După o perioadă de certuri geopolitice, în marginea războiului din Ucraina, puterea și opoziția politică de la Chișinău și-au trecut discordia într-un alt plan, unul intern, acela al luptei împotriva corupției. Joi, la cererea Procuraturii generale, Parlamentul a aprobat ridicarea imunității unui deputat socialist bănuit de spălare de bani în proporții deosebit de grave. A fost un prilej pentru opoziția parlamentară de acuza din nou puterea, parcă pe un ton mai vehement ca oricând, că face din lupta cu corupția un spectacol politic pentru a distrage atenția de la gravele probleme economice cu care se confruntă societatea.
Ancheta penală îl vizează pe deputatul PSRM Radu Mudreac, bănuit că în anii 2011 și 2014 ar fi încheiat contracte de împrumut fictive pentru construcția unui imobil în centrul capitalei R.Moldova, a anunțat în cadrul ședinței legislativului, Procurorul general interimar, Dumitru Robu. Robu a spus că dosarul e finalizat în proporție de 80 la sută, iar continuarea investigațiilor implică audierea lui Mudreac și alte măsuri care nu pot fi întreprinse fără încuviințarea legislativului.
„Legea ne interzice de a acorda un anumite statut și de a efectua acțiuni, inclusiv audierea, până nu îi este ridicată imunitatea. Doi, organul de urmărire penală a constatat că Radu Mudreac, folosindu-se de statutul de deputat, prin intermediul complicilor la comiterea infracțiunii, a întreprins acțiuni de a nimici probele și de a pune piedici urmăririi penale”, a mai spus Dumitru Robu.
Cererea procurorului a generat discuții aprinse în legislativ, legate întâi de toate de probele pe care le invocă anchetatorii. Procurorul interimar a explicat că persoanele care figurează în contractele de împrumut neagă semnătura, unele din ele nu erau în țară și nici nu aveau veniturile care figurează în pretinsele tranzacții.
Radu Mudreac s-a apărat în fața deputaților spunând că anchetarea sa ar avea legătură cu activitatea politică și că dosarul ar fi cusut cu ață albă.
„Întrebare – este vreo plângere de la cineva? Nu. Este vreun prejudiciu adus statului? Nu. Anual se achită un milion și ceva impozite? Da. În ce constă problema? Unele pretinse? Da, dar cum s-au obținut acestea? Invitați-mă, discutăm, dar care este motivul acestui show?”, a mai spus deputatul socialist.
După discursul său, Radu Mudreac a fost preluat de o ambulanță, pentru că i s-a făcut rău, scrie NewsMaker.md, citând surse din interiorul partidului.
Retragerea imunității deputatului a fost dezbătută în plen pe fundalul unui protest la parlament al simpatizanților și membrilor PSRM împotriva ,,răfuielilor politice”.
„Un show de intimidare”, astfel a calificat deputatul socialist Vlad Bătrâncea votul majorității parlamentare pentru ridicarea imunității lui Mudreac, acuzând guvernarea că face presiuni asupra opoziției parlamentare.
„Acest joc a ajuns prea departe și eu vreau ca fiecare deputat din această sală să pătrundă în esență, că este responsabilitatea noastră comună, și justiția, și liniștea în societate. Gândiți-vă foarte bine la ceea ce faceți și asumați-vă consecințele. Noi nu ne temem de presiuni și spunem întregii grupări care ne presează pe noi: rușine!”
Deputatul socialist Radu Mudreac a ajuns în vizorul jurnaliștilor de investigație, care au scris despre casa lui de milioane a cărei valoare a fost diminuată esențial în declarația sa de avere. Ziarul de Gardă a scris că Mudreac este unul din dintre deputații din actualul parlament cu probleme de integritate.
Autoritatea Națională de Integritate a constatat în martie anul trecut o „diferență vădită” de peste patru milioane de lei între averea dobândită și veniturile obținute de către alesul poporului și familia sa pe parcursul anilor 2014-2016.