Parlamentul de la Chișinău a decis ca 2022 să fie declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Inițiativa legislativă a fost aprobată cu votul a 72 de deputați. Pe 2 martie se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru, în care peste 300 de persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 370 de persoane au fost rănite. Despre istoria și consecințele războiului din 1992 vorbim la acest sfârșit de săptămână.

* * *

Așadar, cu o majoritate de voturi în Parlamentul de la Chișinău s-a decis ca anul 2022 să fie declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Hotărârea are scopul de a promova valorile, de a educa tânăra generație în spiritul eroic, patriotic, dar și de a oferi un omagiu de recunoștință a statului față de meritele veteranilor de război care au luptat pentru apărarea integrității și independenței țării. În anul 1992, când independența și integritatea Republicii Moldova erau în pericol, mii de voluntari din raionul Căușeni au pus mâna pe arme și s-au ridicat în apărarea patriei. Europa Liberă a căutat să afle ce-și mai amintesc localnicii despre acele evenimente care au avut loc cu 30 de ani în urmă.

– „În ‘92 a fost tragedie mare, conflictul din Pridnestrovia (Transnistria), de la Bender, de aici. Noi, localitățile acestea dimprejur, trăim alături și am suferit, și noi ținem destul de bine minte, și când îți aduci aminte, îi înspăimântător. Aveam doi copii mititei, în Tănătari, alături, la periferie cu Benderul îs Tănătarii, Ursoaia, partea asta de dincoace, noi eram alături și se formau grupe. Și deodată cel mai strașnic era, războiul îi război de-amu acolo, dar aici de-amu se gătea și nimeni nu știa că într-adevăr o să răbufnească războiul într-o tragedie mai mare, ori numai cu asta o să se termine. Și asta era, frica asta și teama asta că nu se știa, nu era claritate ce o să fie și cu ce o să se termine. Clar că au fost conflicte între Pridnestrovia, cum noi îi spunem Pridnestrovia, cu Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar s-au înstrăinat unii de alții, cei de pe malul drept și cei de pe malul stâng al Nistrului?

– „Asta-i tragedia cea mai mare! D-apoi sunt frați, surori, trăiesc aici și acolo și când vin sau când se duc, cu gura închisă, grăiesc câte o bucată de cuvânt, așa, știți, se simte frica asta și teama asta că-s alte cerințe acolo. Asta-i situația.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am făcut un popas aici, la Căușeni, și întrebăm cetățenii dacă își mai amintesc ce a fost în ‘92 aici, la Nistru.

– „Noi atunci lucram la zavod (uzină), treceau mașini cu capurile legate, ne temeam, nu era lumină, nu era, dar așa noi lucram.”

Europa Liberă: Și iată anul acesta autoritățile statului au decis să fie declarat Anul veteranilor războiului care au luptat pentru integritatea și independența Republicii Moldova. Ce părere aveți despre acest lucru?

– „Da’ poate n-a mai fi război, a fi tot bine, așa se aude pe radio, că o să fie tot bine.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi suntem în ospeție aici, la Căușeni...

– „Foarte mult citesc și o ascult Europa Liberă, îmi plac răspunsurile populației Moldovei.”

Europa Liberă: Astăzi vorbim despre 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru. Vă mai amintiți ce a fost în ‘92?

– „D-apoi cum?... În ‘92 lucram în târguială.”

Europa Liberă: Ce a fost?

– „Eu îs din Căușeni, eu știu tot ce a fost.”

Europa Liberă: Vă este clar cine cu cine a luptat atunci în 1992?

– „D-apoi cum?! Cu Transnistria, separatiștii și ajutoarele de la Rusia. Asta se înțelege cine cu cine a luptat, au vrut să ne ia libertatea.”

Europa Liberă: De ce Rusia a susținut separatiștii, vă este clar?

– „Pentru că Moldova este porțile Europei, la ruși nu li-i chiar interesant să dea Moldova la Europa, defel nu li-i interesant, dar lumea vrea independență. Vă spun așa și spun la toată lumea: Rusia 30 de ani promite că o să ia armata rusă, nu se hotărăște. Adică gazul l-a scumpit, într-o lună o hotărât, dar ca să ia armata, să retragă armata din Moldova 30 de ani nu se hotărăște? Asta nu vrea! De ce? Pentru că vă spun, nu vrea să dea Moldova de bunăvoie, să fie o republică mică pe hartă, mică pe glob, recunoscută în lumea mare.”

Europa Liberă: În acești 30 de ani s-au depus eforturi să fie reunificate cele două maluri ale Nistrului. De ce nu se încununează cu succes aceste eforturi?

– „Pân’ ce Rusia nu va retrage armata sa din Pridnestrovia, n-o să fie. Chiar dacă poporul moldovenesc îi sărac, dar el vrea pace, vrea cu pace să se împrietenească cele două maluri, să trăiască cum am mai trăit odată, dar dacă la ruși nu li-i convenabil să fie pace, ei vor haos în toate republicile să fie. Pentru asta, lumea însărăcește și adică președintele, nu numai al Moldovei, al tuturor republicilor își pierde autoritatea în fața populației din republica dată.”

Europa Liberă: Ce statut ar merita această regiune transnistreană?

