La Londra, presiunea crește asupra lui Boris Johnson pentru ca el să demisioneze, după ce s-a aflat că regulile sanitare au fost încălcate de el și de invitați, la reședința sa, nu doar la petrecerea de sfârșit de an 2020, când fotografii strecurate în presă îl arată petrecând în curtea clădirii guvernului, deși regulile distanțării sociale impuneau atunci cel mult două persoane împreună; dar Johnson a recunoscut și și-a cerut scuze public și pentru o petrecere ținută în luna mai 2020, cu alcool și zeci de invitați, în reședința din Downing Street.
Cum o subliniază, în Spania, pe un ton amuzat El Pais, Johnson a pretins că a luat parte la acea petrecere (una fiesta) alcoolizată pretinzând că el a crezut că era vorba de o “reuniune de lucru” (evento de trabajo, un “work event”, în engleza lui Johnson).
Opoziția, condusă de șeful laburiștilor Keir Starmer, cere în cor demisia lui, ceea ce ar conveni de altfel și multor conservatori din tabăra lui Johnson, precum liderul conservatorilor din Scoția Douglas Ross.
Opoziția speră să obțină alegeri anticipate; conservatorii (Tories), la rândul lor, vor să se “spele” de Boris Johnson și să se reînnoiască în perspectiva alegerilor generale din 2024.
The Guardian (pro-laburist) scrie că “viitorul lui Johnson se află pe muchie de cuțit”.
Pe continent, la Paris, Libération explică, cu satisfacție neascunsă, diferitele procedee juridice prin care britanicii l-ar putea da jos pe fostul jurnalist Boris Johnson. În realitate, diversele scenarii se reduc la două, ambele pornind de la un vot de neîncredere în parlament: prima variantă ar avea ca punct de plecare o moțiune depusă de opoziție, dar asta ar implica atunci totalitatea deputaților, însă conservatorii nu doresc asta, căci se află extrem de jos în sondaje și ar risca să piardă alegerile anticipate.
A doua variantă constă într-un vot de neîncredere declanșat de un mic comitet permanent de deputați conservatori (18 la număr). Aceștia pot cere un vot de neîncredere dacă reunesc semnăturile a 15% din ansamblul deputaților conservatori(adică cel puțin 54). Dacă votul final este majoritar împotriva lui Johnson, acesta își pierde funcția de șef al partidului - și deci automat de prim ministru - însă conservatorii rămân la putere.
Printre principalele nume de înlocuitori potențiali ai lui Johnson se numără ministra de externe Liz Truss (o foarte înfocată partizană a Brexitului) și ministrul de finanțe Rishi Sunak (care ar deveni astfel primul politician de origine indiană în fruntea guvernului Marii Britanii).
De altfel, conservatorul cotidian The Times subliniază abilitatea cu care Rishi Sunak, deși apropiat al lui Johnson, caută să se țină departe de disputa din jurul acestuia.
Financial Times estimează că Johnson caută doar să “câștige timp”, dar până și The Daily Telegraph, ziarul în care Boris Johnson a scris ani de zile până în momentul în care a devenit premier britanic, s-a întors acum împotriva lui.
“Boris Johnson nu guvernează, ci se joacă de-a premierul”, estimează, la München, Süddeutsche Zeitung.
Ucraina: «prima criză a noului Război Rece»
Discuțiile de la Bruxelles între NATO și Rusia s-au încheiat ieri «în coadă de pește», constată atât Politico, cât șiWashington Post. Ba chiar, cum am scris-o aici ieri, NATO a cerut Rusiei să își retragă trupele din Ucraina, Georgia și Moldova.
«A fost un dialog de surzi», spune o “sursă diplomatică” în cotidianul belgian Le Soir. «Am rămas blocați pe orbite diferite.» Întâlnirea a avut loc loc pe fundalul revelațiilor strecurate în presă în legătură cu „diplomații” ruși expulzați anul trecut de NATO, care s-au dovedit a fi autentici spioni ai serviciilor GRU ale armatei și ai FSB.
Astăzi, la inițiativa președinției franceze, miniștrii de externe și ai apărării ai celor 27 de țări din UE se reunesc în portul Brest, în Franța, pentru a-și defini “parametrii comuni” în toată această dezbatere. Secretarul general NATO Jens Stoltenberg este, de asemenea, invitat.
Într-un comentariu publicat în Le Monde, doi diplomați și experți în geopolitică și relații internaționale, Michel Duclos și François Godement, analizează felul în care apropierea Rusiei de China în actualul context al întețirii tensiunilor internaționale este un fenomen mult prea ignorat.
Schimburile intense ale celor două mari puteri asiatice - gaz și armament din Rusia contra bunuri de consum din China - nu înseamnă însă că cele două puteri nucleare nu întrețin mari suspiciuni una față de alta.
Intre China și Rusia, cum o remarcă acest comentariu din Le Monde, rămâne o mare diferență: China nu a intervenit încă militar nicăieri, pe când Rusia și-a trimis militarii sau mercenarii (precum faimosul grup Wagner) prin multe regiuni ale lumii, din Georgia până în Libia și Mali, trecând prin Siria și Ucraina.
Perdantul strategic este pentru moment Europa.
La Paris, Le Figaro l-a intervievat pe Andri Iermak, principalul consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care spune că Ucraina are dreptul să afle care sunt cei, dintre membrii actuali ai NATO, care se opun aderării ei.
Se adaugă la asta faptul că pentru Suedia și Finlanda aderarea la NATO devine tot mai mult o «opțiune» reală (scrisesem recent despre cum cele două țări scandinave au decis să nu țină seama de «ultimatumul» Moscovei)
Le Monde mai publică și un interviu cu șeful forțelor aeriene ale Franței, generalul Stéphane Mille, care revine asupra tirului antisatelit din noiembrie, când Rusia a tras de la sol și lovit și distrus un vechi satelit al său, abandonat de mult pe orbită, doar pentru a testa fiabilitatea armamentului și a arăta că este gata de lupta pentru controlul spațiului.
«Mort à crédit» pentru deputații francezi pro-vaxxx
În acest timp, presa franceză de toate tendințele este preocupată de valul de insulte și chiar amenințări cu moartea care s-a abătut de la o vreme asupra parlamentarilor, de toate tendințele politice, sau asupra primarilor care promovează vaccinarea.
Le Monde are asta în prima pagină astăzi: «Neliniștitoare creștere a violenței împotriva aleșilor». Libération oferă o serie întreagă de detalii ale agresiunilor, mergând de la amenințări pe rețelele sociale, până la garajuri incendiate.
Săptămânalul satirico-politic francez Le Canard enchaîné vorbește (doar în ediția pe hârtie) despre o “overdoză” de amenințări pentru aleșii națiunii, dar remarcă acest fapt statistic, constatat empiric: deputații socialiști nu primesc amenințări cu moartea și par să fie ignorați, semn că nu interesează pe nimeni, nici măcar asasinii. Să mori de râs, nu alta!
