Linkuri accesibilitate

Zece condiții puse de Zelenski pentru a negocia încheierea războiului cu Rusia


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski alături de soldați, în timpul unei vizite în Hersonul recent eliberat, 14 noiembrie 2022
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski alături de soldați, în timpul unei vizite în Hersonul recent eliberat, 14 noiembrie 2022

Președintele Volodimir Zelenski a declarat la reuniunea G20 că „acum este momentul să se pună capăt războiului Rusiei în Ucraina” și a cerut prelungirea unui acord de export de cereale care urmează să expire în curând, în timp ce luptele grele continuă în regiunile Luhansk și Donețk din estul țării.

„Sunt convins că acum este momentul în care războiul distructiv al Rusiei trebuie și poate fi oprit”, a declarat Zelenski într-o alocuțiune video adresată membrilor participanți la summitul Grupului celor 20 (G20) din Bali, Indonezia, la 15 noiembrie. „S-ar salva astfel mii de vieți”, a spus el.

Zelenski a adăugat că Ucraina nu va permite trupelor rusești să se regrupeze după retragerea lor din orașul strategic Herson, situat în sudul țării. El a afirmat că vor mai fi lupte până când Ucraina va recăpăta controlul asupra întregului teritoriu ocupat.

Eliberarea orașului Herson la sfârșitul săptămânii trecute a fost unul dintre cele mai mari succese ale Ucrainei în cele aproape nouă luni de lupte de la începutul invaziei rusești.

Zelenski a cerut Moscovei să-și retragă toate trupele din Ucraina și să redea integritatea teritorială a Ucrainei, avertizând că Kievul nu e dispus să cedeze la suveranitate, teritoriu sau independență. De asemenea, el a cerut ca toți prizonierii ucraineni să fie eliberați.

Zelenski a subliniat mai multe abordări pentru a obține pacea, inclusiv asigurarea securității nucleare și alimentare, încetarea ostilităților și prevenirea escaladării.

El a criticat „amenințările nebunești cu arme nucleare la care recurg oficialii ruși”, referindu-se la retorica folosită în mod repetat de președintele rus Vladimir Putin.

Zelenski a mulțumit „G19”, excluzând în mod expres Rusia, pentru că a arătat clar că „nu pot exista scuze pentru șantajul nuclear”.

Zece condiții pentru încheierea războiului

Pe contul lui Volodimir Zelenski de Telegram apar zece condiții pe care ar trebui să le îndeplinească Rusia în cazul în care se va așeza la masa negocierilor. Este vorba despre condiții referitoare la securitatea energetică și economică a Ucrainei, la eliberarea prizonierilor de război, punerea în aplicare a Cartei ONU și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei și a ordinii mondiale, retragerea trupelor rusești, stabilirea unei date pentru finalul războiului.

Cele 10 condiții ale lui Zelenski sunt:

  • Siguranța nucleară - nimeni nu are dreptul să șantajeze lumea cu un dezastru nuclear
  • Siguranța alimentară
  • Siguranța energetică
  • Eliberarea tuturor prizonierilor și a persoanelor deportate
  • Implementarea Cartei ONU și restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei și a ordinii mondiale
  • Retragerea trupelor ruse și încetarea ostilităților
  • Dreptate - înființarea unui Tribunal internațional care să cerceteze „crimele” comise în timpul războiului declanșat de Rusia și înființarea unui Mecanism de compensare a pagubelor produse
  • Protejarea imediată a mediului
  • Prevenirea escaladării - risc care încă există
  • Confirmarea încetării războiului - după ce măsurile de mai sus vor fi puse în practică, trebuie ca părțile implicate să semneze un document de încetare a războiului.

Vladimir Putin a evitat reuniunea G20 și l-a trimis în locul său pe ministrul de externe Serghei Lavrov la Bali.

Acordul încheiat în iulie între ONU și Rusia a permis exportul de cereale și alte produse alimentare ucrainene din porturile blocate de navele de război rusești. Acordul va expira însă pe 19 noiembrie.

Frigul și foamea ca arme de ucidere în masă

Zelenski a declarat că acordul, care, potrivit ONU, a permis exportul a 10 milioane de tone de cereale și alte alimente, ar trebui prelungit pe termen nelimitat.

„Cred că inițiativa noastră privind exportul de cereale merită o prelungire pe termen nelimitat - indiferent când se termină războiul”, a declarat președintele ucrainean. „Dreptul la hrană este un drept fundamental al fiecărei persoane din lume”, a spus el, propunând extinderea acordului la mai multe porturi ucrainene. De mai multe ori Zelenski a acuzat Moscova că încearcă să transforme foamea și frigul în arme, pentru că lansează valuri de atacuri aeriene împotriva infrastructurii-cheie înainte de venirea iernii.

De asemenea, Zelenski este de partea efortului condus de SUA pentru plafonarea prețului la exporturile de petrol rusesc „astfel încât resursele energetice să nu mai fie folosite ca arme”. În Herson, spune Zelenski, nu există electricitate, comunicații și televiziune, precizând că trupele rusești în retragere au distrus totul în mod intenționat. Pe 14 noiembrie, compania națională ucraineană de energie Ukrenerho a declarat că Rusia a distrus infrastructura energetică cheie care alimentează întregul mal drept al regiunii Herson și o parte semnificativă a regiunii Nikolaev.

„Cea mai mare parte din regiunea Herson eliberată a rămas fără electricitate din 6 noiembrie", a declarat șeful Ukrenerho, Volodimir Kudrițki. „Facem tot ce ne stă în putință pentru a le furniza oamenilor electricitate cât mai curând posibil”.

Comandantul-șef ucrainean Valeri Zalujni a declarat că a vorbit cu generalul american Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit, la 14 noiembrie, și i-a spus că armata ucraineană nu va accepta nicio negociere, niciun acord sau decizie de compromis cu privire la încheierea războiului. „I-am asigurat că vom lupta cât ne țin puterile. Scopul nostru este de a elibera tot pământul ucrainean de sub ocupația rusă”, a declarat Zalujni pe Facebook. „Există o singură condiție pentru negocieri: Rusia trebuie să părăsească toate teritoriile capturate”.

Casa Albă a anunțat separat că directorul CIA, Bill Burns, s-a întâlnit la Ankara, în Turcia, cu șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) al Rusiei, Serghei Narîșkin. Burns a subliniat consecințele în cazul în care Rusia ar desfășura o armă nucleară în Ucraina, potrivit unui purtător de cuvânt al Casei Albe. Kremlinul a confirmat că a avut loc o întâlnire SUA-Rusia la Ankara, dar a refuzat să ofere detalii.

Oficialii ruși au alarmat guvernele occidentale evocând potențiala utilizare a armelor nucleare tactice după ce au suferit eșecuri masive în Ucraina.

XS
SM
MD
LG