Linkuri accesibilitate

Pregătiri de alegeri în SUA | Cine va deține controlul Congresului?


Mai este o săptămână și jumătate până la cele mai importante alegerile înainte de cele prezidențiale din Statele Unite, în joc fiind controlul asupra Congresului, importante posturi de guvernatori și secretari de stat și numeroase alte poziții.

În anii în care cursa pentru Casa Albă nu este pe buletinele de vot, de obicei partidul care are președinția pierde locuri, uneori mai mult, alteori mai puțin. Democrații controlează, în prezent, la limită ambele camere ale Congresului, ceea ce i-a permis lui Joe Biden să obțină adoptarea unor proiecte de lege, dacă nu mulțumitoare pentru stânga partidului, cel puțin convingătoare pentru moderați.

Pregătiri de alegeri în SUA | Cine va deține controlul Congresului?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:19 0:00
Link direct

La sfârșitul verii, atunci când Tribunalul Suprem a pus în revers reglementările care permiteau efectuarea de avorturi în toată țara, lăsându-le la latitudinea statelor, observatorii politici considerau că la alegeri democrații ar putea performa mai bine decât se anticipase: ar putea pierde controlul în Cameră la o diferență mai mică și ar menține conducerea Senatului. Tot atunci Congresul avea audieri aproape săptămânale cu privire la insurecția de la 6 ianuarie 2021, când susținători ai lui Trump au atacat clădirea Congresului.

Dar în politica electorală, câteva luni schimbă multe și așa pare să se fi întâmplat și aici. În prezent, populația este precupată de inflație, de creșterea criminalității, de situația de la frontieră cu intrări de imigranți ilegali, în numere mari și acest eventai de teme îi favorizează pe republicani. Tot acum chestiunea avorturilor a dispărut din spațiul de dezbatere publică și doar 17% dintre alegători consideră că primejdia la adresa democrației este un criteriu electoral important.

Dacă ultima săptămână nu schimbă ceva, victoria republicană în Cameră poate fi substanțială. La Senat sondajele spun că cele două partide au șanse egale să aibă conducerea în următorii doi ani, iar premiza că unii candidați susținuți de Trump ar pierde doar pentru că nu recunosc validitatea scrutinului pierdut de fostul președinte este mai puțin sigură decât era cu câteva luni în urmă. Fără îndoială că va fi o alegere cu consecințe și impact.

XS
SM
MD
LG