Linkuri accesibilitate

61,2 % din valoarea totală a exporturilor R. Moldova din 2021 au fost către UE


61,2 % din valoarea totală a exporturilor Republicii Moldova din 2021 au fost către Uniunea Europeană, iar importurile din țările UE au ajuns la cota de 44 %. Aceste date au fost prezentate în cadrul evenimentului „7 ani de implementare a DCFTA în R. Moldova”, organizat de Delegația UE în Moldova. Cu această ocazie, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, s-a arătat convins că producătorii moldoveni ar putea câștiga mai mult de pe urma beneficiilor Acordului de liber schimb cu UE:

„Acordul DCFTA oferă și mai multe oportunități pentru R. Moldova, însă mai sunt necesare reforme în sectorul fitosanitar, în special atunci când vorbim despre exporturile de produse de origine animalieră. Noi considerăm că R. Moldova poate să își crească exporturile către UE”, a spus șeful Delegației Europene de la Chișinău.

Datele prezentate de Ministerul Economiei arată că odată cu punerea în aplicare a Acordului de Asociere RM-UE s-a schimbat configurația comerțului extern al Republicii Moldova, Uniunea Europeană devenind principalul partener comercial al țării noastre. Către piața europeană au fost direcționate aproximativ 70% din exporturile moldovenești, iar importurile constituie circa 50%.

„În acești ani, Republica Moldova a reușit să stabilească relații bune de cooperare cu Uniunea Europeană, fiind cel mai mare beneficiar de ajutor din partea UE per cap de locuitor din vecinătatea Europei. Asistența UE a contribuit la sporirea competitivității la export a întreprinderilor din Moldova, promovarea investițiilor, susținerea IMM-urilor prin programe relevante, precum și alte reforme în segmente importante ale economiei”, a precizat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

Datele oficiale arată că creșterea exporturilor spre UE a contribuit pe parcursul anului 2020 la generarea a 1,6 miliarde dolari SUA venituri pentru economia țării, aduse de către 1608 companii exportatoare, ceea ce reprezintă peste 70% din numărul total de companii antrenate în activitatea de export.

XS
SM
MD
LG