De la începutul crizei din Ucraina, agenția europeană de pază a Frontierelor -- Frontex -- a căutat să fie tot mai prezentă în Republica Moldova, pentru a putea controla și administra fluxul de refugiați ucraineni, deși și înainte de asta Frontex era foarte prezentă în regiune, începând din momentul în care regimul autoritar bielorus de la Minsk al lui Aleksandr Lukașenko a organizat fluxul spre Uniunea Europeană al câtorva mii de refugiați din Orientul apropiat și mijlociu, din țări ca Siria, Irak și Afganistan, care erau lăsați - sau chiar încurajați - să vină în Bielorusia pentru a trece apoi în Europa.
Agenția Europeană pentru Paza de Frontieră și de Coastă, cunoscută și sub numele de Frontex (din franceză: Frontières extérieures pentru „frontiere externe”), este o agenție a Uniunii Europene cu sediul la Varșovia, în Polonia, însărcinată cu controlul frontierelor în spațiul european Schengen, în coordonare cu polițiștii de frontieră și de coastă din statele membre ale spațiului Schengen.
România nu face parte din Frontex, în schimb Croația speră să adere la Frontex de îndată ce va adera la zona Schengen, cel mai probabil la cerutul anului viitor, de îndată ce Croația va adopta și moneda europeană comună, euro.
Un raport intern al UE, însă, realizat de Oficiul luptei anti-fraudă, OLAF, a arătat încă din luna februarie serioase disfuncționalități în cadrul Frontex. De ani de zile, paza de coastă grecească este acuzată că ar practica felurite manevre de respingere a migranților, contrar Convenției de la Geneva, sub ochiul, complice, al celei mai bogate agenții a Uniunii Europene, Frontex.
Raportul, care a provocat căderea fostului director al agenției, Fabrice Leggeri, se află încă din luna februarie în centrul unei bătălii dintre Comisie și parlamentarii europeni, care caută în toate felurile să obțină publicarea acestuia.
La Bruxelles, documentul, cunoscut doar unui număr limitat de funcționari publici și aleși, este considerat a fi atât de toxic încât nimeni nu ar vrea să-l citească și să vorbească pe față despre el. Noul director al Frontex, letona Aija Kalnaja, a dat asigurări că nu l-a citit. Iar vicepreședintele Comisiei, grecul Margaritis Schinas, un susținător vechi al directorului demisionar Fabrice Leggeri, a refuzat să spună în public dacă a citit documentul sau nu.
Le Monde, în Franța, l-a citit însă și a scris chiar astăzi despre acest raport devastator și despre practicile violente descrise acolo, de pildă despre felul în care agenții împing migranții înapoi în mare în Grecia («pushbacks»). Ba chiar a scris în prima pagină.
Raportul confirmă astfel utilizarea masivă a tehnicii ilegale de „pushback” de către autoritățile elene pentru a descuraja migranții să intre pe teritoriul european, precum și cunoștințele detaliate pe care le aveau agenții Frontex despre aceste practici.
Astfel, încă pe 5 august 2020, un avion Frontex a fost martor la un asemenea „pushback”, o „respingere” în mare a migranților, contrară legislației internaționale. Ceea ce a fost filmat atunci este foarte tulburător: o navă grecească târăște o barcă gonflabilă, cu treizeci de migranți la bord, spre apele teritoriale turcești, în loc să-i aducă înapoi la țărm.
„Manevra nu are sens în ceea ce privește salvarea”, deplângea atunci unul dintre agenții Frontex într-un raport despre incident trimis superiorilor săi în dimineața următoare.
Concluzia cea mai compromițătoare pentru Frontex se referă la implicarea sa financiară în operațiunile din Grecia. OLAF notează astfel că cel puțin șase ambarcațiuni grecești, cofinanțate de agenție, ar fi fost implicate în peste o duzină de respingeri între aprilie și decembrie 2020. „Nu am găsit nicio dovadă a participării directe sau indirecte a Frontex la aceste respingeri în mare”, a declarat directorul Fabrice Leggeri în ianuarie 2021, linie pe care a apărat-o cu orice preț până la final, când a trebuit să demisioneze.
Chestiunea rămâne de o actualitate fierbinte: bugetul Frontex a crescut de la 143 de milioane EUR pentru 2015 la 543 de milioane EUR pentru 2021, iar personalul agenției este planificat să ajungă la nu mai puțin de 10.000 până în 2027, fiind astfel, într-adevăr, cea mai mare agenție a Uniunii Europene.