– „Niciun fel de statut! Trebuie să fim o Moldovă întreagă, unită, doar ea, după războiul din ‘45 a fost în componența Moldovei și nu merită niciun statut, ea trebuie să rămână în componența Moldovei.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, suntem în ospeție aici, la Căușeni, și întrebăm cetățenii: despre anul ‘92 ce vă mai amintiți?

– „Eu eram copil, țin minte, ne duceam, murise un verișor de-al meu, că era tot din partea Pridnestroviei și ne-am dus la mort.”

Europa Liberă: A meritat vărsarea ceea de sânge?

– „Nu, nu cred! Trebuie să trăim cum am mai trăit, toate popoarele erau unite, aveam de toate. Dar acum, ce tolk (folos) că suntem aparte, chipurile, trecem în Europa, dar la noi este lume care moare îndeobște de foame și nu are cu se încălzi? Noi ca noi, dar bătrânii și copiii mai tare suferă din partea la politica asta. Lumea tare ar vrea ca tot cum am mai trăit înainte, cu toate republicile eram unite, ca frații am trăit înainte. Dar acum că ne-am raspredelit (împrăștiat), dat deoparte nu-i normal.”

Europa Liberă: Mai mergeți aici, în stânga Nistrului, la Tiraspol, la Tiraspol, la Bender/Tighina?

– „D-apoi cum nu mergem? Mergem. Avem și rude, am mătușă, fratele și-a cumpărat apartament acolo.”

Europa Liberă: Unde?

– „La Bender. Și chiar îi frumos orașul, și ei se încălzesc, la dânșii stau cu ferestrele deschise, dar la noi nu știm cum să strângem căldura. Îi foarte bine la dânșii, am vrea și noi tot așa să trăim și noi din partea asta, dar dacă ei între dânșii nu se împacă, nu-i de vină lumea că...”

Europa Liberă: Dar cine nu se împacă, iată, vă este clar?

– „Nu știu. Ca atare în politică eu nu prea tare...”

Europa Liberă: Dar cum credeți că s-a făcut această Transnistrie?

– „Să vă spun cinstit, nu înțeleg cu RMN-ul ista, dar lasă-i să fie cu totul aparte, dar, chipurile, zic că noi dăm datoriile lor. Nu știu îi corect ori nu, toată lumea aude, dar ca atare noi nu știm precis că dăm noi datoriile lor ori nu dăm datoriile lor. Dar pentru ce să dăm noi? O lună nu plăti aici, la Moldova, factura de gaz și vine și-ți începe a tăia gazul și începe a-ți face probleme.”

Europa Liberă: Dar faptul că ei nu achită facturile?

– „Dar asta noi nu știm. Lumea doar îi amăgită, multă lume îi amăgită. Ei nu cred chiar în ziua de azi, ei trăiesc de azi pe mâine.”

Europa Liberă: Bine, dar ei dacă nu achită gazul acolo, de atâta și ei cred că...

– „Cum nu achită? Achită! La dânșii tot vin facturile de plătit. Iaca, mama, dacă trăiește acolo, cum nu achită? Dar plătește mai puțin. Da, eu am înțeles că ei îs cu Rusia, nu-s cu noi. Guvernul de la Rusia ține cu dânșii, dar la noi ce? Maia Sandu nu s-a dus să facă contract și să lupte pentru popor, ca să fie și la noi bine.”

Valentina Ursu, Europa Liberă...

– „Da, eu vă cunosc, vă cunosc...”

Europa Liberă: Astăzi am făcut un popas aici, la Căușeni. În acest an se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru. Vă mai amintiți ce a fost în ‘92?

– „Conflict... Alții îi zic conflict, dar mai mult că a fost război. Dacă a fost implicată tehnica militară, acesta nu-i conflict, acesta deja-i război. Practic, dacă s-a încheiat pacea între Moldova cu Rusia, reiese că Moldova cu Rusia a luptat. Asta-i! Cam de ce trebuia Moldova să încheie pace cu Rusia?”

Europa Liberă: Autoritățile au declarat Anul recunoștinței față de veteranii războiului pentru independența și integritatea statului.

– „Da.”

Europa Liberă: Și iată, după trei decenii, de ce nu s-a reușit rezolvarea problemei transnistrene?

– „Păi nici n-o să se reușească niciodată, acolo îi mâna Rusiei, ei spun că malul stâng îi al lor, aduc și ei argumente, și ai noștri argumente aduc și niciodată n-au să...”

Europa Liberă: Și atunci, autoritățile nu sunt capabile să pună această problemă ca prioritate și s-o rezolve?

– „Nu, nu, nu... S-o pună, da, dar n-au s-o rezolve niciodată. Acolo-i teritoriul Rusiei, ei asta aduc argumente: „Măi, voi ați fost până la... chiar de la Eminescu – de la Nistru pân’ la Tisa...” Gata, ei socot că acesta-i pământul lor și nu faci tu nimic.”

Europa Liberă: Și atunci, eforturile care se întreprind pentru reîntregirea celor două maluri ale Nistrului credeți că sunt în zadar?

