Linkuri accesibilitate

Partidul Șor cere anticipate | Guvernul spune că protestul este riposta „hoților”


Simpatizanți ai Partidului Șor conduși de președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu (purtând ie) instalează corturi în fața Președinției și Parlamentului, la un protest pe 18 septembrie 2022, în timp ce liderii partidului sunt cercetați penal în dosare de corupție.
Simpatizanți ai Partidului Șor conduși de președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu (purtând ie) instalează corturi în fața Președinției și Parlamentului, la un protest pe 18 septembrie 2022, în timp ce liderii partidului sunt cercetați penal în dosare de corupție.

Activiști ai Partidului Șor s-au adunat la un protest în fața Președinției și Parlamentului de la Chișinău, în după-amiaza zilei de duminică, 18 septembrie. Fruntașii partidului au instalat câteva corturi și spus că intenționează să continue protestul în regim neîntrerupt. 

Participanții la protest au scandat lozinci împotriva președintei Maia Sandu și în sprijinul liderului lor fugar, Ilan Șor, cerând organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Șor a apărut virtual la protest și le-a vorbit protestatarilor într-o înregistrare video difuzată pe un ecran purtat de câțiva activiști.

Partidul ai cărui fruntași sunt cercetați penal pentru presupusa lor implicare în mai multe crime spune că protestează contra actualei guvernări pe motiv că aceasta nu ar face destul pentru a combate creșterea inflației și degradarea nivelului de trai.

Președinția nu a comentat imediat organizarea noului protest. Vicepremierul Andrei Spînu a scris însă pe Telegram, după startul demonstrației, că este un „semn bun”, adică o dovadă a seriozității cu care ar lupta guvernarea împotriva corupției. „Ei, hoții, știu că noi vom merge până la capăt și țara va scăpa de ei”, a scris Spînu, revenind ulterior cu precizarea că nu a avut în vedere „oamenii simpli care din diferite motive sunt în stradă”.

Vicepreședintele Parlamentului din partea partidului de guvernământ, Mihai Popșoi, a calificat protestul drept „o încercare de a capitaliza politic nevoile și sărăcia oamenilor”.

În timpul demonstrației, circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între strada Maria Cebotari și strada Sfatul Țării, a fost sistată. Poliția a spus într-un comunicat preventiv că va asigura ordinea și securitatea publică în ziua protestului. Dar nu a comentat după demonstrație instalarea celor câteva corturi ale Partidul Șor pe aleea din fața Parlamentului.

Organizatorii au spus că mulți protestatari au venit din afara Chișinăului. Majoritatea acestora s-au retras, după câteva ore de demonstrații. Europa Liberă a documentat sosirea și plecarea lor cu autobuze parcate la câteva străzi de locul manifestației, chiar dacă unii au negat că au venit în mod organizat.

Într-o declarație depusă la Primăria Chișinău, reprezentantul Partidului Șor, Dinu Țurcanu, a anunțat municipalitatea că manifestația va avea un caracter „non-stop”. Președinte al raionul Orhei, un fief al Partidului Șor, Țurcanu a condus protestul de duminică.

Pe locul trei ca număr de mandate în Parlament, după PAS și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Partidul Șor a organizat mai multe proteste în ultimele luni cauzate de lipsirea mai multor deputați ai săi de imunitate parlamentară în anchete de corupție.

Vicepreședinta partidului, Marina Tauber, a fost plasată în arest la domiciliu, pe 14 septembrie, după ce s-a aflat din 23 iulie în arest preventiv în Penitenciarul 13. Ea a rămas fără imunitate parlamentară pe 21 iulie, fiind acuzată de falsificarea raportului financiar al Partidului Șor și de acceptarea cu bună știință a finanțării formațiunii de către un grup criminal organizat.

Ilan Șor, liderul partidului, se ascunde în străinătate, unde a fugit în iunie 2019, când aliații săi din Partidul Democrat au fost alungați de la putere. În 2017, Șor a fost condamnat în prima instanță la la 7 ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „furtului miliardului”, fiind dat acum în căutare internațională.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG