Spunem noile reguli, deși ele datează de fapt din 2019. Ele revin acum în actualitate pentru că, începând din ziua de 2 august 2022, ele au devenit obligatorii în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene.
Sigur, multe țări nu au așteptat asta, țările scandinave mai ales, nu au așteptat directiva europeană privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată.
Aceasta, intrată acum în vigoare, urmărește atât creșterea (i) participării femeilor pe piața muncii, cât și (ii) utilizarea cât se poate de echitabilă a concediului pentru familie și a aranjamentelor flexibile de muncă.
În general, rata de ocupare a femeilor în UE este cu 10,8 puncte procentuale mai mică decât cea a bărbaților. Mai mult, doar 68% dintre femeile cu responsabilități de îngrijire lucrează în mod efectiv, comparat cu 81% dintre bărbații cu aceleași atribuții. Directiva permite lucrătorilor de sex masculin să ia un concediu pentru îngrijirea rudelor care au nevoie de sprijin și, în general, înseamnă că părinții și îngrijitorii pot concilia viața profesională și cea privată.
Principalul punct este cel care privește concediul de paternitate: Tații care lucrează au astfel dreptul la cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu de paternitate în jurul zilei nașterii copilului. Concediul de paternitate trebuie compensat cel puțin la nivelul indemnizației de boală.
Apoi: concediul pentru creșterea copilului. Fiecare părinte are dreptul la cel puțin patru luni de concediu pentru creșterea copilului, din care două luni plătite și netransferabile. Părinții pot solicita să-și ia concediul într-o formă flexibilă, fie full-time, part-time, fie pe segmente.
La origine: exemplul scandinav
A trecut mai mult de un secol de când mai multe state, toate occidentale, au început să ofere concedii și stimulente financiare, ulterior numite alocații familiale, mamelor cu copii, avantajele extinzându-se apoi asupra întregii familii, în unele țări chiar asupra taților.
Ba chiar, în foarte multe țări occidentale, oricare din cei doi părinți poate beneficia de concediu parental după o naștere. În Franța sau Belgia, de pildă, nu e obligatoriu ca mama să ia acel concediu. Poate fi tatăl.
Cu patruzeci de ani în urmă, Suedia a devenit prima țară din lume care a introdus o indemnizație de concediu pentru creșterea copilului. Aceasta implică plata a 90% din salariu timp de 180 de zile pentru fiecare copil, iar părinții au fost de la început liberi să împartă zilele între ei, indiferent dacă e vorba de tata sau mama.
În funcție de țară, respectivul concediu poate merge de la câteva luni la câțiva ani, chiar și în sectorul privat, doar că atunci când este extins e vorba cel mai adesea de concediu fără plată.
Tații suedezi sunt acum încurajați să ia cinci luni de concediu după nașterea unui copil. Suedia oferă în prezent 480 de zile de concediu subvenționat pentru fiecare copil, zile pe care părinții le pot împărți cum doresc, iar 390 din aceste 480 de zile sunt plătite de contribuabil la o rată de aproximativ 80% din salariu.
Aproape 90% dintre tații suedezi primesc concediu de paternitate. La fel, Germania și-a modificat sistemul de concedii pentru creșterea copilului în 2007 pe linii suedeze, iar în primii doi ani deja ponderea taților care au luat concediu plătit a crescut de la 3% la peste 20%. Unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea împărțirii mai constante a concediului parental este acela că are efecte benefice asupra femeilor.
În România, conform legii, fiecare tată are dreptul la 5 zile de concediu plătite 100%. Concediul paternal se acordă „în scopul de a asigura participarea efectiva a tatălui la îngrijirea noului-născut“ şi constă, astfel, într-o perioadă de 5 zile lucrătoare.
Pe lângă concediul paternal, tatăl copilului mai poate beneficia şi de un concediu pentru creşterea şi îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani. În acest caz, părintele beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 85% din salariul de baza şi celelalte venituri salariale.
Ca şi în cazul concediului paternal, perioada în care tatăl şi-a îngrijit copilul până la doi ani constituie vechime în muncă.
Odată cu noile reguli suntem așadar de acum înainte departe, în toată Europa, departe de imaginea tradițională a familiei în care mama se ocupă de copii, iar tata lucrează.
