Politețea stânjenită este ceea ce a dominat atmosfera summitului special al UE care a avut loc joi și vineri, 10-11 martie, la Versailles, lângă Paris.
A fost discutată Ucraina și s-au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei (dar și a regimului de la Minsk al lui Aleksandr Lukașenko) din partea celor 27 de lideri ai UE. Cei 27 au refuzat însă să devină 28: liderii au exclus orice posibilitate de aderare rapidă a Ucrainei la UE, deși au deschis ușa în fața unei cooperări mai largi.
Desigur, când a depus, luna trecută, o cerere de aderare la UE în procedură accelerată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu se aștepta ca aceasta să se întâmple chiar foarte rapid, însă spera totuși într-o încurajare de principiu. A primit-o deocamdată doar teoretic, prin afirmația colectivă că “Ucraina face parte din familia europeană”
Cum am mai arătat-o, procedura aderării la UE este lungă, lentă și dificilă. Zelenski spera totuși în gesturi de încurajare, în promisiunea unei aderări mai concrete într-un viitor care să pară tangibil. Cu toate astea, la summitul din Versailles, premierii Olandei și Luxemburgului, Mark Rutte și Xavier Bettel, au insistat încă de joi, 10 martie, în seara primei zile a summitului, că nu există procedură rapidă.
„Nu vrem să le dăm impresia ucrainenilor că totul se poate întâmpla peste noapte”, a spus premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.
Opoziția țărilor nordice, scandinavii și Olanda, a fost decisivă, deși nimeni nu își făcea mari iluzii că ar putea decurge altfel.
Pe plan practic, UE a aprobat dublarea la până la un miliard de euro a bugetului pentru ajutorul militar acordat Ucrainei. Comisia Europeană a aprobat de asemenea eliberarea unei prime tranșe de 300 de milioane de euro dintr-un ajutor macrofinanciar de urgență de 600 de milioane pentru Ucraina. Restul fondurilor va fi alocat săptămâna viitoare.
Europenii au mai promis și să participe masiv la reconstruirea Ucrainei după război… cu condiția juridică implicită ca țara să mai existe atunci în forma sa actuală.
În același timp, cei 27 au cerut Comisiei Europene să-și prezinte opinia juridică și instituțional-administrativă cu privire la cererile de aderare ale Ucrainei, Moldovei și Georgiei.
Pentru a primi statutul de “candidat” la aderarea la UE este nevoie nu numai de o cerere formală de aderare (și nu doar o declarație de intenție, cum au făcut deja Ucraina, Georgia și Moldova), dar și de o decizie unanimă a statelor membre, pentru a recunoaște mai întâi statutul de candidat, urmând recomandarea Comisiei și aprobarea Parlamentului European.
Această cerere formală de aderare este apoi doar o etapă prealabilă deschiderii negocierilor propriu-zise, care, în general, durează mai mulți ani.
În final, tratatul de aderare trebuie aprobat în unanimitate de statele membre și cu o majoritate absolută a eurodeputaților.
Drumul rămâne lung, așadar, iar în fața opozițiilor interne, UE a preferat să-și păstreze coeziunea, mai degrabă decât să facă încă o promisiune vagă, cum a fost cea pe care NATO le-a făcut-o Ucrainei și Georgiei în 2008 că într-o zi vor fi membri plini ai Alianței.