– „Da, îs în zadar! Se cheltuie banii aiurea. Trebuie să ne uităm pragmatic, cine stă în spatele Transnistriei și atunci îi clar cu cine trebuie de hotărât întrebarea, dar acesta-i plațdarmul (capul de pod) al Rusiei, ei nu vor ca NATO să se bage la dânșii sub coaste. Uitați-vă, ei socot că și Ucraina îi a lor, că n-a fost așa țară Ucraina, ei socot că-i a Rusiei: „Ucraina, tipa (chipurile), asta-i Ucraina noastră”. Măcar că s-au declarat independenți, suverani, le-a recunoscut Rusia suveranitatea, dar, mă rog, faptele sunt fapte.”

Europa Liberă: Dacă, eventual, s-ar întâlni Maia Sandu cu Vladimir Putin, subiectul se va regăsi în agenda celor doi lideri...

– „Da, da... Ceva o să se hotărască, dar mai mult că o să amâne, ca de obicei, au să zică că noi hotărâm și iar au să amâne, au să amâne, au să amâne, au să amâne... până la infinit.”

Europa Liberă: Dar în ultimul timp există un interes din partea Kremlinului ca această problemă să fie rezolvată?

– „Interesul acesta, dacă nu mă înșel, îi încă de la Istanbul, de când a fost înțelegerea, așa că 20 de ani au trecut. Și s-a schimbat ceva? Nu s-a schimbat nimic, chiar dacă în locul lui Putin să vină altul, Rusia e un imperiu, hai să spunem așa, dar fiecare imperiu, cum se zice în limba rusă: «всякая империя имеет тенденцию к расширению» (fiecare imperiu tinde să se extindă).”

Europa Liberă: Și imperiile cad...

– „Cad... Doar când o să cadă imperiul, atunci o să vorbim altfel, dar așa, cât există imperiul, doar dacă se va destrăma, dar așa, pe cale pașnică, problema acolo n-o să fie soluționată. E clar că Moscova peste tot locul vrea mâna ei, să aibă oamenii săi, puterea...”

Europa Liberă: Как Вы видите будущее Молдовы? (Dvs. cum vedeți viitorul Moldovei?)

– «Хотелось бы, чтобы жили все вместе и не ругались, а жили дружно. Национальностей много и нельзя выделять одну над другой, я так считаю.» („Mi-aș dori ca toată lumea să trăiască împreună și să nu se certe, să trăiască în prietenie. Sunt multe naționalități și este imposibil ca una să fie mai presus decât alta, eu așa cred.”)

Europa Liberă: А почему существует этот приднестровский вопрос? (Dar de ce există această problemă transnistreană?)

– «Ну потому что тут наверное много русских живут. И не только это, есть много причин, но надо думать головой, жить вместе и дружно и никогда бы не было такого. Да наша правительство, вот насчёт газа сейчас, почему, например, у меня все платежки есть, я платила вовремя, а тут раз и повышают газ, за то, что мы выплатили, долга не имеем, а сейчас я должна платить за то, что где-то правительство наворовала, коррупция кругом, а я должна опять платить? Почему это я должна делать? Вот те, которые правили, пусть их раскулачивают, те, которые делали раскулачить их к чёртовой матери. Пусть всё, что у них есть, продают и отдают долг, потому что люди платили. Почему я должна опять платить, за кого? За то, что они грабили, воровали? Нет, извините!» („Ei bine, probabil pentru că aici trăiesc mulți ruși. Și nu numai atât, sunt multe motive, dar trebuie de gândit cu capul, să fi trăit împreună și în prietenie, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată. Da, guvernul nostru, acum despre gaz, de ce, de exemplu, am toate facturile, am plătit la timp și dintr-o dată au majorat prețul la gaz, nu aveam datorii? Pentru ce am plătit, iar acum trebuie să plătesc pentru ceea ce undeva a furat guvernul, corupție este peste tot și eu trebuie să plătesc din nou? De ce ar trebui să fac asta? Iată, cei care au guvernat să fie deposedați de averile nemuncite și să fie trimiși la mama dracului. Să fie vândut tot ce au agonisit și cu banii obținuți să fie achitate datoriile, pentru că oamenii au plătit. De ce să plătesc din nou, pentru cine? Pentru că au jefuit, au furat? Nu, mă scuzați!”)

Europa Liberă: А как Вы видите решение Приднестровской проблемы? (Dar cum vedeți Dvs. rezolvarea problemei transnistrene?)

– «Надо собираться, разговаривать и смотреть какие причины, что и как. Я так думаю.» („Trebuie să se întâlnească, să discute și să vedem care sunt motivele, ce și cum. Eu așa cred.”)

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi suntem în ospeție aici, la Căușeni, și întrebăm cetățenii cum văd rezolvarea problemei transnistrene.

– „Problemele nu se micșorează, dar se adaugă mai multe. Poziția Rusiei de-acum dacă a ajuns și în Kazahstan, apoi atunci despre ce putem noi să mai vorbim aici? Încă de la imperatrița (împărăteasa) Ecaterina a fost ocupat și până în ziua de azi încă nu-i șansa. Așa-i sângele rusesc, că tot de ocupat o bucățică de la prieteni, de la Ucraina și tot așa încet-încet, dar promisiunea din Istanbul, de la turci, au promis că au să scoată armata, până în ziua de azi n-o mai scot, din contra fac exerciții militare. Doresc să facă provocații ca să poată cumva să mai rupă o bucățică, dacă nu din nordul Moldovei, păi măcar din sudul Moldovei, cu Găgăuzia.”

