Pe 9 septembrie a fost suspendat acordul de facilitare a acordării vizelor, încheiat de Uniunea Europeană cu Rusia, încă o sancțiune europeană, impusă ca reacție la invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina. Din acel moment, călătoriile în UE pentru posesorii de pașapoarte rusești au devenit mai complicate și costisitoare.
Unele state est-europene, baltice și nordice au sugerat chiar o interdicție totală pe vize pentru cetățenii ruși. Argumentul era că după ce Rusia a invadat o țară pașnică, nu li se poate permite cetățenilor ruși să continue să facă turism de parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Propunerea nu a găsit însă un consens în UE.
Mai multe țări, precum Estonia și Lituania, au decis atunci să limiteze drastic, la nivel național, intrarea cetățenilor ruși. Alte țări din UE, precum Letonia și Finlanda, au anunțat că nu-i vor primi pe rușii care fug de mobilizarea parțială, decretată de președintele Vladimir Putin pe 21 septembrie.
UE a decis, în cele din urmă, să înăsprească și mai mult reglementările privind vizele, ca reacție la numărul tot mai mare de ruși care încearcă să intra în Uniunea Europeană.
Ce spun datele despre cetățenii rușii care călătoresc în Europa?
Potrivit datelor publicate de agenția rusă independentă de sondaje Levada, numărul cetățenilor ruși care călătoresc în străinătate a crescut constant în ultimele decenii.
În 1996, 16% dintre respondenți au declarat că au fost în străinătate. În 2022, această cifră era de 41%. Cea mai mare pondere a fost înregistrată la Moscova (62%) și în orașele cu peste 500.000 de locuitori (45%).
În 2019, Turcia a fost cea mai populară destinație pentru ruși. Au fost înregistrate aproape 7 milioane de plecări în acel an. De asemenea, rușii au făcut peste 16 milioane de călătorii în țările Uniunii Europene. Destinațiile preferate au fost Finlanda, Estonia și Germania.
Cum ajung rușii în Europa?
Pentru a călători în UE, rușii trebuie să solicite o viză de scurtă ședere. Dacă țara în care călătoresc este membră a spațiului Schengen, aceștia solicită o viză Schengen de scurtă ședere. Sunt necesare o cerere, pașaport, asigurare medicală, documente care indică scopul și specificul șederii și alte documente, precum și o programare la unul dintre consulatele Schengen din Rusia.
Cinci țări UE -- Bulgaria, Croația, Cipru, Irlanda și România -- nu sunt membre Schengen și, prin urmare, nu pot emite vize pentru întreaga zonă. Cerințele lor pentru viză sunt similare, dar viza este valabilă doar pentru țara care a emis-o.
Pe de altă parte, Islanda, Norvegia și Elveția nu sunt membre UE, dar sunt membre ale spațiului Schengen. Prin urmare, ele pot emite vize pentru întreaga regiune.
Între 2012 și 2021, la nivel global au fost eliberate aproximativ 123 de milioane de vize Schengen de scurtă ședere.
Aproape 38 de milioane (sau aproximativ 30%) dintre acestea au fost emise de consulatele din Rusia -- mult mai multe decât orice altă țară în aceeași perioadă . Consulatele din China, de exemplu, au emis aproximativ 14% din toate vizele Schengen.
Între 2014 și 2021, alte 4 milioane de vize au fost eliberate în întreaga lume pentru a intra în Bulgaria, Croația și România. Aproape jumătate dintre acestea au fost emise în Rusia. Aceste vize însă nu permit deținătorilor să viziteze spațiul Schengen.
Cel mai mare număr de vize Schengen emise în Rusia a fost în 2013: aproape 7 milioane. Cel mai mic număr a fost în 2016: în jur de 3,5 milioane. Și mai puține vize (aproximativ 600.000) au fost eliberate în 2020 și 2021, în principal din cauza restricțiilor de călătorie legate de pandemia COVID-19
Vizele Schengen de scurtă ședere pot fi eliberate pentru o singură intrare sau pentru intrări multiple. După cum sugerează și numele, titularii de vize cu o singură intrare (SEV) pot intra în spațiul Schengen o singură dată și trebuie să obțină o nouă viză pentru fiecare călătorie, în timp ce titularii de vize cu intrări multiple (MEV) pot intra și ieși din spațiul Schengen de câte ori doresc. Se aplică întotdeauna regula 90/180, care permite titularilor să petreacă până la 90 de zile în zonă în orice perioadă de 180 de zile.
