Corespondentul Europei Libere la Chișinăpu Vasile Botnaru discută cu istoricul Gheorghe Cojocaru .
Gheorghe Cojocaru: „De ceva timp, criza ucraineană se discută pe toate meridianele lumii, în cele mai înalte cancelarii, în cele mai diverse medii, de la cele diplomatice și militare până la cele ziaristice sau chiar direct în stradă. Se discută și la Chișinău, într-o notă aparte, mai ales că Republica Moldova se numără printre cele cinci state, de rând cu Rusia, Belarus, Polonia și România, cu care Ucraina are frontiere directe, iar în stânga Nistrului staționează de peste trei decenii un contingent militar rusesc, deși Constituția, după cum amintea zilele trecute președinta Maia Sandu, interzice dislocarea de trupe străine pe teritoriul național.”
Europa Liberă: În presa internațională se constată că, după criza rachetelor din Caraibe din anii ‘60 ai secolului trecut, de pe vremea lui Hrușciov, lumea n-a fost atât de aproape de marginea prăpastiei ca în zilele noastre. Cum se vede de la Chișinău ceea ce se întâmplă acum în legătură cu criza ucraineană?
Gheorghe Cojocaru: „La Chișinău s-ar putea spune că factorii responsabili și instituțiile abilitate au o imagine adecvată asupra a ceea ce se întâmplă la frontierele estice ale Ucrainei, iar acțiunile pe care le-au întreprins, în special în urma vizitelor ministrului de externe Nicu Popescu la Bruxelles, au relevat că actualmente nu există riscuri de securitate militară în adresa Republicii Moldova, deși pe masa de lucru a guvernării nu este exclus să fie o gamă mai largă de scenarii de avut în vedere pentru orice eventuale evoluții. În mod firesc, autoritățile Republicii Moldova subscriu întru totul la apelul internațional de deescaladare a situației la granița estică a Ucrainei și de depășire a crizei prin dialog și mijloace pașnice.”
Europa Liberă: Politicienii care în fel și chip încearcă să fie în grațiile Moscovei, primul pe listă fiind, desigur, fostul președinte Igor Dodon, declară că Moldova ar vrea să ia partea Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice ca să se alăture acțiunilor militaro-politice împotriva Rusiei. La unison a declarat același lucru sau a sugerat și Ion Chicu, care acuză guvernarea actuală că ar vrea să atragă Republica Moldova în confruntarea ruso-americană. Dvs. cum tălmăciți aceste ieșiri la rampă?
Gheorghe Cojocaru: „Da, pe lângă asemenea acuzații, care nu sunt întâmplătoare, n-ar trebui să se treacă cu ușurință, mai ales că sunt vizate instituțiile de stat, sunt vizați decidenții de vârf ai statului, or în legătură cu acestea ar trebui să urmeze și reacțiile de rigoare. Peisajul din imaginația debordantă a unui fost prim-ministru cu rachetele supersonice ruse și americane care se vor ciocni deasupra Republicii Moldova și nu vor lăsa piatră pe piatră din „țărișoara noastră” este de-a dreptul terifiant și apocaliptic. Dacă îngrijorările cu privire la neadmiterea unei confruntări armate sunt perfect legitime, în ceea ce privește „oracolii” din mediile politice, aceștia, judecând după cum se poziționează public, fie că suferă de efectul decompresiei cronice după ieșirea din schemele puterii, fie că, și mai curios, sunt pe cale de a fundamenta noi teorii geopolitice despre locul Republicii Moldova ca epicentru al viitoarelor confruntări globale în acest secol.”
Europa Liberă: În acest epicentru se vede și Blocul Socialiștilor și Comuniștilor din parlament, care acuză guvernarea, printr-un comunicat de presă, că prin aprofundarea cooperării cu NATO ar afecta statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Dvs., cum credeți, ce urmărește, în fond, această retorică anti-NATO, care, evident, nu este una nouă?
Gheorghe Cojocaru: „Principalul instrument al cooperării Republicii Moldova cu NATO este Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului, în care se spune clar și transparent că întreaga colaborare cu Organizația Atlanticului de Nord se bazează pe respectul neutralității constituționale a statului și că, în condițiile acestui cadru de cooperare, autoritățile de la Chișinău nu urmăresc integrarea în structurile NATO. Scopul acestei cooperări este modernizarea sistemului de securitate și de apărare națională, pentru a face față unor noi provocări și a contribui la consolidarea cadrului intern și regional de securitate. Iar în ceea ce privește retorica anti-NATO de astăzi a unor forțe politice din parlament, aceasta nu surprinde, doar că sună mai strident în contextul crizei ucrainene.”