Europa Liberă: Ce statut ar merita această regiune transnistreană?

– „Ei doresc să fie federație, dar vedem că dacă la găgăuzi le-au dat autonomie, apoi cât ajutor România dă la găgăuzi și-i tot așa, numai cu șmecherii, așa că...”

Europa Liberă: Dar câți ani ar trebui să treacă ca să fie rezolvată această problemă?

– „De-acum de 30 de ani nu se mai rezolvă problema aceasta și așa că numai dacă altă mentalitate, adică dl Putin ori s-a alege alt președinte, poate în următorii vreo 4-5 ani ceva în folosul Moldovei și a populației nistrene și la noi, cei din Moldova. Așa că, cum s-ar spune, speranța moare ultima.”

Europa Liberă: Au crescut generații în acești 30 de ani. S-au îndepărtat cele două maluri ale Nistrului sau totuși nu e totul pierdut?

– „Nu, nu s-au apropiat, s-au înstrăinat, pentru că la generația tânără nu prea văd patriotismul ista ca să hotărască, deși vedem chiar veteranii care au luptat, acuma spun: „Iaca, vezi, am luptat pentru Moldova, pentru patrie, dar nu suntem recunoscuți de guvernatorii noștri, nu suntem recunoscuți”.”

Europa Liberă: Dar anul 2022 este consacrat recunoștinței față de veteranii războiului care au luptat pentru independența și integritatea Republicii Moldova.

– „Da, dar asta, vedeți, de scris o hotărâre pe hârtie e una, dar chiar anii trecuți veteranii n-au fost observați, toată vremea au avut probleme și cu apartamentele, și nu i-a protejat nimeni.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am ajuns aici, la Căușeni, și întrebăm cetățenii despre soluționarea conflictului transnistrean. Ce părere aveți, în ce condiții poate fi rezolvată această problemă?

– „O grămadă de ani nu s-a lucrat pe tema asta și amu îi tare greu ca s-o rezolvi. Amu acolo au crescut copii care nenavideat (îi urăsc) pe moldoveni, înțelegeți?”

Europa Liberă: De ce?

– „De atâta că așa a fost educația. Copii de-amu sunt care au 30 de ani...”

Europa Liberă: Dar trebuie totuși de căutat o soluție. Cum se urnește carul din loc?

– „Ea a trebuit de căutat mai demult, dar fiindcă la putere au fost oameni pe care nu i-a interesat...”

Europa Liberă: Dar de ce credeți că n-au avut interesul să soluționeze problema, dacă s-au purtat negocieri?

– „Trebuie de scos tamojnea (vama) ca să se ducă oamenii liber, alții vor să se ducă, dar nu se duc numai de atâta că se enervează când îi controlează și-i întreabă la dânșii acasă. De ce? Iaca asta-i problema.”

Europa Liberă: Dar Dvs. treceți prin aceste puncte de control?

– „Da, am trecut! Înainte te întreba dacă n-ai fost la război, dar amu deja întrebarea asta cam nu prea se dă.”

Europa Liberă: Aveți răspuns la întrebarea – ce s-a întâmplat în 1992?

– „A fost conflict. Să vorbim așa drept, au luptat politicienii, dar lumea au fost patrioți, mulți patrioți s-au dus așa, de... Mulți au vrut să se ducă la voenkomat (comisariatul militar) să facă prin lege și n-au vrut cei de la voenkomat să facă, dar așa s-a dus lumea și s-a pierdut, și nimeni – nimic. Nici statul nu-și bate capul de dânșii.”

Europa Liberă: Anul acesta este declarat Anul recunoștinței față de veteranii care au luptat pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova. Cum sunt tratați cei care au luptat cu arma în mână?

– „Trebuie tratați oamenii ceia care au fost acolo, dar majoritatea sau nici jumătate n-au fost, numai au fost așa, pe sub buruieni, pe aici, și ei au legitimații, dar la alții le-a fost rușine să se ducă să ceară așa ceva și au rămas de nimic.”

Europa Liberă: Ce statut merită regiunea transnistreană?

– „O republică întreagă trebuie să fie, că așa un teritoriu micuț...”

Europa Liberă: În mâna cui e puterea rezolvării acestei probleme?

– „Of! Cred că a parlamentului. Trebuie să facă alegeri, să aducă oameni de-ai lor aici, să fie parlamentari ai lor, din Transnistria și atunci au să facă ceva, dar așa, de aici să-i comenzi pe dânșii, ei nici nu vor să asculte.”

Europa Liberă: Dar Rusia ce rol joacă?

– „Apără. Putin ce a zis? - „Eu trebuie să-mi apăr cetățenii mei care au rămas după graniță”. Avtomaticeski (în mod automat) au rămas aici din ruși...”

Europa Liberă: Dar acolo nu sunt cetățenii Republicii Moldova? Majoritatea au cetățenia Republicii Moldova.

– „Da, dar nu se vorbește, la noi se tem să vorbească.”

Europa Liberă: De ce există această frică?

– „Pentru că într-o noapte poate să fie invers totul.”

