În zilele de până la apariția în scenă a GKCP (Comitetul de stat pentru starea de urgență”, trad. din l. rusă „Gosudarstvennîi komitet po crezvîceainomu polojeniu”), în mass media din URSS transpirase deja că în dosul zidurilor de la Kremlin se cocea ceva periculos.
În lipsa lui M. Gorbaciov, aflat în vacanță la vila Foros din Crimeea, unul din arhitecții perestroikăi, A. Iakovlev, era exclus din rândurile PCUS. Întâmplător sau poate că nu, scriitorul V. Karpov, erou al Uniunii Sovietice, cu strânse relații la GRU, făcea în paginile „Pravdei”, din 17-19 august, o paralelă istorică între demiterea în 1957 a mareșalului Gh. C. Jukov din funcția de ministru al apărării și destinele restructurării. Totuși, în afară de cercul îngust al celor inițiați, ziua de 19 iunie a luat prin surprindere lumea întreagă.
Prima și singura apariție a membrilor GKCP la o conferință de presă din aceeași zi a produs o impresie pe cât de sumbră, pe atât de penibilă. Scopul GKCP era să salveze cu mijloacele socialismului de cazarmă statul unitar sovietic pe care Gorbaciov împreună cu președintele rus B. Elțin și cu alți lideri naționali intenționau să-l reformeze odată cu semnarea unui nou Tratat de Uniune la 20 august, în locul celui vechi din 1922.
S-a văzut în direct cum vicepreședintelui URSS, Gh. Ianaev, îi tremurau mâinile, el nefiind în stare să dea un răspuns lămuritor în legătură cu starea sănătății lui Gorbaciov, sechestrat la Foros. GKCP era compromis din start, însă tancurile scoase la comandă pe străzile Moscovei au îngrozit planeta întreagă.
La curent cu cele ce se urzeau în anumite sfere ale puterii de la Kremlin, Elțin a preluat imediat inițiativa și a condus cu mână fermă rezistența de la Moscova. GKCP a fost declarat în afara legii. Față cu mulțimile ieșite în stradă, forțele de ordine au bătut în retragere.
Tentativa loviturii de stat a eșuat. Membrii GKCP au fost încarcerați. Ministrul de interne Pugo s-a sinucis. Gorbaciov a revenit din Crimeea, preluând controlul armelor nucleare, iar Occidentul a răsuflat ușurat.
Însă, lupta pentru putere a fost câștigată de Elțin. Fostele republici unionale, între care și Republica Moldova, își declară una după alta independența de stat. Ca impact nescontat, eșecul GKCP a bătut ultimul cui în sicriul PCUS și a apropiat funeraliile URSS la sfârșitul anului 1991.