La nivel global, ponderea tuturor vizelor cu intrări multiple a crescut de la 42% în 2012 la 59% în 2019, ajungând ulterior la 72% în 2021. Aceeași tendință a fost înregistrată și în rândul vizelor eliberate la consulatele din Rusia, aflată peste media globală. În 2012, aproximativ jumătate din vizele eliberate în Rusia au fost MEV-uri. Ponderea a depășit 80 la sută în 2016 și a ajuns la aproape 88 la sută în 2021.
Faptul că vizele cu intrări multiple sunt acordate, de obicei, după obținerea și utilizarea mai multor vize pentru o singură intrare sugerează că solicitanții de vize la consulatele din Rusia sunt călători frecvenți și nu ocazionali.
Vizele Schengen sunt, în general, valabile pentru toate țările din spațiul Schengen. Cu toate acestea, vizitatorii trebuie să țină cont de faptul că trebuie să solicite viza la consulatul țării care este destinația lor principală.
Între 2012 și 2021, Finlanda a fost cea mai populară destinație principală pentru cei care au solicitat vize Schengen la consulatele din Rusia, urmată de Spania și Grecia.
Consulatele bulgare din Rusia au emis și ele un număr semnificativ de vize, aproximativ 1,8 milioane, între 2014 și 2021 (datele anterioare nu sunt disponibile). Aceste vize erau valabile doar pentru Bulgaria, pentru că țara nu face parte din spațiul Schengen.
Rușii în Europa după invazie
De la începutul invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie, peste 1,36 milioane de ruși au intrat în mod legal în spațiul Schengen, trecând granițele terestre, mai ales prin Finlanda și Estonia (date din 5 octombrie).
Potrivit Frontex, acești călători au ales Finlanda și Estonia pentru a pleca de acolo mai departe, din cauză că legăturile aeriene între UE și Rusia erau oprite.
După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială pe 21 septembrie, numărul intrărilor în UE prin trecerile de graniță trerestre a crescut cu 30% (în săptămâna 19-25 septembrie față de săptămâna precedentă), potrivit Frontex.
A existat, de asemenea, o creștere a căutărilor pe Google pentru modalități de a părăsi Rusia, s-a relatat și despre creșterea vertiginoasă a numărului de bileter „one way”, din Rusia.
Frontex prezice că va crește numărul trecerilor ilegale de frontieră și a șederii ilegale.
Se închid granițele
Părerile rămân împărțite dacă ar trebui sau nu interzisă intrarea turiștilor din Rusia în UE.
Cei care pledează pentru o interdicție, argumentează că ar fi un semn de sprijin pentru Ucraina, ar reduce amenințările la adresa securității și ar mări presiunile asupra Moscovei.
Pe de altă parte, cei care pledează împotriva interdicției invocă necesitatea de a-i ajuta pe oamenii care fug din Rusia și dorința de a nu contribui la propaganda antioccindentală a Kremlinului.
Începând cu 19 septembrie, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia au și-au închis aproape total granițele pentru rușii cu vize Schengen. În august, Finlanda a anunțat că va reduce cu 90 la sută numărul de vize emisie cetățenilor ruși și ulterior și-a închis granița, cu doar câteva excepții. Ultima graniță terestreă deschisă între Rusia și spațiul Schengen este acum Norvegia: paza la această graniță a fost mărită, și ar putea fi chiar închisă în curând. Alte țări, ca Cehia și Slovacia, au anunțat deja că nu vor elibera vize umanitare rușilor care încearcă să evite mobilizarea.
Germania, pe de altă parte, s-a declarat deschisă să primească, pe criterii umaitare, ruși care fug de recrutare. Ulterior, ambasadele germane din Georgia, Kazahstan și alte țări vecine – în care rușii pot intra fără vize – au raportat o creștere semnificativă a numărului de cereri de viză.
Cu toate acestea, conform celor mai recente recomandări UE, statele membre nu ar trebui să accepte cereri de viză din partea cetățenilor ruși care se află într-o țară terță, reducând și mai mult șansele acestora de a ajunge în Uniunea Europeană.