Europa Liberă: Invers, cum?

– „O să fie Rusia aici, n-o să fie Moldova (râde).”

Europa Liberă: Chiar e posibil acest lucru?

– „Dar ce? Că se fac acum conflictele acestea, se ridică prețurile... Asta iskustvenno (artificial) îi făcut, ca lumea să se revolte și ei să vină să ne „ajute”. Iaca ce se face.”

Europa Liberă: Dar cetățenii înțeleg la justa valoare evenimentele?

– „Un procent tare puțin. Dacă omul îi obijduit, apoi cum el să vină să mai apere?”

Europa Liberă: Dvs. acum credeți în reunificarea celor două maluri ale Nistrului sau câți ani ar mai trebui să treacă, dacă după 30 de ani se zice că se bate pasul pe loc?

– „O să se întâmple asta când noi o să trăim mai bine ca dânșii. Asta o să se întâmple când noi o să trăim mai bine ca acei din Pridnestrovia. Pentru asta trebuie de lucrat, trebuie de făcut oamenilor condiții, dar nu cineva fură, trăiește cu sacul sub cap, nu de pernă, dar de dolari, apoi nu mai facem noi nimic atunci.”

Europa Liberă: Și Dvs. credeți că o să vină de acolo și o să roage Chișinăul ca să fie împreună cu noi?

– „Ei și așa vin oamenii, așa, tiho, mirno (încetișor, liniștit) își fac pașapoarte, chiar și român își fac pașaport. Când s-a început conflictul acesta, cel mai mare procent de oameni din Pridnestrovia care și-au făcut atunci pașaport, român și-au făcut.”

Europa Liberă: Ia ziceți și Dvs. – ce credeți despre soluționarea problemei transnistrene?

– „Transnistria, o republică care de nimeni nu-i recunoscută, și vladîka, aista mitropolitul se duce și-l felicită pe Krasnoselski.

Asta nu-i implicarea bisericii în politică? Când nicio țară, nimeni n-a recunoscut Transnistria, dar el s-a dus și l-a felicitat. Înseamnă că el recunoaște Transnistria, că este dară? Șezi, mitropolitule, acolo și fă-ți cruce la biserică, vinde lumânări și ce mai ai acolo de făcut, nu-ți vârî nasul în politică! Sunt politicieni care se ocupă cu asta. Eu mă gândesc că a avut ordin de la Kiril să se ducă. Ce ai tu, vladîka? Tu ia seama de biserică. Unde se duc banii din biserica noastră? Acolo, la Kiril, se duc. Iaca, asta direct arată că biserica este implicată în politică.”

Europa Liberă: Dar viitorul Moldovei cum îl vedeți?

– „În primul rând, ei au să meargă la aceea, de exemplu, să scoată tamojnea, să scoată valuta lor, toate ministerele celea să fie desființate și să se supună Republicii Moldova? Au să meargă la asta? Dacă să fim împreună, cum a fost și înainte, o republică întreagă așa, ei au să meargă la asta? Și să scoată și armata, să scoată toată tamojnea, lumea să circule, valuta lor s-o scoată și să fie o valută pe tot teritoriul țării și toată guvernarea ceea a lor să fie scoasă și să fie o guvernare pe toată țara. O să meargă Transnistria la asta? N-o să meargă niciodată!”

Europa Liberă: Și regiunea transnistreană de una singură nu poate să se dezvolte.

– „Dar nu, ea o să fie susținută de Rusia tot timpul. Ce-i pentru Rusia a o susține? Ce au dat rușii când au luat-o? Ei au luat Crimeea fără nicio împușcătură, dar aici au mai murit încă și de-ai lor, măcar că au fost pușcăriași pe care i-au trimis, cazaci de aceia, și ei au să dea Transnistria așa? Acum, aici îi ca bază militară. Ia uite, vezi că Putin se teme de NATO, că se apropie NATO, ei trebuie să fie pregătiți ca să înceapă un război împotriva NATO. Asta și este! Cum s-o dea?”

Europa Liberă: Dar Dvs. vă este frică de NATO?

– „Nu! Dar de ce să-mi fie frică, ce mi-a făcut NATO? NATO, în primul rând, iaca, ne-a ajutat să scoatem toate chimicatele pe care le-au adus rușii încoace încă de la Sovietski Soiuz (Uniunea Sovietică) care au fost și toate otrăvurile de aici. NATO nu-i numai, cum s-ar spune, organizație militară, e și o organizație de ajutor, de consultare, de cum s-ar spune... Tot timpul a fost o sperietoare – că vine românul, că vine americanul. Dar n-am văzut eu niciun american încă aici, dar iaca rușii șed aici, la 25 de kilometri îi armata rusească, dar armata americană nu-i încă pe teritoriul nostru. Deci, cum să ne temem? Dar eu le-aș spune rușilor așa: „Măi, ce aveți cu țările noastre? Să ne puneți drept carne de tun pe noi în războiul vostru împotriva lui NATO ori cum?” Nu-i așa! Sau „să-mi pui tu mie condiții ca să fiu neutru ori cum”? Dar de ce eu să fiu neutru? Eu vreau să mă unesc cu Germania, de exemplu, vreau să mă unesc cu alții. Îi treaba mea! „Voi spuneți că noi suntem suverani și independenți. Ce aveți voi cu noi”?”

