Linkuri accesibilitate

Mai bine de jumătate din localitățile din Moldova au intrat în programul „Satul European”


Proiectele câștigătoare sunt destinate, inclusiv, pentru construcția sau reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare
Proiectele câștigătoare sunt destinate, inclusiv, pentru construcția sau reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare

Aproape 500 de proiecte pentru dezvoltarea localităților, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei, urmează să fie implementate în cadrul programului național „Satul european”. Guvernul a inclus vineri, 22 iulie, proiectele câștigătoare în lista celor prioritare pentru finanțare din Fondul național privind dezvoltarea regională și locală, în perioada anilor 2022-2023.

O promisiune electorală a partidului de guvernare PAS, programul „Satul european” a fost lansat în martie 2022 și are drept scop dezvoltarea infrastructurii rurale. În lunile martie și aprilie a avut loc un concurs în care autoritățile locale s-au înscris cu 728 de dosare, dintre care au fost selectate 492.

Președinta Maia Sandu a lansat un mesaj video în care a precizat că mai bine de jumătate din localitățile din R. Moldova vor implementa proiecte de dezvoltare locală, finanțate în cadrul programului „Satul European”.

„Proiectele vor soluționa problemele stringente ale comunităților: la Mereni și Corjeuți vor fi construite sisteme de alimentare cu apă și canalizare. Pe străzile din Hârbovăț și Calfa va fi instalat iluminat stradal. Gimnaziul din Trifănești va fi izolat termic, iar la Cârnățeni va fi construit un parc fotovoltaic, care va produce energie pentru comunitate”, a exemplificat șefa statului.

Potrivit programului, valoarea maximă a unui proiect este de 10 milioane de lei, iar perioada de implementare – 12 luni.

Pentru anul 2022 au fost alocate 970 milioane de lei. Bugetul total al programului este de aproximativ 2 miliarde de lei - de patru ori mai mare decât investițiile în dezvoltarea locală de anul trecut, a precizat Maia Sandu.

În ședința guvernului, premierul Natalia Gavrilița a felicitat primarii care au lucrat la proiectele câștigătoare și a îndemnat autoritățile să se grăbească să utilizeze cât mai mult din bugetul pentru acest an. Șefa guvernului a promis finanțare de la buget și pentru anul viitor și că vor avea loc discuții cu partenerii externi ca să suplimenteze fondurile sau să preia anumite proiecte mari.

XS
SM
MD
LG