Este încurajator pentru viitorul atât de des deplâns al presei să descoperi că cineva, într-o publicație occidentală, anchetează serios, la fața locului în sudul Republicii Moldova, asupra felului în care funcționează căile de transport terestru și fluvial ale grânelor scoase din Ucraina, grâne care altminteri riscă să putrezească în silozuri din pricina blocării porturilor ucrainene de către Rusia.
În numărul său abia apărut, pentru luna ce tocmai începe, iulie, revista lunară franceză de studii politice și geopolitice Le Monde Diplomatique (care nu trebuie confundată cu cotidianul Le Monde, cu care nu are nimic în comun) anchetează în detaliu asupra degradării infrastructurilor vamale și de transport din Moldova și România.
«Pe frontul cerealelor»
Sub titlul «Pe frontul cerealelor», reportajul din Le Monde Diplomatique, îmbogățit și cu o hartă detaliată a regiunii și a infrastructurilor ei, ne poartă de la modestul port fluvial Giurgiulești, unde se întâlnesc Moldova, România și Ucraina, până la Constanța, analizând starea drumurilor atât terestre, cât și a căilor ferate și a celor fluviale.
La Giurgiulești, măruntă vamă între Moldova și România, total debordată de consecințele războiului din țara vecină, camioanele ucrainene cu grâne pot aștepta între 7 și 10 zile înainte de a putea trece granița. Vameșii, care nu fuseseră formați să administreze o asemenea invazie de camioane, nu pot verifica decât 150 de camioane pe zi, în fiecare sens, ei fiind obligați să verifice până și certificatele sanitare ale grânelor.
În partea ucraineană, vameșii verifică în plus certificatele și scutirile șoferilor, dat fiind că o nouă lege le interzice bărbaților între 18 și 60 de ani să iasă din țară.
Doar două mici porturi ucrainene au scăpat până acum de distrugeri: Reni și Ismail, însă infrastructura lor este total neadecvată.
Cât despre transportul pe calea ferată, el este îngreunat de distanța diferită între șine, “ecartamentul” (din franțuzescul écartement), mai mare în Ucraina, moștenire a erei sovietice, ceea ce face că trenurile ucrainene ajunse la frontiera UE trebuie să descarce totul și să reîncarce pe alte trenuri. Comisia Europeană a constatat că timpul de așteptare pentru vagoane la frontiera Ucrainei cu România variază între 5 și 12 zile!
Cum constată Le Monde Diplomatique: «Nu e suficient să proclami că Ucraina este europeană pentru ca ea să și devină.»
La Constanța, șinele ruginesc sub maci
Toate acestea sunt oricum insuficiente pentru a scoate cerealele din Ucraina. Peste 20 de milioane de tone de grâne încă zac în silozuri, în vreme ce este așteptată, pe deasupra, uriașa recoltă a lunii iulie. Un infografic oferit de Le Monde arată însă că o singură navă cargou, care ar putea transporta pe mare 60.000 de tone de grâu, reprezintă încărcătura a 3.000 de camioane… sau a 60 de trenuri de 14 vagoane fiecare.
În sfârșit, la Constanța, revista constată amploarea renovărilor și investițiilor necesare: «Cel mai mare port de la Marea Neagră, o impozantă pădure de macarale, silozuri și schelării metalice, se întinde pe 12 km. Se presupune că ar fi legat de restul țării și de Europa centrală: mai bine de 300 km de șine de cale ferată șerpuiesc chiar în interiorul portului, însă ruginesc sub maci și buruieni.»
Riscul major al extinderii războiului
NATO, pumnul lui Putin: „Vom răspunde provocărilor din Scandinavia”. La Repubblica, în Italia, analizează în acest timp ultimele amenințări la care se dedă Kremlinul, preluând de pildă afirmațiile lui Serghei Riabkov, adjunctul ministrului de externe Serghei Lavrov: “Occidentul ne destabilizează”.
Tot La Repubblica se mai ocupă și de Gotland, insula suedeză de unde ar putea porni un conflict mondial între Rusia si NATO. Până acum, insula a fost considerată o atracție turistică. Amenințarea tot mai mare din partea Moscovei și intrarea Suediei în Alianța Nord Atlantică transformă acest avanpost scandinav într-un „portavion greu de atacat în Marea Baltică”.
Cum o costată și Frankfurter Allgemeine Zeitung, versiunea Kremlinului este că «Occidentul se opune unei reglementări pașnice a conflictului».
Deocamdată, însă, dacă putem anticipa o extindere a războiului, riscul principal ar veni mai degrabă de la o revărsare a conflictului în Bielorusia vecină. Cotidianul francez Le Monde are în numărul datat 4 iulie o analiză a felului în care Putin a reușit să vasalizeze cu totul Bielorusia, în vreme ce populația, care a luptat împotriva lui Lukașenko, e prinsă în asta fără să vrea.
Scrie Le Monde: «Pe 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina intrând cu multe trupe în special dinspre Bielorusia. Patru luni mai târziu, regimul lui Aleksandr Lukașenko arată că nu a fost niciodată atât de dependent de președintele rus Vladimir Putin, căruia îi datorează supraviețuirea politică, după controversata realegere a lui Lukașenko în august 2020. Teritoriul bielorus, care asigură Rusiei toată infrastructura necesară pentru a-și duce războiul, servește acum drept bază permanentă pentru șeful Kremlinului.
Cu câteva ore înainte de o întâlnire între cei doi lideri, sâmbătă, 25 iunie, la Sankt Petersburg, tocmai din Bielorusia au fost lansate aproximativ douăzeci de rachete rusești spre baza militară ucraineană Desna. Kievul a reacționat acuzând Moscova că dorește să „atragă” Minskul în conflict.»
«Cu riscul de a agrava tensiunile cu Europa și Statele Unite, Putin a anunțat, în aceeași zi, livrarea, „în următoarele luni”, pe teritoriul bielorus, de rachete Iskander-M, capabile să poarte încărcături nucleare. Lucru făcut posibil de noua Constituție a Bielorusiei, adoptată în urma unui referendum trucat, pe 27 februarie, care înlătură obligația impusă Bielorusiei de a rămâne o „zonă denuclearizată”.»
În acest timp, Rusia pare să caute doar un pretext pentru a lărgi conflictul, cum ar fi faptul că o serie de explozii au avariat o duzină de clădiri rezidențiale și au făcut cel puțin trei morți și patru răniți duminică, 3 iulie, în Belgorod, oraș rusesc de lângă granița cu Ucraina, cum o relatează The New York Times. Rusia a imputat de îndată acele explozii unui pretins atac ucrainean.