Europa Liberă: La nivel de cetățean, totuși, cum e înțeleasă rezolvarea problemei transnistrene?

– „Eu socot că nu, acolo de-amu lumea chiar și-i îndreptată împotrivă, tineretul mai ales, ei socot că acolo-i țara lor și gata; ei pe noi ne socot români, măcar că noi și suntem români și ei îs români acolo. Ei așa au fost educați și de-amu acei care au mai fost bătrâni, care din timpul războiului, care au fost la războiul din Transnistria au mai murit, dar tineretul ista care a mai rămas, ei sunt agresivi dintr-odată împotriva noastră și n-au să spună...

În primul rând, asta tot depinde ca să vină și acolo o guvernare care să aibă interes ca toate acestea să fie lichidate și să fim o țară cum am fost și înainte, dar ei...”

Europa Liberă: Dar chiar și aici, la piața din Căușeni, am înțeles că se mai joacă nunți, se căsătoresc tinerii de aici cu tinerele de acolo și, invers, se duce lumea la cumetrii, s-a păstrat relația asta de rudenie.

– „Și noi avem rude acolo și-i clar că și noi ne ducem, și la noi vin, și așa-i, dar cam de multe ori când ne întâlnim iese cam cu conflict între noi. Cum începem cu gazul, eu chiar i-am spus lui ruda asta a mea, că ei zic că rușii le dau lor gaz. I-am spus: „De unde îți dă, măi, tu ai țeavă aparte din Rusia care vine în Transnistria? Tot gazul ista trece prin Moldovagaz. Voi aveți un contor aparte? Voi plătiți banii pe contorul ista aparte pe gazul ista? Ce grăiești tu aiurea, înțelegi sau nu? Și contractul tot îi făcut între Moldovagaz cu Gazprom. Dar voi ce aveți contract aparte cu Rusia ori ce?”. Asta și este, că ei de aici, pe de o parte, zic că stimează suveranitatea și integritatea noastră, pe de altă parte, ei fac tot posibilul ca acolo gazul să fie mai ieftin, le mai dau și compensații, ca între noi cu dânșii tot timpul să fie conversații de acestea nu bune.”

Europa Liberă: Și dacă au trecut 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru, iată, astăzi ați putea să spuneți cât timp ar trebui să mai treacă ca să se găsească această soluție?

– „Nu știu. Să vă spun acum o vorbă pe care mi-a spus-o mie nu un moldovean, dar un găgăuz: «Хорошо, что Бог создал смерть, иначе Путин был бы вечным президентом». („E bine că Dumnezeu a creat moartea, altfel Putin ar fi fost președintele etern”). Apoi, când i-a veni rândul lui Putin poate și a veni într-adevăr un om care o să vadă ce se petrece în lume, cum se trăiește în Europa și va vedea binele acesta, atunci poate că o să dispară granița dintre noi și Pridnestrovia și o să fim o țară întreagă iarăși. Cât o să fie Putin la putere și toată gașca lui, n-o să ne unim noi cu Transnistria înapoi.”

* * *

Voci din raionul Căușeni, unde în 1992 au fost mobilizați peste 3.800 de voluntari, 200 de colaboratori de poliție și 95 de angajați în organele Ministerului Apărării. Amintim că la 2 martie 1992 a izbucnit războiul de la Nistru, provocat de regimul separatist de la Tiraspol, susținut de Federația Rusă prin implicarea Armatei a 14-a, care staționa în estul Republicii Moldova. Luptele au durat câteva luni, iar la 21 iulie 1992 președinții de atunci ai Republicii Moldova și Rusiei – Mircea Snegur și Boris Elțîn – au semnat un acord de încetare a focului. Ion Leahu, fost reprezentant în Comisia Unificată de Control, spune că decizia parlamentului ca anul 2022 să fie declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova nu ar fi pe placul autorităților de la Tiraspol.

Ion Leahu: „O iritare strașnică a trezit această decizie la Tiraspol, practic au declarat că prin această hotărâre au șters toate acordurile pozitive care au avut loc până acum, cele mai „alese” cuvinte au fost la adresa celor care au luptat și care și-au pierdut viața pentru suveranitatea Republicii Moldova. Dna Valentina, aici este răspunsul la încă o întrebare – atitudinea. Cum poți, în genere, să ai relații normale cu persoane care manifestă o asemenea atitudine? În primul rând, față de cei căzuți, în al doilea rând, ei nu au fost mercenari, ei nu au fost cazaci trimiși de KGB-ul rusesc, ei sunt oameni care aici, pe loc, au fost nevoiți, au fost impuși de dânșii să ia arma în mână și să apere statul. Și cu toate acestea, o asemenea apreciere care, în principiu, nici n-ar trebui să fie pomenită, înseamnă că oamenii aceștia n-au înțeles nimic și nici nu vor să înțeleagă nimic, cu dânșii va fi foarte greu.”

Europa Liberă: Care oameni?

Ion Leahu: „Transnistrenii! Și administrația, și structurile de forță, și politicienii – absolut toți. Faptul că acolo se găsește unul, doi, trei cu mintea mai lucidă nu schimbă situația.”

