cu cetățenii Kazahstanului, nu-i vor reprima, nu vor trage în ei, cu aceasta se ocupă numai trupele Kazahstanului și se ocupă, după cum vedem, fără cruțare, într-un mod foarte violent, de aceea cred că trupele conduse de către Rusia nu au motive reale să rămână în Kazahstan după ce autoritățile Kazahstanului restabilesc deplin ordinea. Rusia ține, ca și fosta Uniune Sovietică, să acționeze în exterior sub o umbrelă pretins multilaterală a propriului bloc. Rusia se profilează ca liderul unui bloc, ODKB, Rusia se profilează ca liderul acestui bloc, dorește ca acest bloc să capete credibilitate internațională...”
Europa Liberă: Și va reuși Rusia să obțină această recunoaștere pe plan regional și internațional de forță de menținere a păcii în zonele de conflict?
Vladimir Socor: „Nu va reuși să obțină nicio recunoaștere oficială, cum n-a reușit timp de 30 de ani, dar va reuși să păstreze câștigul realizat timp de 30 de ani, și anume acceptarea de facto a acestui rol pentru Rusia sub umbrela înșelătoare a unei organizații multilaterale cum este blocul militar condus de Rusia. Deci, nu va obține recunoaștere niciodată, cum n-a obținut nici până acum, dar va continua să obțină acceptare de facto.”