Europa Liberă: Pe 2 martie vor fi comemorați cei care și-au jertfit viața pentru independența, integritatea și suveranitatea Republicii Moldova. Cum ar trebui statul în continuare să îi trateze pe acești oameni?

Ion Leahu: „Ca pe niște oameni față de care statul este dator și până acum nici pe departe nu și-a realizat, nu și-a îndeplinit datoria. Foarte mulți combatanți care au luptat, care au fost răniți locuiesc în cămine, de câteva ori au fost pregătite documentele pentru mai multe case cu multe etaje pentru combatanți, sunt ele? Nu sunt! Iaca, măcar să-și ia statul angajament să revadă această situație și să contribuie la aceea ca, în sfârșit, combatanții să aibă perspectivă să primească un apartament destoinic.”

Europa Liberă: Dle Leahu, eu am fost la așa-zisa „frontieră”, administrativă dintre Republica Moldova și regiunea transnistreană și am discutat cu mai mulți locuitori din Zona de Securitate și când îi întreb despre 1992 și ce s-a întâmplat atunci la Nistru mulți oameni spun că nu cunosc.

Ion Leahu: „Deloc nu mă miră, dna Valentina, deloc nu mă miră. Nu cunosc oamenii care în virtutea funcției pe care o îndeplinesc îs obligați să cunoască profund situația. Nu vreau să arăt cu degetul, nu vreau să-i numesc, dar în orice caz foarte puțin în Republica Moldova se face pentru aceea ca memoria să fie la ea acasă, aici, ca noi să cunoaștem care au fost motivele, care au fost forțele motrice ale acestui conflict, în folosul cui, cine l-a declanșat, de ce noi am fost nevoiți să luăm arma în mână.”

Europa Liberă: Dar ați putea pe scurt să răspundeți la aceste întrebări?

Ion Leahu: „Desigur că!”

Europa Liberă: Vă rog.

Ion Leahu: „E suficient să comparăm două cifre: 2 septembrie 1990 - proclamată așa-numita „republică transnistreană” - în ’90! - și 2 martie 1992, când a demarat conflictul armat propriu-zis. Aproape doi ani. De ce conflictul a demarat așa de târziu? Este un răspuns foarte simplu, dar la care nu știu de ce, dar foarte rar apelează politicienii și politologii. La momentul respectiv, la 2 martie ‘92, cu excepția comisariatelor de poliție din Dubăsari și din Bender, restul toate au trecut de partea separatiștilor, mai greu ca la Tiraspol, mult mai ușor ca la Camenca și la Râbnița, dar au trecut. Deci, focare de rezistență reală nu mai erau, era suficient să blochezi comisariatul de la Dubăsari și de la Bender și să nu le dai voie să primească alimentare și, în timp de o săptămână-două, depuneau și ei armamentul, și gata, și niciun fel de conflict armat nu avea să fie.

Iată această teză nu știu de ce, dar nu sună, dar ar trebui, ca niciun fel de specialist mare, fie de la Moscova, fie de la București, fie din altă parte să nu promoveze ideea că Chișinăul, chipurile, a dezlănțuit conflictul armat. Nu! Asta-i prima. A doua: forțele motrice. Ce am avut noi? O mână de patrioți și o poliție care mergea în tranșee, mata știi foarte bine, în pantofi și în impermeabile înarmați cu pistolete, la război - contra mitralierelor, contra lansatoarelor de mine - cu pistolete.”

Europa Liberă: Și chiar contra tancului...

Ion Leahu: „Și contra tancului, da, foarte corect. General-locotenentul Ghenadi Iakovlev, care era comandatul Armatei a 14-a, încă prin ‘90 a deschis ușile depozitelor și a înarmat garda transnistreană cu tot felul de armament și muniție, erau pline depozitele de la așa-numita „apărare pasivă” de la uzinele din Tiraspol, Râbnița, Bender ș.a.m.d. Trei: începând cu 2 martie, dar mai devreme încă de 2 martie, mult mai devreme au început să vină din Rusia ofițeri, cazaci, pur și simplu criminali la care le dădeau drumul din închisoare și le puneau în mână biletul: „Pleacă la Tiraspol, acolo o să primești armament și o să lupți”. Cu cine să lupți? Pentru ce să lupți? Pentru ce se organizau aceste lucruri? Toate aceste lucruri sunt documentate, cel puțin au fost documentate. Se întreabă: de ce noi nu avem nicio sentință judiciară pe aceste probleme?”

Europa Liberă: Și de ce?

Ion Leahu: „Iată și eu întreb, de ce?”

Europa Liberă: Nu a fost capabilă justiția din Republica Moldova să verse lumină asupra acestor cazuri?

Ion Leahu: „Noi am avut anchetatori și judecători foarte și foarte bine pregătiți, însă nimeni nu vrea să lucreze degeaba, dacă nu are indicația sau dacă nu are în funcțiile sale de serviciu – omul nu o să facă. Deci, eu mă tem, sunt practic convins că nu a rămas nimic din dosarele celea pe la procuratură, erau situații când unul din cei mai mari criminali de acolo din Tiraspol, Soin, care a fost într-un timp chiar și adjunct la securitatea transnistreană, umbla prin Chișinău și noi nu ne-am hotărât să-l prindem numai de atâta că nu eram convinși că procuratura ne va elibera mandat de arest.”

Europa Liberă: La 30 de ani de la declanșarea conflictului armat de la Nistru, Dvs. credeți că cele două maluri ale Nistrului se apropie sau se îndepărtează?

Ion Leahu: „Sunt două direcții, aș spune așa, același Sheriff are mare nevoie de a avea actele de proveniență a mărfurilor într-un stat recunoscut, Republica Moldova, are mare nevoie de a utiliza preferințele care se acordă de către Uniunea Europeană pentru exportul mărfurilor și evident că în acest domeniu, în acest aspect relațiile se apropie. Același Sheriff vrea să pătrundă, să penetreze spațiul telefoniei mobile și clar că el vrea, însă nu este acceptat și asta îl pune în opoziție față de Republica Moldova ș.a.m.d. Practic, la orice domeniu sunt și plusuri, unde noi ne apropiem, sunt și minusuri. Chișinăul întotdeauna a acordat pe măsura posibilităților atenție stării sănătății populației în stânga Nistrului, au fost acceptați oamenii aici la tratament, a contribuit la aceea ca să fie procurate utilaje și medicamente, dar cu toate acestea ei uită de partea pozitivă, de ajutor...”

Europa Liberă: Au fost recunoscute diplomele de studii...

Ion Leahu: „Ei, asta în genere a fost o greșeală foarte mare și primul pas a fost făcut că a au fost apostilate diplomele de studii superioare, acum ei vor să fie confirmarea că Institutul de la Tiraspol este o instituție care activează în baza unor programe acceptate. Noi nu ne putem asuma asemenea angajamente, însă, cu toate acestea, ei spun că noi nu vrem să realizăm drepturile omului.”

Europa Liberă: Și după multe cedări care se crede că s-au făcut din partea Chișinăului, credeți că acum se poate inversa situația într-o direcție bună?

Ion Leahu: „Nu cred, nu o să poată nimeni să ia acele cedări care au fost efectuate, chiar dacă a fost cel puțin ideea de a revedea modul în care se poartă negocierile, dar vorba e în aceea că Tiraspolul nu merge în întâmpinare.”

Europa Liberă: Și Tiraspolul nu acceptă compromisul, iar Moscova cere reluarea negocierilor în formatul „5+2”?

Ion Leahu: „Da, ei știu foarte bine că, dacă Chișinăul acceptă, atunci pe masa negocierilor vor fi puse revendicările cu care vine Tiraspolul și Moscova, aceea ce ei consideră să fie discutat, Chișinăul n-o să accepte și o să fie o întâlnire degeaba. De aceea nici nu au avut loc în 2021 și în 2020, că practic nu au avut pentru ce.”

Europa Liberă: N-au avut loc ședințele acestui format de negocieri „5+2”?

Ion Leahu: „Da.”

Europa Liberă: Și la ce să ne așteptăm atunci?

Ion Leahu: „Eu nu vreau să fiu categoric. Polonia totuși este un stat destul de puternic din multe puncte de vedere și nu e exclus că ar putea ca stat puternic, influent, ar putea să încerce să pregătească totuși o agendă constructivă, de atâta că Polonia o să fie președinte al OSCE pentru anul 2022.”

Europa Liberă: Credeți că există undeva un proiect de statut pentru regiunea transnistreană?

Ion Leahu: „Nu, eu nu cred că el există și nu cred că el poate să fie discutat în 2022, dar important este ca în 2022, ar fi bine în 2022, să fie scoase unele probleme destul de serioase, iată, de exemplu, aceeași problemă cu fermierii odată și pentru totdeauna. Ce trebuie de făcut încă? Chișinăul ar putea să meargă la aceea ca să caseze dosarele penale care au fost intentate pe numele persoanelor respective, Dumnezeu cu dânșii, e mai important...”

Europa Liberă: Care persoane respective?

Ion Leahu: „Niște reprezentanți ai structurilor de forță din stânga Nistrului, care nemijlocit au participat la îndepărtarea fermierilor de terenurile lor arabile. S-ar putea, Dumnezeu cu dânșii, îi mult mai important ca oamenii să aibă acces liber la aceste terenuri de după traseul Tiraspol-Camenca. Ar trebui poate de propus președinției Misiunii OSCE un șir de asemenea probleme pe care noi am putea să le discutăm constructiv, în același timp, noi demonstrăm că Polonia este eficientă ca președinte al OSCE și problemele se mișcă. Dacă noi vorbim despre aceea că trebuie să rezolvăm problemele cu care se confruntă populația – poftim, iată este o problemă importantă care vizează populația și din stânga Nistrului, și din dreapta Nistrului. Următoarea problemă, iarăși aceea cu punctele de trecere, posturile acestea. Doamne, oameni buni, de-acum e clar absolut pentru toți că posturile pacificatoare sunt absolut inutile, ele numai îngreunează circulația, haideți odată și odată să punem pe masă din nou acordul din 20 martie ‘98 și să lichidăm aceste posturi. Nu punem întrebarea să lichidăm complet prezența militară, dar posturile care împiedică circulația trebuie să fie lichidate și acesta ar fi poate un pas spre normalizarea situației.”